Adresa casei parohiale: 320004 Moniom (Reşiţa), nr. 53
Paroh: Pr. iconom stavrofor MIHAI-CĂTĂLIN CIUCUR
Hirotonit în anul 2013.
Preot la Moniom din anul 2013.
Tel.: 0734773477;
Email: mihai.ciucur10@yahoo.com
Parohia este situată la 6 km de municipiul Reșița și aparține din punct de vedere administrativ de municipiul reședință de județ. Referitor la prima atestare documentară a localității Moniom, cei mai mulți cercetători menționează anul 1417, satul apărând sub denumirea Muniovo. Satul era așezat în trecut cu 1,5 km mai spre est de vatra actuală, pe Valea Moniomului, pe locul numit Juroni. La anul 1793, odată cu „reașezarea satelor” rânduită de stăpânirea austriacă, satul este „scos la drum“, fiind așezat pe actuala vatră. În prezent, satul cu ulițele în forma unei cruci, este situat pe malul stâng al râului Bârzava, iar accesul se face direct din drumul național care leagă Reșița de Timișoara. Ca și forme de relief predominante, satul este înconjurat de dealuri ale căror culmi se situează între 220 m și 517 m.
Înainte de a avea un sf. lăcaş propriu, credincioşii din Moniom vor fi frecventat biserica din Câlnic (la 2 km distanţă). În 1786, ei primesc de la Ticvaniu Mare o biserică de lemn. În 1800 se ctitoreşte biserica de piatră ce rezistă până la începutul sec. al XX-lea . Biserica actuală a parohiei a fost ridicată prin efortul comunității, fiind sfințită pentru prima dată la 19 decembrie 1904 de către „Prea On. Domn protopresbiter tractual Maxim Popoviciu, ca trimis al Prea Sânției Sale Domnului Episcop Diecezan, asistat de preoții Iosif și Petru Ieremia din Câlnic, precum și de Macarie Gușcă, ierodiacon“. Lucrările însă au fost finalizate în anul 1905. Clopotele bisericii au fost făcute la Reșița, primele două fiind montate în 1905, obținute prin topirea celor trei clopote de la biserica cea veche zidită la 1800. Cel de-al treilea clopot a fost cumpărat de credinciosul Ioan Păuța în 1904 cu suma de 140 coroane.
Biserica este construită din piatră, după planurile arhitectului Dimitrie Boitor din Oravița, în stil neobaroc; are formă de arcă, o lungime de 25 m, lățimea 12 m, iar turnul – construit deasupra pronaosului, în partea de apus – are înălțimea de 15 m. Grosimea pereților bisericii este de 78 cm, înălțimea geamurilor este de 2,20 m, iar înălțimea totală a bisericii este de 35 m.
Deși au existat intenții de pictare a bisericii încă din 1935, acest lucru s-a reușit mult mai târzu, biserica fiind pictată între anii 2004-2005 de către cunoscuta pictoriță Rita Aldea, prin contribuţia credincioșilor parohiei. Pictura a fost binecuvântată de către Preasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Episcopul Caransebeșului din acea vreme, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, exact în ziua când s-au împlinit 100 de ani de la sfințirea bisericii. Iconostasul este realizat încă de la zidirea bisericii, din lemn de tei, pictat în ulei de către pictorul George Marișescu din Bocșa.
Cronologic, parohia a fost păstorită de următorii preoți (cunoscuţi): Ioan Simu (1800), Vichentie Balea (1861-1862), Zaharia Căpeţan (1862-1863), Alexie Căpeţan (1863), Toma Popovici (1865-1876), Pavel Adam (1876-1885), Iosif Ieremia (1886-1890), Petru Popovici (1890-1891), Alexie Groza (1898-1903), Petru Ieremia (1903-1906), George Costescu (1906-1911), Alexandru Dobrescu (1912-1925), Petru Vuc (1915-1916), Petru Albeanu (1925-1926), George Ogârlaciu (1926-1927), Trăilă Bogdan (1927-1930), Victor Sciopoane (1930-1931), Ioan Simu (1931-1932), Petru Ieremia (1932-1934), Cornel Țânțariu (1935-1940), Petru Albeanu (1940-1941), Coriolan Drăghici (1941-1947), Ioan Meilă (1948-1950), Ioan Țurcanu (1950-1964), Gheorghe Păleanu (1965), Ioan Simu (1965-1977), Ioan Milotin (1977-1994), Ioan Pașca (1995-2009), Gigi Adrian Mager (2009-2013), Mihai Ciucur (2013-prezent).
În prezent, parohia desfășoară o susținută activitate pastoral-misionară cu copiii și tinerii prin programele catehetice, culturale și educative implementate în cadrul Centrului de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” coordonat de actualul preot paroh. Centrul funcționează, cu binecuvântarea ierarhului și în colaborare cu autoritățile locale, în fosta școală din sat începând cu 1 martie 2014 și reunește 35 de copii și tineri din Moniom, dar și din municipiul Reșița. Dintre realizările notabile ale centrului, amintim Diploma de excelență pentru activitatea misionară cu copiii din anul 2014 acordată de Preasfințitul Părinte Lucian – Episcopul Caransebeșului, precum și Diploma omagială Sf. Ioan Gură de Aur înmânată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la București în 21 mai 2015, când parohia a reprezentat Episcopia Caransebeșului la concursul național de miniproiecte cu caracter filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”. De asemenea, parohia a găzduit în vara anului 2014 Școala de vară „Credința altfel” – ediția a II-a, organizată de Episcopia Caransebeșului.