Adresa bisericii: 327333 Sasca Română f.n., comuna Sasca Montană
Adresa casei parohiale: 327333 Sasca Română nr. 1, comuna Sasca Montană
Paroh: Pr. Iulius-Ionuț GUIMAN
N: 24.05.1976 – Oravița, jud. Caraș-Severin.
Hirotonit în anul 2000.
Preot la Caransebeș din anul 2005.
Tel.: 0722624221;
Email: ionutguiman@yahoo.com;
Parohia este situată în satul Sasca Română, comuna Sasca Montană, județul Caraș-Severin. Există referiri cu privire la existența satului la 1406, dar și mențiuni privind urme de civilizație din secolele II-IV. În 1717 satul se numea Iansca și avea 28 de case, în 1776 avea 160 de case și școală organizată. Așezarea satului este între dealuri, pe valea râului Nera care-l străjuiește pe linia de sud-est, și fertilizează pământurile oferind necesarul minim pentru activitățile agricole ale oamenilor. Bogățiile subsolului au fost exploatate pe parcursul timpului prin numeroase mine, încă de pe vremea romanilor. Zona colinară bogată în ape de izvor, este favorabilă păstoritului și pomiculturii, iar fondul forestier din partea nordică a fost o sursă foarte importantă de masă lemnoasă exploatată din vechime. S-au găsit puncte de exploatare minieră prin galerii subterane (Fe, Cu, Pb, Ag, Au), unde predomină exploatarea de cupru.
Există un vechi drum roman care trece prin mijlocul satului – Camenița, folosit și de turci; leagă Valea Nerei de Valea Cameniței și de Dunăre. Satul se află în partea sudică a Banatului Montan, zonă delimitată geografic de: Munții Poiana Ruscăi (N-NE), Munții Retezat – Cernei – Mehedinți (est), Munții Locvei (sud), Dognecei (vest). Condițiile geografice ale teritoriului favorizează comunicarea cu sudul și vestul ținutului, văile zonei fiind deschise spre Dunăre.
Actuala biserică s-a zidit sub păstorirea preotului Radu Sârbu, la 1771, fiind printre primele biserici zidite după măsurile luate de noua administrație imperială. În 1972 se ridică în curtea bisericii un monument al eroilor satului, morți în cele două războaie mondiale.
Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită – cum s-a spus – în 1771, în stil baroc simplu, pe fundație din piatră, cu zidurile din piatră și cărămidă, cu bolta din lemn și acoperiș din lemn acoperit cu tablă. S-a ridicat în locul unei biserici mai vechi din lemn, de la care s-a păstrat chivotul; pe la 1724 în această bisericuță din lemn a slujit preotul Mihai, tatăl preotului Radu Sârbu, sub păstorirea căruia s-a zidit actuala biserică. Pavajul din interiorul sf. locaș, care se păstrează și astăzi, este realizat din plăci din zgură de la topitoriile din Sasca Montană din acea vreme.
În 1936 se repară exteriorul bisericii și se cumpără clopotul cel mare din turn. Vechiul clopot preluat la începutul Primului Război Mondial în 1914, a fost turnat de meșteri austrieci în curtea bisericii. La turnare creștinii evlavioși au venit cu diferite materiale scumpe din aur și argint, oferindu-le pentru topit.
În 1972 prin meșterii Ion Ciolac şi Gheorghe Baloșiu din Naidăș se ridică în curtea bisericii un monument al eroilor satului, morți în cele două războaie mondiale. Se construiește în jurul bisericii un zid nou, iar între 1980-1990 zugrăveala interioară a bisericii este complet renovată. Se dotează biserica și cu alte obiecte ca: steaguri pictate, covoare, draperii, odăjdii, toate din daniile credincioșilor. La 23 august 1948 parohia a primit vizita canonică a chiriarhului Veniamin Nistor, Episcopul Caransebeșului.
Între 1999-2010 a fost renovată biserica. S-au luat măsuri pentru conservarea obiectelor vechi de la interior, prin diminuarea considerabilă a factorilor de distrugere prezenți. Târnosirea bisericii a avut loc la 24 octombrie 2010, prin Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Iconostasul este pictat pe piele de capră și fixat pe tâmpla de lemn în stil neobizantin, pe la 1758, de către un pictor sârb din Biserica Albă, fapt care conduce la ipoteza că biserica actuală este refăcută pe la 1771 și vechea tâmplă a fost mutată din biserica mai veche din lemn, în cea nouă.
În 1933 se restaurează zugrăveala bisericii de meșteri locali: Alexa Enuică – Țambu şi fiul său Costa Enuică. Tot Alexa Enuică a sculptat chivotul, ușile diaconești şi împărătești, tronul arhieresc și al Sfintei Fecioare şi analoagele din naosul bisericii, precum şi Sfântul Mormânt. În perioada 1999-2000 interiorul a fost tencuit și apoi pictat în tempera de pictorul Mihai Broboane.