Adresa casei parohiale: 327438 Măru nr. 16, comuna Zăvoi
Paroh: Preot iconom stavrofor NICOLAE-PAVEL NEGREIN: 10.12.1980 – Caransebeș, jud. Caraș-Severin
Hirotonit în anul 2009.
Paroh la Măru din anul 2009.
Tel: 0744222942;
Email: nicunegrei@yahoo.com
Satul Măru este așezat de-a lungul pârâului Bistra, la o distanță de 7 km de la D.N. Caransebeș-Hațeg, având o lungime de aproape 2 km. Peisajul localității este pitoresc datorită versanților muntoși din apropiere, a pădurilor bogate și a pâraielor care-l străbat, vărsându-se în Bistra. Prima informație referitoare la satul Măru o avem din anul 1387, când regele Sigismund donează în ,,Almafa“ – Măru –, o moșie nobilului român Bogdan de Mâtnic. A doua mențiune datează din 1394, când satul apare tot sub numele maghiarizat Almafa, ocazie cu care regele Sigismund va trece donația făcută lui Bogdan de Mâtnic asupra fiilor acestuia. În anul 1699 această localitate apare pentru prima dată în documente sub denumirea de Măru.
Prima biserică în această parohie, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt“, a fost ridicată la răscrucea sec. XVII-XVIII în actualul cimitir, unde azi, pe locul altarului, este așezată o cruce din lemn. Această biserică a fost construită din lemn, dar arsă de către generalul austriac Lentulus la 16 ianuarie 1739, când la orele serii comuna Măru a fost scăldată în sânge, ucigându-se 50 de țărani; casele creștinilor au fost prefăcute în cenușă, pe motiv că locuitorii au tras cu armele asupra trupelor lui Lentulus. Din această biserică arsă s-au salvat un clopot turnat în anul 1730, pe care locuitorii l-au îngropat într-o grădină din apropiere, numită „Tăuri“, și icoana Maicii Domnului cu pruncul Iisus în brațe, pe care este notat cu cifre arabe anul 1520. Despre această icoană se crede că este făcătoare de minuni, fiind cel mai de preț odor al satului, de aceea vom reda pe scurt și istoria ei: se spune că la începutul secolului al XVI-lea, undeva în jurul Craiovei ar fi existat un boier cu numele de Dan. El avea trei fii, iar unul dintre ei numit Oprea era îndrăgostit de fata preotului din sat care era foarte frumoasă. Pe această fată însă o dorea şi conducătorul turc al locului, un oarecare Hassan. Rivalitatea celor doi se va încheia prin uciderea turcului de către Oprea. Temându-se de răzbunarea turcilor, tatăl său îl îndeamnă să treacă munţii în Ardeal sau Banat. Oprea porneşte la drum şi probabil fiind călăuzit de izvoarele râului Bistra, ajunge în Măru, unde va fi primit foarte bine de populaţia locului. La îndemnul preotului din sat el îşi va lua numele de Bistrian de la denumirea râului care l-a călăuzit în sat, salvându-i viaţa. Aşa s-au pus bazele numelui mai sus menţionat. Drept mulţumire pentru buna primire făcută, Oprea va dărui bisericii din Măru un nepreţuit odor, constând dintr-o icoană ce o primise de la mama sa atunci când luase drumul pribegiei, pentru a-i fi apărătoare la vremuri de restrişte.
Cea de-a doua biserică s-a zidit pe actuala vatră, în mijlocul satului, între anii 1792 și 1798, din piatră tencuită cu var, iar sfințirea ei s-a făcut în 23 aprilie 1798 de către episcopul Iosif Ioanovici Șacabent de la Vârșeț. Acestei biserici i s-a acoperit turnul cu tablă zincată în 1858, iar în anul 1898, s-a refăcut partea din lemn a turlei, după modelul turlei bisericii din Caransebeș, în stil baroc, fiind acoperită cu tablă de cupru de către tâmplarul David Berneanțu din Zervești și tinichigiul Matias Kraset din Caransebeș. Din spusele bătrânilor, în vara anului 1914 s-a dezlănțuit asupra satului Măru o ploaie mare cu fulgere și trăsnete; astfel a fulgerat noaptea și-n biserică, intrând trăsnetul deasupra ferestrei de la proscomidiar distrugându-l. Deoarece, cu trecerea anilor, zidurile s-au crăpat în urma unui cutremur iar tavanul din lemn s-a slăbit, sf. locaş s-a demolat și s-a pus piatra fundamentală în ziua de 24 mai 1934, terminându-se în luna decembrie 1936. Curtea bisericii este împrejmuită cu zid din cărămidă, iar în partea din față s-a montat gard metalic.
Altarul are zidurile vechi de piatră, iar în rest biserica este construită din cărămidă arsă presată, cafasul din beton armat, iar pe jos este pardosită cu plăci de mozaic. E zidită în formă de cruce, după planul și lucrarea arhitectului Heinrich Fintz din Caransebeș. Lungimea în interior este de 23 m, iar în exterior de 25 m; la stranele cântăreților lărgimea este de 11 m, iar restul de 7 m. Bolta e arcuită. Sunt 3 turnuri: cel din mijloc are 25 m, cele laterale au 14 m, iar în pronaos este zidită cripta preoților. Iconostasul e din lemn de tei sculptat și aurit în stil bizantin, iar icoanele sunt pictate pe pânză uleită pe lemn de tei, de către Aurel Cotârlă din Oravița.
La pictura bisericii s-a lucrat 6 luni, din primăvara până în toamna anului 1937, iar sfințirea a oficiat-o în 14 noiembrie 1937 Episcopul
Dr. Vasile Lazarescu. Din biserica veche au rămas zidurile altarului cu icoanele Sfinților Ierarhi Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, și sfânta masă cu moaștele așezate de Episcopul Șacabent. De asemenea, s-a mai păstrat și turla din mijloc, care a fost trecută – nedemontată – pe zidul noului turn, zidit cu 4 metri în fața celui vechi. Pictura în toată biserica a fost executată de pictorii Gheorghe și Corneliu Baba din Caransebeș.
Preoți slujitori: Dimitrie Popovici (1717-1750), Nicolae Popovici (1745-1775), Mihail Popovici (1751-1775), Gheorghe Popa (1775-1780), Ioan Popovici (?-1795), Atanasie Popovici (1802), Dimitrie Popovici (1780-1831), Nicolae Popovici, fratele pr. Dimitrie Popovici, păstorind împreună; Ioan Popovici (1815-1867); Ioan Popovici, fiul pr. Ioan (1840-1885); Simion Blajovan (1884), Pantelimon Daniil (1885-1886), Dimitrie Popovici (1886-1914), Gheorghe Popovici (1914-1962), Eftimie Sârbu (1963- 1972), Ștefan Poliță (1973- 1984), Dorel Fercea (1986-2009), Nicolae-Pavel Negrei (din 2009 până în prezent).
Parohia Măru deține un cimitir ce se află la intrarea în localitate, în mijlocul căruia o troiță amintește că acolo a fost construită prima biserică a satului. Această frumoasă cruce din lemn datează din anul 1937, fiind sculptată de artistul Șt. Gajo din Timișoara. Ca și personalități înmormântate aici amintim pe pr. Gheorghe Popovici, cel care a construit actuala biserică, dar care în anul 2010, cu binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost deshumat, iar osemintele i-au fost depuse în cripta din biserică. Apoi, mai menționăm pe dr. Nicolae Table, secretarul Municipiului Timișoara, fiul satului.
Cea mai veche şcoală era în fiinţă la 1808. Parohia are, mai nou, parteneriat cu Școala Generală din localitate și cu Primăria Comunei Zăvoi; astfel s-a desfășurat, în ultimii cinci ani, festivalul județean ,,Doina Bistrei, în duminica Floriilor, cu participarea a numeroși elevi din tot județul, care au prezentat diferite programe artistice, poezii, rugăciuni, cântece. Apoi, au mai avut loc lansări de cărți în biserică, scrise de fiii satului, iar în fiecare perioadă a posturilor, din cursul anului, elevii pregătesc câte o scenetă la sfânta biserică. După aceea, parohia, în fiecare an, nu uită familiile sărace din localitate, precum şi pe elevii care provin din familii nevoiașe, ajutându-i cu toate cele necesare traiului zilnic. Anual, în parteneriat și cu școala, se organizează colecte de alimente şi de haine pentru căminele de bătrâni și orfelinate.
Anual, parohia împreună cu școala și primăria, organizează pelerinaje cu elevii școlii, dar și cu credincioșii, la mănăstirile din țară. Odată cu implementarea Proiectului Patriarhiei Române ,,Hristos împărtășit copiilor’’, parohia și-a format un grup de cateheză cu tinerii din sat. Apoi a participat activ la Proiectul ,,Alege școala“, implementat tot de Patriarhia Română.