-
- Adresa bisericii: 327396 Cârnecea nr. 1, comuna Ticvaniu Mare
- Adresa casei parohiale: 327396 Cârnecea nr. 22, comuna Ticvaniu Mare
Administrator: Pr. iconom ANDREI -TEOFIL VÎLCUEmail: vilcaandreiteofil@yahoo.com
Localitatea Cârnecea se află în apropierea comunei Ticvaniu Mare, de care aparține din punct de vedere administrativ și la 45 de km de reședința județului Caraș-Severin, Reșița, unde se află și protopopiatul de care aparține. Din punct de vedere istoric, localitatea este atestată documentar încă din secolul al XVI-lea, în defterele otomane din 1554-1578. În anul 1597 a fost donată ca și proprietate nobilului Nicolae Negul, care avea în stăpânire întreg ținutul din jurul actualei comune Doclin. În anii 1660 și 1666 în catastiful de mile către Patriarhia de la Ipek, este menționată localitatea cu un anume preot Ștefan, cu donații de bani și alte obiecte, făcute în nume propriu și al parohiei, iar la 1690 localitatea este indicată ca aparținând de districtul Vârșeț, la fel ca și în conscripția din 1717. În anul 1824, Cârnecea trece proprietatea nobilului sârb Spasie Iagodici, fiindu-i donată de Coroana austriacă. Acest nobil a fost originar din orașul Palanca. Anul 1918 aduce, ca și în alte locuri, furia ungurilor care împușcă doi locuitori, din motive naționaliste.
Locuitorii din Cârnecea au fost și sunt buni gospodari, având în permanență case și gospodării frumoase, deși terenul din hotarul localității este destul de auster. Ocupația de bază este agricultura, creșterea vitelor și cultivarea pomilor fructiferi.
Localitatea Cârnecea, veche și bine organizată, a avut o biserică de zid cu mult înaintea multor localități din această zonă. Se presupune că a fost ridicată prin secolul al XIV-lea și a fost distrusă de turci după căderea Timișoarei, în secolul al XVI-lea. Ruinele se mai păstrează și astăzi, fiind vizibile pe „Dealul Bisericii”. De la această biserică se vedea până la biserica din Cacova (Grădinari), iar de aici până la mănăstirea Călugăra. După dărâmarea ei de către turci, s-a ridicat o biserică de lemn, pe la 1738, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” pe aceeași coamă a dealului, nu departe de vechea „Biserică de Piatră”, așa cum i-a rămas numele până astăzi. Vitregiile timpului au făcut ca și aceasta să fie distrusă. Cea de a treia biserică ridicată, cea în care și acum se slujește, este situată în centrul satului și s-a construit între anii 1834-1836, la inițiativa și pe cheltuiala sârbului Iagodici, conform contractului ce se află în arhiva parohiei și a costat 1800 de florini, atât construcția în sine, cât și dulgheria.
Se spune că terenul pe care s-a zidit biserica a fost unul mlăștinos, iar pentru întărirea fundației s-au bătut în pământ, cu berbecul, stâlpi de băgrin (salcâm). Biserica este construită din piatră și cărămidă arsă, având lungimea de 23 m, lățimea de 10 m, iar înălțimea de 32 m. Ctitorul Spasie Iagodici este înmormântat la intrarea în biserică în anul 1895, loc însemnat cu o placă de marmură. De asemenea, o lespede de marmură roșie este așezată în mijlocul bisericii, însemnând mormântul surorii ctitorului, Eufimia Iagodici, în anul 1860.
Biserica a fost pictată imediat după zidire de către pictorul aromân Gheorghe Popovici, care ulterior s-a stabilit în Forotic. La finalul lucrărilor în 1839 a fost sfințită de către episcopul sârb de la Vârșeț, Iosif Raiacici, iar în anul 1847 a fost resfințită de către episcopul Caransebeșului-Vârșețului, Ștefan Popovici. Prima restaurare a picturii din biserică, adică bolta și iconostasul, s-a efectuat în 1936 de către preotul-pictor Nicolae Popovici din Cacova (Grădinari), iar în anul 2014 s-a început spălarea picturii. În data de 29 octombrie 2017 biserica parohială a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Șirul preoților slujitori: Ștefan (1660), Florea Ilievici (recte Ilie, 1751-1757), Damaschin Popovici și Avram Blidariu (1784-1806), Martin Popovici şi Ioachim Pincu (1806-1846), Toma Simu (1906-1949), Septimiu Sever ( 1948-1976), Rusalin Bona (1976-1984), Păuniță Secula (1984-prezent).