13. Parohia Berzasca

Protopopiatul Moldova Nouă, Șematisme

Paroh: Pr. iconom stavrofor ZAHARIA-CRISTIAN IENEA

N: 21.04.1984 – Bozovici, jud. Caraş-Severin
Hirotonit în anul 2007.
Preot la Berzasca din anul 2007.

Tel.: 0764662052; 0799689180
Email: cristianienea@yahoo.com

Comuna Berzasca este așezată pe malul stâng al Dunării, la o distanță de 33 km în aval de Moldova-Veche și la 6 km în aval de Liubcova. Denumirea comunei vine de la cuvântul slav brŭzŭ („repede”), atribuit râului ce curge cu repeziciune din Munții Almăjului și se varsă în apropiere de localitate în Dunăre.

Actualul nume de Berzasca l-a primit în timpul dominației austro-ungare. Faptul că locuitorii îi mai spun și azi Bîrzasca, respinge afirmația istoricului Pesty că localitatea s-ar fi numit de  la început Berzasca. Teritoriul actual al comunei, situat pe malul Dunării, a fost locuit încă din vechime, cum vom vedea.

Datorită vremurilor tulburi ale istoriei, comuna și-a schimbat de mai multe ori vatra. Descoperirea unei vetre de așezare omenească la locul numit ,,Debelilug”, la o distanță de 18 km nord de actuala vatră, confirmă ideea continuității. Alte vetre de așezări omenești au fost descoperite în jurul Debelilugului, la Dragoselo, Glob, Camenița,Otar și Caistrochi. Locuitorii din așezările mai sus amintite au coborât prin secolul XVII la locul numit Săliște, la 3 km de actuala așezare, iar pe măsură ce se intensifică traficul pe Dunăre și încep să se deschidă minele de la Cozla, la sfârșitul secolului al XVII-lea, s-au mutat pe actuala vatră. Primii care au coborât au fost cei care au spălat aur din nisipul râului, pe locul numit ,,Gura Abrilei”. Comuna a existat și în timpul ocupației turcești.

Vatra unui sat din veacurile XII-XIII a fost identificată arheologic în punctul Ogaşul neamțului. După toate probabilităţile, în sec. XV (1451) localitatea a făcut parte din pertinenţele cetăţii Drencova. În mod sigur, aşezarea de care vorbim este atestă documentar în anul 1692 cu ocazia războiului împotriva turcilor sub numele de Berzaska. După izgonirea turcilor din Banat de către armata austriacă, s-a trecut la formarea graniței militare. Comuna a fost înregimentată în anul 1772. Până în 1872 localitatea s-a aflat sub autoritatea regimentului grăniceresc sârbo-bănățean. În ordinul stăpânirii din 10 septembrie 1777 se spune că locuitorii au primit loc pentru casă și totodată se arată că pe atunci comuna avea 111 familii românești, 3 țigănești și o familie de nemți catolici.

Biserica actuală cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil s-a zidit în anul 1836 pe temelia vechii biserici din 1722, care era din lemn și acoperită cu șindrilă. Dintr-o inscripție de la tronul Maicii Domnlui aflăm și numele ctitorilor bisericii reconstruite la 1836: ,,S-au zugrăvit acest tron al Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoarea la anul 1836 octombrie 5, prin îndemnul parohului Nicolae Ezdimirovici și cu ajutorul Domnului căpitan Iosif Tauber comandant al  campaniei, cu cheltuiala robilor lui Dumnezeu ostași imperiali și vărsători de sânge: Andrei Cioancă străjăner, cadet Ada Ienciu, caporali G.Fere, Maxim Mancoci, Nicolae Marta, Dimitrie Băltean, G.Verva și ostașii: Ilie Berbecioc, Paul Radovan, Iova Raichici, Simion Ilici, Dumitru Frâncu, Damaschin Desagă, Iancu Mancoci, Ilie Raichici, Blagoe Ilici, Iosif Balaban, Iova Marta, Costa Drăghici, Mihai Berbecioc, Petru Turmac și Tutunariu Traian, pentru a lor sănătate întru iertarea păcatelor, prin veci de a se pomeni se cuvine”.

În anul 1970 sub îndrumarea preotului Ioan Grigoriță s-au făcut noi lucrări la biserică, începând cu acoperișul care a fost căptușit cu blană și acoperit cu tablă zincată, apoi reparații la exteriorul sf. locaș, precum și retencuirea zidului ce înconjoară biserica. În 1978 s-a întocmit documentația pentru restaurarea picturii fiind angajat pictorul Grigorie Popescu din București.

Începând cu anul 2007 se renovează din nou biserica. Se reface fațada ei și zidul ce o înconjoară, se schimbă tabla pe turn şi se vopseşte tabla. Tot în această perioadă se îmbracă cu marmură Sfânta Masă a Altarului, fiind donată de familia domnului Furdui Petru Nicolae, primarul satului. În 8 noiembrie 2009, de hramul bisericii, se finalizează toate lucrările de înfrumusețare la sf. locaş şi se târnosește de către PS Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului.

Actuala biserică e zidită din piatră şi cărămidă, acoperită cu tablă galvanizată; este în formă de navă, în stil baroc. Bolta este din lemn, parodeala din piatră, iconostasul de zid, turnul din cărămidă acoperit cu tablă galvanizată. Are dimensiunile: 18,90 x 6,70 m.

Biserica a fost pictată în 1836 de Dimitrie Turcu și de Dimitrie Popovici şi sfințită de către Episcopul Vârșețului Iosif Rajacici, conform inscripției cu litere chirilice de deasupra ușilor împărătești: ,,Această Sfântă Tâmplă s-a zugrăvit cu ajutorul Sfintei Treimi pe vremea Înălțatului Împărat Ferdinand întâiul, prin blagoslovenia Prea Sfințitului Episcop Iosif Raiacici, cu cheltuiala a toatei obști, prin mâna de ajutorință a domnului căpitan Iosif Tauber, comandantul companiei și prin îndrumarea și osteneala domnului preot paroh Nicolae Ezdimirovici în anul 1836 iulie 27, prin Dimitrie Turcu pictor moler și Dimitrie Popovici zugrav din Oravița”.