Adresa casei parohiale: –
Paroh: Pr. secretar eparhial iconom stavrofor CĂLIN-VASILE IANCHIȘN: 27.06.1977 – Bălan, jud. Sălaj.
Hirotonit în anul 2000.
Preot la Caransebeș din anul 2005.
Tel.: 0756097382
Email: ianchiscalin@gmail.com
Preot coslujitor: Pr. iconom stavrofor TEODOR-DĂNUȚ COSTEHirotonit în anul 1995.
Preot la Caransebeş din anul 1996.
Email: teodor.d.coste@gmail.com
Diacon NEGOIȚĂ BONA TARȚAN: 06.05.1987 – Caransebeș, jud. Caraș-Severin
Hirotonit în anul 2013.
Diacon în Caransebeş din anul 2013.
Tel.: 0766478350
Email: negoita.bona.tarta@gmail.com
Parohia este situată în Municipiul Caransebeș, pe valea Timişului, într-o depresiune cuprinsă între munţii Poiana Ruscăi, masivul Godeanu şi munţii Semenicului, la ieşirea din munţi şi la confluenţa cu râul Sebeş. Caransebeşul este atestat documentar începând din 29 aprilie 1290, când în oraș soseşte Ladislau IV Cumanul, însă vechimea sa este mai mare, după cum o dovedesc descoperirile arheologice din epoci diferite, de la cele neolitice până la cele romane şi bizantine. În Evul Mediu a fost o aşezarea românească de graniţă, un târg al cărui locuitori s-au bucurat de facilități. În anii1343-1347 sunt menţionate în documente localităţile Sebeş şi Caran, separate; abia din 1484, după unirea celor două aşezări, este atestată forma întregită, Caransebeş. La 30 ianuarie 1498 i-au fost acordate privilegii extinse . De notat că, în 1366, în acest oraş a poposit – îndreptîndu-se spre Buda – împăratul constantinopolitan Ioan V Paleologul. Începând cu anul 1556, Caransebeșul deţine statutul de oraş şi prin urmare se transformă într-un mic centru comercial şi cultural, situat la intersecţia a două rute comerciale intens circulate. Călătorul italian Giovan Andrea Gromo, trecând prin Caransebeş la 1564-1565 în drumul său spre Transilvania, scria despre acesta că este capitala „Valahiei de dincoace de Carpaţi“. Tot acest călător descrie oraşul ca fiind bine populat, cu suburbii mari, cu case de lemn arătoase, cu o cetate cu ziduri groase dar fără flancuri şi fără şanţuri.
De reţinut şi aceea că un act din 1 ianuarie 1600, semnat de Mihai Viteazul, vorbeşte despre nobilul caransebeşean George Borţun care a primit o danie pentru credinţa şi serviciile arătate Voievodului primei uniri. Dar în 1658 Caransebeşul este ocupat de turci şi îşi pierde însemnătatea pe care a avut-o înainte. Încă la 1660, călătorul turc Evlia Celebi nota despre cetatea Caransebeşului că „e o cetate frumoasă, de o construcţie trainică aşezată pe malul Timişului, Circumferinţa ei este de vreo 400 de paşi. Are două porţi, şanţul ei nu este adânc. În cetate sunt 300 de case ale negustorilor. În mijlocul acestui zid de apărare se află o puternică cetate interioară în cinci colţuri, solid construită şi greu de pătruns. Această cetate interioară are o singură poartă mică în partea dinspre nord. Dar în oraşul din afară are bazar şi un târg frumos”. După decadenţa din perioada otomană va urma o epocă de creştere lentă în cadrul Banatului imperial. La 1717, după nenumărate războaie turco-austriece, Caransebeşul avea 400 de case. După acest moment începe o nouă etapă de dezvoltare a oraşului. Imperiul habsburgic înfiinţează comunităţile grănicereşti, cu rol de apărare a graniţei Imperiului, iar centrul administrativ s-a stabilit la Caransebeş (până în 1872). În aceeaşi perioadă, pe plan cultural devine un focar de cultură românească, rol pe care-l va juca până la Marea Unire.
Potrivit tradiţiei, pe locul prezentei biserici a existat din secolul al XV-lea o biserică veche. Actuala biserică, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“ a fost reclădită înainte de anul 1725, pe timpul episcopului eparhiot Moise Stanoievici († 1724). Biserica aceasta este numită „mănăstire“, probabil pentru că îndeplinea rolul de catedrală episcopală, iar reşedinţa episcopului era în apropiere. În anul 1759 Episcopul Ioan Georgevici aşează în prestol o piatră comemorativă cu o inscripţie slavonă. Motivul acestei sfinţiri nu îl cunoaştem, însă foarte posibil să fie vorba de terminarea decoraţiei interioare a bisericii. În 1796 biserica a fost din nou sfinţită de episcopul Ioan Ioanovici de Şacabent, fiind refăcută după ultima invazie a turcilor (1788). Sub protopopul Ioan Tomici (1804-1839) s-au făcut o serie de lucrări, dintre care cea mai importantă este lungirea bisericii prin încadrarea spaţiului dintre stâlpii turnului construit în preajma anului 1757 şi refăcut în acea perioadă. Turnul iniţial acoperit cu şindrilă, a fost învelit în 1832 cu tablă de cupru. Tot sub protopopul Tomici s-a zugrăvit şi biserica pe cheltuiala lui Manuilă Stancoviciu, proprietarul şi directorul băncii din Caransebeş. În cursul anilor 2000-2001, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Laurenţiu al Caransebeşului, s-a refăcut tencuiala exterioară a bisericii şi s-a restaurat turla. În 2007, la Catedrala „Sf. Gheorghe“, prin grija Preasfinţitului Părinte Lucian al Caransebeşului, au avut loc ample lucrări de refacere a exteriorului şi s-a înnoit altarul. Retârnosirea bisericii, la 23 aprilie 2007, cu ocazia hramului, a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian al Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Luchian, episcopul sârbilor din Banat. În 2008 s-a continuat refacerea interiorului catedralei prin restaurarea mobilierului şi a pardoselii, iar spaţiul împrejmuitor al locaşului de cult s-a amenajat sub formă de parc. De asemenea, s-au lucrat în mozaic icoanele ce împodobesc portalul de intrare în curtea catedralei şi icoana aşezată deasupra intrării în biserică. Binecuvântarea acestor lucrări s-a făcut de către Preasfinţitul Părinte Lucian al Caransebeşului, la praznicul Sfântului Gheorghe, 23 aprilie, în anul 2008.
Biserica are dimensiunile: 32 x 9 x 9 m; turnul este de 35 m. Biserica a fost construită din cărămidă, monumentală prin dimensiuni şi impresionantă prin frumoasa desfăşurare a spaţiului interior. Biserica prezintă un plan tip sală, cu absida pentagonală boltită cilindric, separată de navă printr-un arc de triumf sprijinit pe stâlpi puternici angajaţi, cu nava boltită cilindric pe dublouri sprijinite de pilaştri şi un pronaos format din traveea dintre stâlpii masivi ai turnului şi două culoare laterale cu pereţii mai subţiri, locul adăugirii zidurilor ieşind în evidenţă. Decoraţia interioară o constituie capitelurile pilaştrilor care rimează vertical cu suprafeţele. Ferestrele sunt evazate spre interior, au ancadramente simple cu cheia arcului în plin cintru marcată în rezalit. Turnul are o bază pătrată, cu colţurile rotunjite marcate prin pilaştri plaţi ce au capitelurile ionice. Turnul prezintă în registre succesive luneta, ferestrele având ancadramente cu decoraţie fitomorfă şi fronton de volute afrontate.
Între 1757-1862 biserica a fost pictată în patru etape de către autori diferiţi. Prima în 1757, despre care avem ştiri, apoi în 1796, când sfinţirea ar fi putut să marcheze o nouă pictare a bisericii după invazia turcilor; urmează pictura lui Dimitrie Diaconovici/Diaconu din Vasiova făcută în timpul protopopului Tomici, apoi cea a lui Dimitrie Turcu din 1862. Pictura a fost restaurată în anul 1927 de pictorul Ioachim Miloia, iar în 1955 de Anastasie Demian. În urma acestei refaceri a picturii, biserica a fost retârnosită de Mitropolitul Vasile Lazarescu al Banatului, în ziua de 18 decembrie 1955. Prin purtarea de grijă a regretatului Părinte Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, pictura a mai fost restaurată şi în 1984-1985 de către Virginia Videa. Din 1863 datează şi iconostasul actual, sculptat de Eisterlehner, iar icoanele tâmplei au fost pictate între 1863-1864 de pictorul academic vienez A. Gutsch. În prezent se lucrează la implementarea unui proiect european pentru a se putea reuși restaurarea completă a acestui emblematic sfânt locaș din Caransebeș.
Lista preoţilor: Ion Popescul (1738), Lazăr Popoviciu (1748), Daja Micşovici (1752; scria foarte bine româneşte), Gheorghe Dincovici (= Dincă), Gheorghe Atanasievici (= Atanasiu), Dimitrie Popovici, Isac Iosifovici (= fiul lui Iosif), Gheorghe Iordachevici (= Iordache), George Iorgovici (= Iorgu) şi George Popovici (toţi pomeniţi la 1757, împreună cu protopopul locului, George Ilinescu/Iliescu. Cu excepţia sârbului Lazar Radak, toţi ceilalţi slujitori ai Altarului – menţionaţi infra – au fost români, parte din ei având numele sârbizate: Lazarovici = Lazăr, Iancovici = Iancu, Gruici = Gruia, Stoiacovici = Stoia, Ilievici = Ilie ş.a.m.d.); Mihai Ivanovici (1761), George Daicovici (1764), protopop George Iliescu/Ilinescu (1765), Radu Lazarovici (1778-1779), Ştefan Dimitrievici (1778-1779), Teodor Ilievici (1770-1811), protopop Gheorghe Iorgovici, 1778-1791, Teodor Ilievici (1770-1781), Dimitrie Popovici (1750-1790), Nicolae Teodorovici (1715-1780), Metodie Lazarovici (1787-1812), Gheorghe Stoica de Haţeg (1756-1801), Gheorghe Popovici (1790-1832), protopopul Gavril Iancovici (1831-1867), Ioan Creţa (1801- 1830), Petru Bîju (1803-1836), Nicolae Teodorovici (1804-1814), protopopul Ioan Tomici (1804-1839), Pavel Lazarovici (1805-1813), Ioan Scriitoru (1806-1831), Dimitrie Purgariu (1822- 1831), George Andreevici (1796 -1877), Mihai Jurca (1831-1835), Gavril Iancovici (1831-1867), Ioan Morariu (1834-1849), Iacob Popovici (1837-1839), Nicolae Gruici (1839-1841), Lazar Radak (1841-1853), Dimitrie Iancovici (1842-1853), Gheorghe Petrovici (1855-1857), protopop Nicolae Andreeviciu (1855-1886), Luca Paica (1847- 1858), Timotei Stoiacovici (1858-1882), Ioan Bosică (1861-1862), Ioachim Cherciu (1862), Gavril Georgevici (1863-1864), Ioan Stoian (1858-1918), Gheorghe Buru (1883-1919), protopop Andrei Ghidiu (1888-1937), Gheorghe Petrescu (1852-1923), Spiridon Şandru (1856-1926), Liviu Corneanu (1922-1932), Petru Bancea (1923-1938), Gheorghe Noaghea (1937), Pavel Bogoevici (1936- 1940), Iova Firca (1933- 1943), Isaia Suru (1937-1958), Traian Dobromirescu (1940-1958), protopop Teodor Roşca (1944-1963), Ilie Câmpeanu (1953-?), protopop Dimitrie Grama (1963-1996)), Ioan Teodorovici (1959- 1968), Ioan Cocârlă (1971-1996), Dimitrie Negrei (1984-1996), Pavel Curuți (1989-1996), arhid. Ioan Ghera (1976-1996), Ionel Popescu (1983-2001), protopop Ioan Nicola (1990 – 1 iunie 1998), Teodor-Dănuț Coste (1 octombrie 1996 – prezent), protosinghel Visarion Joantă (1 aprilie 1997- 31 august 1997), Ovidiu Sava (6 august 1997- 1 septembrie 2001), protopop Liviu-Mihai Drăgan (1 mai 1999 – 30 iunie 2006), Ilie-Adrian Gavrilă (1 mai 2002 – 1 septembrie 2004), Laurențiu Iacob (diac. 2001 – 2009; pr. 1 noiembrie 2009 – 1 iulie 2013), Liviu Anghel (diac. octombrie 2002 – 2003; preot ianuarie 2003 – martie 2006), Ioan Mihoc (16 nov. 2003 – 1 ianuarie 2006), Cristian Ifrim (2005), diac. Florin Ilie Ciucur (15 august 2005 – 2010), protos. Constantin Timiș (1 iulie 2006 – 30 septembrie 2006), ierom. Macarie Țuțul (1 iulie 2006-30 septembrie 2006), ierom. Nectarie Câșlariu (1 iulie 2006 – 30 septembrie 2006), ierom. Serafim Tira (1 iulie 2006 – 30 septembrie 2006), Iulian Ion Selaje (1 octombrie 2006 – septembrie 2010), diac. Mihail Constantin Călin (13 iunie 2010-2012), diac. Florin Mureșan (21 oct. 2011 – oct. 2013), diac. Zaharia Cocie (oct. 2011- febr. 2013), Călin Vasile Ianchiș (1 iulie 2010 – prezent), diac. Negoiță Florin Bona-Tarța (28 aprilie 2013 – prezent), diac. Pavel Canea (22 decembrie 2013 – 1 martie 2018). Parohul actual este părintele Călin Ianchiș.
Deși istoria cetății Caransebeșului se pierde în negura timpului, cea a Catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ se leagă de evenimentele bisericești și manifestările culturale desfășurate aici, precum și de osteneala vrednicilor de pomenire arhierei, protopopi, preoți și diaconi care au slujit Biserica străbună de pe aceste meleaguri binecuvântate ale Banatului de munte, unii dintre ei chiar în vremuri de prigonire a Bisericii Ortodoxe. Prima școală confesională ortodoxă este atestată documentar în anul 1730, condusă de Ștefan Tâlmaciul, iar din 1738 de preotul Ion Popescul. Întâiul cor apare la 1876. Ca personalități născute în acest oraș, amintim pe generalul Ion Drăgălina († 1916), pe Constantin Diaconovici Loga († 1850), pe regretatul mitropolit Nicolae Corneanu († 2014). De adăugat că din 1875 se păstrează – la Episcopie – portretul chiriarhului Ioan Popasu, realizat de cel mai mare pictor al Banatului din sec. XIX, Nicolae Popescu.
Deși Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” are în cuprinsul ei doar 866 enoriași, iar posibilitățile desfășurării de activități social-filantropice sunt limitate, au fost identificate familiile nevoiașe, bătrânii lipsiți de ajutor și copiii dotați intelectual, care primesc periodic alimente, haine și bani, în funcție de nevoile existente. Pe cuprinsul parohiei avem Colegiul Național „Traian Doda“ (clasele I–XII) și Grădinița „Sfânta Filoftea“. La grădiniță, copiii participă la orele de religie, de două ori pe săptămână, iar atunci când sunt organizate serbări laice sau religioase primesc din partea parohiei diverse cadouri. Elevii din clasele V-VIII și cei din clasele IX-XII, sunt implicați în diverse activități extrașcolare (cateheze, pelerinaje, ateliere de creație, concursuri pe teme biblice, etc.) fiind însoțiți de doamnele profesoare de religie. La finele fiecărui an școlar, cei mai merituoși pe lângă premiile acordate de școală, primesc din partea parohiei cărți și posibilitatea de a participa gratuit la excursiile organizate de biserică. În biserica parohiei activează Corul „Gheorghe Dobreanu“. Acesta a fost înființat în anul 1924 și în fiecare duminică și sărbătoare împărătească, înfrumusețează Sf. Liturghie prin răspunsurile date. Pentru amplificarea activităților culturale, catehetice și desfășurarea atelierelor de creație cu cei tineri (elevi și studenți), cât și pentru derularea diverselor proiecte cu ceilalți enoriași, avem în proiect construirea unei săli multifuncționale, în care vor intra un număr de 60 de persoane.