Hram: „Izvorul Tămăduirii” (Vineri în Săptămâna Luminată)
Numărul de vieţuitori: 1 viețuitoare
Posibilităţi de cazare: în curs de amenajare
Localizare: Marga, jud. Caraș-Severin, cod 327260
Acces rutier: DN 68 Caransebeș-Hațeg, până la Marga, apoi 3 km
Administrator: Pr. medic iconom stavrofor Cornel Jupâneanț
Telefon: 0764062541
Email: jupaneant.cornel@gmail.com
Preot de caritate: Pr. iconom Alexandru Antonie
Telefon: 0724440210
Email: antonie.cna@gmail.com
Ctitorie a preotului medic Cornel Jupâneanţ, Aşezământul medical-creştin „Izvorul Tămăduirii” de la Marga a luat fiinţă în anul 2003, când cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Laurenţiu Streza, pe atunci episcop al Caransebeşului şi cu participarea Preasfinţitului Părinte Lucian, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, când s-a pus piatra de temelie a sfântului locaş.
Biserica aşezământului medical a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în data de 31 august 2008, în prezenţa unui sobor de preoţi şi a unui număr impresionant de credincioşi. De la data târnosirii, credincioşii se bucură de sfintele slujbe, iar pacienţii se îmbogăţesc şi spiritual prin hrana duhovnicească a sfintelor slujbe. Pe lângă biserică şi o casă a preotului slujitor complexul medical destinat îngrijirii persoanelor vârstnice şi suferinde, dar şi tuturor celor dornici de a se vindeca trupeşte şi sufleteşte va cuprinde şi o policlinică pentru tratament alopat. În prezent se execută lucrări de pictură la biserica așezământului monahal.