07. Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Oraviţa Română cu filia Agadici

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” – Oraviţa Română
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Agadici – ridicată în anul 1772
categ. II urban; 478 familii cu 1873 credincioşi (parohie); 35 familii cu 48 credincioşi (filie)

Adresa bisericii: 325600 Oravița, str. Zona Gării (în construcție)
Adresa casei parohiale: –

Paroh: Pr. iconom stavrofor ALIN-FLORENTIN MUREȘAN

N: 21.04.1988 – Timișoara, jud. Timiș.
Hirotonit în anul 2016.
Preot la Oraviţa din anul 2016.

Tel.: 0731471408;
Email: alin.muresan21@gmail.com

Parohia este situată în orașul Oravița, județul Caraș-Severin, în cartierul de blocuri noi a Zonei Gării. Acest cartier a luat ființă începând cu anii 1960, blocurile fiind construite pentru muncitorii mineri care lucrau pentru diferitele puncte miniere din zona Oravița, Sasca și Ciudanovița. Odată cu apariția acestor blocuri, mare parte din locuitorii satelor învecinate orașului Oravița, și-au achiziționat apartamente, păstrând legătura cu locurile natale prin casele părintești. Istoricul orașului Oravița este unul foarte bogat. În jurul anului 1650 se pare că în zona pârâului Oravița existau 20 de case, locuitorii ocupându-se cu păstoritul și exploatarea lemnului. După ocuparea Banatului de către Imperiul habsburgic, zona Oravița-Anina-Ciclova a cunoscut o dezvoltare foarte mare datorită zăcămintelor minere, dar și a masei lemnoase. Graţie poziției strategice, Oravița devine un punct de legătură pentru transportul de minereuri și lemn spre Curtea de la Viena. Astfel începe construcția căii ferate Anina – Oravița, prima și cea mai veche cale ferată montană de pe actualul teritoriu al României. În același timp se construiește și calea ferată Oravița – Baziaș, care permitea transportul minereului spre portul din această ultimă localitate. Din fosta cale ferată se păstrează doar traseul Oravița-Iam, restul fiind pe teritoriul Serbiei. Târgul Oravița cunoaște o dezvoltare aparte și datorită fabricii de bere de la Ciclova, prima din zona Banatului (la 1718 este construită fabrica de bere de la Ciclova, iar în 1728 apare cea din Timișoara), a primului furnal din zonă (primul furnal din Banat a fost construit la Ciclova, cel de la Reșița s-a ridicat abia în 1773), dar și datorită terenului agricol. Pe baza căii ferate, orașul Oravița a cunoscut o înflorire mult mai amplă datorită așezării germanilor în partea de est (sus) a orașului, fiind constituite astfel Oravița Română și Oravița Montană. În perioada interbelică, dezvoltarea economică și culturală a Oraviței a făcut ca aceasta să devină capitala judeţului Caraș. Zona de blocuri a fost concepută astfel pentru muncitorii și minerii care își doreau un trai mai bun. Alături de locuitorii din satele învecinate, în Zona Gării s-au stabilit oameni veniți din Moldova, Ardeal, Oltenia, Maramureș. Cum în Oravița se găsesc 2 biserici ortodoxe, construite în sec. XVIII, zona de blocuri ducea lipsă de un locaș de cult. Astfel că în anul 2002, prin dispoziția Episcopiei Caransebeșului, Parohia Oravița Română ,,Sfântul Ilie” a fost împărțită în două parohii distincte: ,,Sfântul Ilie” și ,,Pogorârea Duhului Sfânt”. În luna martie a acelui an, fostul paroh al bisericii ,,Sfântul Ilie”, preotul Ionel Bena a preluat conducerea noii parohii din zona de blocuri și responsabilitatea de a construi aici o biserică. Din partea Primăriei Oravița a fost alocat terenul poligonului auto pentru construcția noului locaș de cult. Au fost demarate procedurile pentru stabilirea proiectului și arhitecturii bisericii, dar lipsa fondurilor a făcut ca acest demers să fie abandonat. Cum credincioșii din cele două parohii nou înființate participau la oficierea slujbelor tot în vechiul locaș din Oravița Română, în data de 5 decembrie 2006, prin sprijinul Primăriei Oravița au fost cedate spre folosință clădirile Teatrului de Vară Oravița, în schimbul Poligonului Auto. Din acel an au fost realizate investiții de construcție la sala Teatrului de Vară, loc în care a fost amenajată o capelă care deservește și acum oficierea slujbelor religioase.

În data de 26 noiembrie 2006, Preasfințitul Părinte Lucian a așezat și a binecuvântat piatra de temelie a noii biserici, iar pe 15 noiembrie 2011 s-au început efectiv lucrările la noul locaș, care au evoluat cu dificultăți până în anul 2018. Lucrările masive la acest sfânt locaș au demarat în 2018 când a fost numit preot paroh Alin Florentin Mureșan. Părintele a reușit să adune în jurul său credincioșii din parohie și mai mulți oameni de bine ca să ducă la bun sfârșit acest vis al locuitorilor din Zona Gării, iar în 21 noiembrie, 2020, Preasfințitul Lucian a târnosit sfântul locaș.

Stilul arhitectural al bisericii este cel moldovenesc, urmărindu-se linia bisericii Mănăstirii Moldovița. Biserica din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” și „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Oravița este construită în plan treflat, din cărămidă și beton armat, acoperită cu tablă, iconostasul din lemn, iar Sfânta Masă este placată cu marmură.

Lista de preoți: Bena Ionel (2002-2017), Hrițcu Corneliu (2009-2017), Constantin Bența (mai – noiembrie 2017). Alin-Florentin Mureșan (2016 – prezent).

Filia „Naşterea Maicii Domnului” – Agadici

Agadici este un sat cu o populaţie de 259 locuitori (2002). Din punct de vedere administrativ este arondat oraşului Oraviţa. Se situează la circa 10 km nord de Oraviţa, între dealurile Ticvaniului Mic şi dealul Gladeşului, ca o poartă de ieşire spre câmpie. Este una din cele mai vechi aşezări de pe Valea Caraşului, aici, ca şi la Maidan, fiind descoperite urme de exploatare a cuprului şi a altor metale, de pe vremea romanilor. Un exemplu sunt minele părăsite din dealul Poiana Cailor. Numele său original, sub care era cunoscut din cele mai vechi timpuri, este „Gădiş”. Acest nume apare în documente din secolul al XIV-lea (1355). Nu se cunoaşte originea numelui, dar una dintre ipoteze, mai mult o legendă, este că pe acest loc ar fi fost reşedinţa ducelui Glad. Mai târziu, maghiarii i-au zis Agadics, de unde se trage şi numele oficial de azi. Localnicii îi mai spun şi astăzi „Găgiş”. Timp de câteva secole nu mai apar alte menţiuni documentare despre aşezare, firul istoric fiind reluat de notele lui Marsigli din 1690–1700, care consemnează satul Agateş în districtul Palanca. La recensământul din 1717 apare compus din 72 de case, iar pe harta din 1772 figurează cu 163 de familii şi un teritoriu de 2.738 de jugăre. La 1776 se ştie că în sat exista deja o şcoală organizată. În anul 1855 Agadiciul intră în proprietatea Societăţii de căi ferate maghiare. În această perioadă, un industriaş din Oraviţa pe nume Belgrader, construieşte aici o fabrică de cărămidă, pe care o exploatează până la sfârşitul secolului.

În sat a existat o biserică de lemn, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, înălțată în 1744. Biserica actuală a fost zidită în anul 1772 de către un creștin aromân, al cărui nume este necunoscut și a fost sfințită de către mitropolitul Ioan Georgevici.

Biserica este construită din piatră și cărămidă, acoperită cu tablă, bolta semicilindrică din cărămidă, pardoseala din plăci de ciment, iconostasul de zid. Are următoarele dimensiuni: 19 x 6 x 6,75 m.

Biserica a fost pictată în 1882 de către Filip Matei, apoi pictura a fost recondiționată în 1903. În prezent pictura este într-o stare deplorabilă, necesitând conservare și recondiționare aproape în întregime.

Lista preoţilor: Ioan Petrovici și Toma Adamov sau Adam (1757), Nicolae Daicovici (1790-1800), Toma Adamovici (= Adam, 1792-1795), Alexa şi Pavel Popovici/Popa (1795-1815), Moise şi Onisim Popovici (1815-1850), Aurel Nemoianu (1895-1920), Ioan Simu (1926-1934), Gheorghe Mâțeu (1935-1952), Ioan Milotin (1974-1977), Sextil Sasu (1978-1981), Mihai Constantin (1981-1985), Gheorghe Topală (1991-1999), Ilie Nicolicea (2006-2009), Radu Onișoru (2009-2011), Niky Gheorghe (2012-2015).