09. Parohia Câlnic – Reşiţa - Episcopia Caransebeșului

Biserica „ Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Câlnic – Reşiţa – ridicată în anul 1803

categ. III urban; 273 familii cu 1168 credincioşi

Adresa bisericii: 320001 Câlnic (Reşiţa), str. Grădişte, nr. 67
Adresa casei parohiale: 320001 Câlnic (Reşiţa), str. Grădişte, nr. 46

Paroh: Preot iconom-stavrofor ALIN-MOISĂ ŞENDRONI

N: 19.05.1988 – Hunedoara, jud. Hunedoara.
Hirotonit în anul 2012.
Preot la Câlnic din anul 2019.

Tel.: 0728997889;
E-mail: alinsendroni@yahoo.com

Localitatea Câlnic se află la nord-vest de centrul civic al municipiului Reşiţa, la o distanţă de aproximativ 5 km. Denumirea sub care apare pentru prima oară în documente a fost cea de „Kölnic” (1459). În prezent, din punct de vedere administrativ, este localitate componentă a municipiului Reşiţa, începând din anul 1968, când centrul comunal a fost desfiinţat. Lipsit de lunca largă a Bârzavei, unde se găseşte în prezent cartierul Govândari (oficial Lunca Bârzavei), aparţinătoare odinioară de hotarul Câlnicului, teritoriul actual este deluros, cu o altitudine medie faţă de nivelul mării de 400 m, cu forme de relief predominante de dealuri domoale, dar şi de versanţi abrupţi, respectiv tâlve, ogaşe, văi, mai largi în partea de nord a hotarului. La conscripţia din 1717, localitatea este menţionată ca având 28 de case şi aparţinea de districtul Vârşeţului, cercul Caraşovei. În 1745 avea deja 169 de case şi o biserică de lemn. Parohul Gheorghe Păleanu a scris o scurtă istorie a bisericii şi a parohiei, în care susţine că „până la reforma agrară din 1781, comuna a fost răsfirată între dealuri, pe văi, fiind locuitorii adăpostiţi în colibe de nuiele, mai multe la un loc, în cătune, de frica turcilor care ardeau şi pustiau orice le venea în cale”. Conform însemnărilor preotului Petru Ieremia, după amintirile octogenarului Luca Petrică consemnate în 1921, exista legenda care susţinea că „după invazia turcească din 1788, locuitorii s-au aşezat pe vatra actuală a comunei”. Primele familii care s-au statornicit pe actuala vatră au fost Corbu, Todor şi Truţan. Odată cu construcţia uzinelor din Reşiţa în 1771 şi dezvoltarea lor rapidă, mulţi dintre câlniceni au început să lucreze la uzine. În 1854, Câlnicul, împreună cu toată valea Bârzavei, intrau în proprietatea companiei S.T.E.G (Staats Eisenbahn Gesellschaft, în traducere „Societatea privilegiată cezaro-crăiască austriacă de căi ferate de stat”) care deţinea şi uzinele reşiţene. După ce Banatul a intrat sub administraţia maghiară, au fost puse în aplicare măsuri drastice de maghiarizare şi de limitare a vieţii culturale şi spirituale ale românilor din Câlnic. În decursul anilor, Câlnicul este arondat diverselor administraţii, de la cea otomană la cea austriacă. În anul 1788 este amintită trecerea împăratului Iosif al II-lea, care a găzduit o noapte în casa preoţilor Ioan, Iosif şi Toma Popovici, iar de aici s-a îndreptat spre Lugoj.

Hramul bisericii este „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Prima biserică a fost din lemn masiv de stejar, fiind situată la aproximativ 15/20 m de cea actuală. Ea a fost ridicată în anul 1745 sub episcopul Isaia, având doi preoţi: Radul şi Mihail. Din lipsa cărţilor de cult, dascălul Marcu Popovici Stolojanul copiază un miscelaneu pentru preotul Mihai în anul 1773. Nu ştim însă despre care preot este vorba: cel menţionat la ridicarea primei biserici (Mihail) sau de un altul. Această Biserică a servit nevoilor pastorale până în 1799, când după construirea celei actuale din piatră masivă, a fost vândută comunei Butin (azi în judeţul Timiş), în anul 1806 cu 155 de florini. De la această biserică se păstrează 4 icoane, pictate de Nedelcu Popovici şi aflate în prezent la Muzeul de Istorie din Timişoara, precum şi o cutie metalică pentru Sf. Mir (1767). Construcţia noii biserici a început în anul 1794, dispunându-se de un capital de 843 florini şi 26 de coroane. Lucrările s-au terminat în 1804. Găzduirea împăratului Iosif al II-lea, în casa acestor preoţi, a adus cu siguranţă şi beneficii parohiei, căci biserica actuală s-a făcut şi cu sprijinul fiscului regesc din Bocşa, la porunca împăratului, vădit mulţumit de primirea călduroasă şi ospitalitatea care i s-a oferit din partea câlnicenilor. Întreg edificiul a costat, potrivit însemnărilor rămase, 3.655 florini şi 15 coroane, sume ca s-au adunat din tas şi din donaţii.

Biserica (26 m x 8,30 m) a avut trei clopote, aşezate pe scaun din grinzi de lemn: primul cumpărat în anul 1829 (345 florini), existent şi azi; al doilea, în anul 1851, în greutate de 411 funţi (208 kg), cu 1.145 florini şi al treilea, în greutate de 421 kg. În 1916 s-au demontat clopotul mare şi cel mijlociu de către austro-ungari. Biserica a fost deservită de un singur clopot până în anul 1921, când prin contribuţia credincioşilor s-au cumpărat două clopote de la Fabrica Novotny din Timişoara, primul în 1921, iar al doilea în 1923. În anul 1971 s-a spart clopotul mijlociu care a fost returnat în atelierele Patriarhiei la Mănăstirea Plumbuita. În urma colectării de aramă s-a mai turnat un al patrulea clopot, în greutate totală de 60 de kilograme. În 1907, biserica şi parohia a fost vizitată de arhimandritul Filaret Musta, însoţit de protosingelul dr. Traian Badescu, viitor episcop al Caransebeşului. În 29 iunie 1933, biserica primeşte vizita canonică a chiriarhului Vasile Lăzărescu, ocazie cu care se sfinţeşte biserica prin aşezarea de sfinte moaşte în prestol. La 10 aprilie 2005, PS dr. Laurenţiu Streza, Episcop al Caransebeşului (1996-2005), binecuvântează şi sfinţeşte lucrările de renovare interioară a picturilor din biserică, ocazie cu care săvârşeşte şi Sf. Liturghie. În Pisania din pronaos au fost consemnate următoarele: Acest sfânt locaş, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” s-a zidit între anii 1794-1803. În anii 1996-2000 şi 2003 pictoriţa autorizată Maria Tudur restaurează scenele reprezentând „Patimile Domnului, Adam şi Eva, Vameşul şi Fariseul” şi creează pictură nouă în tehnica tempera cu ou, prin strădania credincioşilor din parohia Câlnic, în timpul păstoririi pr. Goşa Gheorghe, pr. Popovici Sorin-Valentin, pr. on. dr. Vasile Petrica, protopopul Reşiţei şi arhipăstoririi P.S. dr. Laurenţiu Streza, episcopul Caransebeşului. Sfinţirea s-a făcut la 10 aprilie 2005. În anul 2007, la 13 mai, PS Lucian Mic, Episcop al Caransebeşului, slujeşte Sf. Liturghie, prilej cu care sfinţeşte o troiţă de lemn, amplasată în curtea bisericii, iar la 20 septembrie 2009 resfinţeşte Sf. Masă şi lăcaşul de cult. În 2009, lăcaşul de cult a fost reabilitat în întregime, în exterior, cu o tencuială nouă şi lucrări de drenaj a apei pluviale, izolaţie exterioară şi acoperiş nou.

Prima pictură a bisericii a fost executată de Mihail Velceleanu în 1830 şi 1841. Ulterior, în perioada 1996-2003 a fost restaurată de către pictorul Maria Tudur-Sârbu. În anul 1829 se face Tronul Arhieresc, iar în 1910 se realizează Mormântul Domnului şi Tronul Născătoarei de Dumnezeu (acestea din urmă executate de Tata Oancea din Bocşa). În anul 1932 tâmpla veche, din zid de piatră, a fost demolată și înlocuită cu una din lemn de tei şi brad, sculptată în stil baroc de Petru Oancea. În 1937 tâmpla a fost aurită de către Eugen Spang din Timişoara. Icoanele de pe tâmpla actuală au fost pictate în tempera, pe pânză şi aplicate pe lemn, de pictorul Nicolae Popovici din Grădinari.