categ. I rural B; 186 familii cu 675 credincioşi
Adresa casei parohiale: 327250 Luncaviţa, nr. 223
Paroh: Pr. FLORIN-GHEORGHE IVĂNESCU
Parohia Luncavița este aşezată într-o regiune deluros-muntoasă a judeţului Caraş-Severin, în bazinul de pe versantul sud-vestic al cumpenei apelor numită Poarta Orientală, la o distanţă de 4 km de staţia Poarta, pe marginea pârâului Luncaviţa care îşi are obârşia în apropierea Munţilor Semenic. În partea de est Parohia Luncaviţa se învecinează cu Parohia Domaşnea, în partea de sud cu Parohia Mehadica, în partea de vest cu Parohia Verendin, iar în partea de nord cu Parohia Teregova.
Tradiţia spune că în vechime, în afară de Luncaviţa propriu-zisă, ar fi fost şi o Luncaviţa Mică aşezată la sud-vest de Luncaviţa, pe marginea pârâului ce coboară de la Verendin şi Poieniţa, pe locul numit Sălişte, în actualul hotar al Parohiei Verendin. Mai târziu locuitorii Luncaviţei mici s-au mutat din această vale, probabil din cauza unor inundaţii provenite de la ploile torenţiale, s-au mutat mai spre deal, unindu-se cu locuitorii Verendinului.
Tradiţia ne mai spune că primele familii care apar la Luncaviţa ar fi fost români ortodocşi care ar fi venit din Oltenia, din apropierea actualului oraş Cetate, de la locul numit Valea Oii. Printre familiile strămutate se numărau: Traisteu transformându-se în Trastău, Badea în Bădescu, Vuc în Vuculescu, Şerba în Şerbescu. Familiile Trastău şi Bădescu s-au aşezat pe malul stâng al pârâului Luncaviţa, iar celelalte familii s-au aşezat pe malul drept al pârâului Luncaviţa.
Luncaviţa apare în documente la 1440. În 1773 avea 110 case, în anul 1935 – 348 case (cu 1.348 inşi), la 2002 avea 997 locuitori; în 1788 satul a fost incendiat de otomani. În răstimpul confiniului militar, localitatea aparţinea de compania din Teregova. Numele satului a fost dat de vechii slavi care au fost asimilaţi timpuriu de către românii din zonă.
Credincioşii Parohiei Luncaviţa şi Parohiei Verendin au avut o singură biserică de lemn până în anul 1824, numită „Biserica bătrână”, situată la locul numit „Valea Sârbului”. Pe locul altarului acestei biserici, preotul Ioan Popovici a înălţat o cruce de piatră. Biserica actuală cu hramul „Sf. Proroc Ilie Tezviteanul” a fost zidită în anul 1824. Pe plan administrativ-gospodăresc s-au realizat următoarele: biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, cu încălzire centrală, au fost refăcute exteriorul bisericii şi icoanele exterioare, aleea din jurul bisericii, au fost înlocuite geamurile vechi cu geamuri noi termopan, în curtea bisericii a fost ridicată o troiţă de către primărie.
În 20 iulie 1998, Prea Sfinţia Sa Dr. Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului, cu ocazia hramului Sf. Proroc Ilie Tezviteanul, a fost în mijlocul Parohiei, săvârşind slujba de binecuvântare a lucrărilor executate în perioada 1980-1998 prin contribuţia credincioşilor şi ajutorul financiar al D-lui Iosif Armaș, în timpul păstoririi preotului actual Paul Pervulescu.
În 21 iulie 2013 Preasfinţitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului, a slujit Sfânta Liturghie, săvârşind şi slujba de resfinţire a bisericii, care a fost târnosită în anul 1947 de către Episcopul Caransebeșului de atunci Veniamin Nistor, binecuvântând osteneala credincioşilor de aici.
Biserica este în stil baroc, cu dimensiunile: 20 x 7 m, construită din piatră şi cărămidă, acoperită cu table de aluminiu în anul 1983, bolta semicirculară din cărămidă; turnul din cărămidă a fost renovat în anul 1925, acoperit cu table de cupru, pardoseala din mozaic acoperit cu mochetă, iconostasul din stejar sculptat la atelierele Patriarhiei în timpul păstoririi preotului actual Paul Pervulescu. Casa parohială a fost construită în 1850 din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă, compusă din trei camere şi dependinţe. La casa parohială s-au făcut lucrări de reparaţie capitală atât în interior cât şi în exterior. În interior au fost renovate toate încăperile, casa fiind racordată la apă curentă, urmând să fie racordată şi la canalizare. Oficiul parohial a fost amenajat, iar biblioteca şi arhiva parohială se află în incinta bisericii. De asemenea, au fost ridicate la casa parohială anexe pentru uz gospodăresc. Toate aceste lucrări au fost realizate prin contribuţia benevolă a credincioşilor, dar şi cu sprijinul primăriei şi al Consiliului judeţean Caraş-Severin.
Pictura bisericii a fost executată în 1828 de un pictor necunoscut, apoi a pictat Mihai Velceleanu în anul 1868, iar în 1946 biserica a fost pictată din nou în ulei şi tempera de pictorul Ioan Băleanu din Caransebeş. În anul 1993 s-a restaurat pictura în totalitate de către pictorul Ioan Burdea din Oţelul Roşu. Catapeteasma bisericii a fost pictată de Rita Aldea din Reșița cu sprijinul financiar al credincioşilor şi al lui Iosif Armaş, în 1994.
Lista preoţilor slujitori: Micşa Roşca (1751-1790), Mihai Roşca (1790-1792), Marcu Popovici (1787-1793), Rafael Roşca (1797-1798), Dimitrie Popovici (1798-1813), Petru Spunei (1813-1814), Ioan Popovici (1814-1858), Nicolae Bogoevici (1847), Nicolae Popovici (1848-1888), Iosif Nemoianu (1883-1931), Petru Moisescu (1932-1943), Ioan Săbăilă (1943-1980), Pau Pervulescu (1980 – prezent).
În 1808, la şcoala confesională era învăţător Pavel Condan. Parohul a încercat să-și cunoască mai bine credincioşii şi să contribuei la sporirea lor duhovnicească prin taina spovedaniei, prin discuţii cu tinerii care urmau să se căsătorească şi prin vizite pastorale la domiciliu; o atenţie deosebită a acordat bătrânilor şi bolnavilor. În toţi aceşti ani a avut o bună conlucrare cu primăria, cu cadrele didactice de la şcoala din localitate şi cu profesorul de religie. A participat la toate acţiunile iniţiate de şcoala locală, precum şi la activităţile organizate de profesorul de religie, la serbările susţinute la marile sărbători: Învierea Domnului, Naşterea Domnului şi Înălţarea Domnului.