Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Băuțarul Superior – ridicată în anul 1939
categ. II rural A; 96 familii cu 245 credincioşi (parohie);
49 familii cu 149 credincioşi (filie)
Adresa bisericii: 327015 Băuţar, nr. 28
Adresa casei parohiale: 327015 Băuţar, nr. 29
Paroh: Preot dr. iconom stavrofor VIDU-MARIUS VASILONIN: 17.09.1980 – Oțelu Roșu, jud. Caraș-Severin
Hirotonit în anul 2013.
Paroh la Băuțarul Superior din anul 2014.
Tel.: 0741195525, 0786585833
Email: viduvasiloni@yahoo.com
Parohia Băuţarul Superior se află în comuna Băuţar, aşezată pe cursul superior al Văii Bistrei, la poalele Munţilor Retezat şi Poiana Ruscăi, în partea de nord–est a judeţului Caraş-Severin, în apropierea Porţii de Fier a Transilvaniei, de–a lungul şoselei D.N 68, ce leagă Transilvania de Banat. În prezent, comuna cuprinde patru localităţi: Băuţar, format din Băuţarul Inferior şi Băuţarul Superior, Bucova, Cornişor şi Preveciori. Deşi este inclusă în judeţul Caraş-Severin, localitatea a aparţinut din punct de vedere administrativ şi religios, de comitatul (ulterior judeţul) Hunedoara. Prima atestare documentară certă, sub această denumire, datează din anul 1723. În componenţa parohiei Băuţarul Superior (Băuţarul de Sus) se află satul Cornişor şi cătunul Preveciori, consemnate documentar abia la mijlocul secolului trecut. Cornişoru, un sat de munte, cu case răsfirate pe cele două văi, scăldate de pârâiaşele „Micota” şi „Corna”, este cunoscut în terminologia locală, populară, sub denumirea de „Strâmba”. Cătunul Preveciori, fără drum de acces, situat în Munţii Poiana Ruscăi, însuma în trecut 16 familii care odată cu trecerea timpului au dispărut, rămânând astăzi un singur locuitor. Pe baza tradiţiei locale, păstrate prin viu grai, locuitorii acestor meleaguri au fost iobagi, obligaţi să presteze munci agricole câteva zile săptămânal pe domeniile unui latifundiar „grof” din Nalaţ, localitate din apropierea Haţegului, fapt atestat prin denumirea de „nălăţeni” pe care o poartă şi astăzi locuitorii Băuţarului de Sus. Apartenenţa religioasă a locuitorilor din această localitate, nu se cunoaşte cu exactitate, până în jurul anului 1800, fapt ce naşte semne de întrebare privind apartenenţa confesională, acestea nefiind menţionate în recensământul bisericesc al episcopului Inochentie Micu, din 1733, sau cel al episcopului Atanasie Rednic al Blajului, din 1765, nici în recensământul credincioşilor ortodocşi din 1766. Parohia Băuţarul Superior (Băuţarul de Sus) a luat fiinţă în anul 1811, fiind menţionată până în 1948 în documentele Vicariatului Unit al Haţegului, Dieceza Lugojului (din 1853), mai târziu făcând parte din „Districtul protopopesc la Ulpiei Traiana”. Însemnările referitoare la parohiile unite din Vicariatul Haţeg, până în 1840, menţionează un singur Băuţar. Parohia nou înfiinţată, administrată de preotul locului, George Bugariu, neavând biserică a fost afiliată locaşului de cult din Băuţarul Inferior, unde cei doi preoţi slujeau împreună. În prezent, parohia, împreună cu filia este formată din credincioşi români ortodocşi (553), unii dintre ei foşti greco-catolici, reveniţi la ortodoxie în anul 1948.
Prima biserică s-a ridicat în anul 1840, din piatră de râu, cu un turn, iniţial din scândură, apoi din zid de piatră (1953), fiind împrejmuită cu gard de nuiele. Odată cu momentul zidirii acestei biserici, parohia Băuţarul de Sus devine independentă, cu preot slujitor propriu. Din dorinţa zidirii unei noi biserici, mai impunătoare, aceasta a fost demolată în anul 1938. Biserica actuală, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul” a fost ctitorită în anul 1939, „numai cu ajutorul bănesc al credincioşilor din Bouţarul de sus, ajutor străin neprimind de la nimeni”, lucrările de construcţie fiind plătite de către aceştia în rate. Cuvântul episcopului Ioan Bălan, cu prilejul sfinţirii noii biserici, s-a adresat preotului paroh Ioan Petean „care n-a cunoscut osteneală, nici odihnă, fiind mereu în fruntea lucrărilor şi trudă multă şi-a dobândit ca să vadă cu ochii acest lăcaş lui Dumnezeu închinat, … şi am închinat-o Sfântului Măritului Proroc Ilie, spre binele şi folosul sufletesc al iubiţilor Noştri fii credincioşi din Bouţarul de Sus, ca să le fie naie călăuzitoare pentru mântuirea sufletelor lor şi spre slava lui Dumnezeu”.
Din punct de vedere arhitectonic, locaşul îmbină elemente ale stilului bizantin cu cele de factură neobarocă (în formă de cruce greacă înscrisă, clopotniţa octagonal înaltă, încadrată de alte două turnuleţe, reduse ca dimensiuni). Stilul se caracterizează prin abundenţa elementelor decorative gravate în arca de deasupra celor două uşi şi sprijinite pe coloanele cu capiteluri, care străjuie cele două intrări. Biserica (22,60 x 8 m) este zidită din cărămidă arsă, pe structură de piatră, cu bolta din scândură, acoperită inţial cu ţiglă solzi, turnurile cu tablă zincată, iar pardoseala bisericii este din plăci de ciment, tip gresie. Tipul arhitectonic se datorează arhitectului lugojean Constantin Purcariu.
În interior, iconostasul, din lemn de brad şi tei, grupează 38 de icoane, pictate pe placă de lemn, în stil bizantin de către pictorul Oliver Trauer din Lugoj, fiind încadrate pe un fond de culoare gri-marmurat, în concordanţă cu mobilierul din restul bisericii. Chivotul a fost confecţionat din lemn de brad, de către tâmplarul Francisc Müller din Caransebeş. Biserica a fost pictată din contribuţia credincioşilor, în tehnica „in fresco”, în perioada 1986-1987, de către profesorul Ioan Sulea-Gorj din Timişoara, reprezentările iconografice exterioare contribuind la frumuseţea acestui locaş de cult. De-a lungul vremii, edificiul a beneficiat de reparaţii curente în anii 1981 şi 1990, iar între anii 2006-2007, intervenţile au fost capitale, recurgându-se la renovarea faţadei exterioare şi la acoperiş, acesta fiind învelit cu tablă metalică lindab, tip ţiglă. Atât pictura, cât şi ultimele reparaţii au fost încununate datorită purtării de grijă a preotului Aurel Ioan Puiu.
Preoţi slujitori: Gheorghe Bugariu sen. (1810-1868), Gheorghe Bugariu jun. (capelan: 1865-1868; preot: 1868-1873), Andrei Pop Bociat (1973-1911), Ioan Maxeriu sau Maxer (1911-1916), Ioan Peteanu (1916-1955), Victor Stoica (1955-1976), Dorel Unguraş (1976-1981), Ioan Babun (1981-1984), Ioan Puiu (1985-2014) şi Vidu Vasiloni (2014 – prezent).
Parohia organizează săptămâni duhovniceşti, în timpul posturilor de peste an, întruniri periodice cu tinerii, precum şi excursii la bisericile şi monumentele istorice din zonă. În preajma sărbătorilor de iarnă se organizează un concert de colinde.