36. Parohia Gârlişte

,

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei” Gârlişte – ridicată în anul 1826

categ. III rural A; 136 familii cu 210 credincioşi;


Adresa bisericii: 327226 Gârlişte f.n., comuna Goruia
Adresa casei parohiale: 327226 Gârlişte nr. 327, comuna Goruia
 

Paroh: Pr. iconom stavrofor SOLOMON DRAGOTĂ

N: 21.11.1962 – Rudăria (azi Eftimie Murgu), jud. Caraș-Severin
Hirotonit în anul 1984.
Preot la Ciudanoviţa din anul 2011.
Tel.: 0773307205;
E-mail: solomondragota@yahoo.com

 

 

 

Satul Gârlişte, aparținător comunei Goruia, jud. Caraş-Severin, pe vremuri era comună, având în structura ei satele Goruia şi Giurgiova. În decursul timpului, administraţia comunei  s-a mutat la Goruia şi astfel a devenit comună, fiind formată din satele Goruia, Gârlişte şi Giurgiova.  După unele date, satul Gârlişte a fost înfiinţat de Iacob de Gârlişte, între anii 1495-1508. Atunci a luat fiinţă şi Gârliştea veche sau Rudăria de azi. De la înfiinţare până azi, satul se află tot pe acelaşi loc, fiind situat pe ambele maluri ale pârâului Gârlişte care izvorăşte din munţii Aninei. Satul este atestat documentar în 1535, amintit în 1648 și 1652 în 1751, în 1757, când avea 120 de case. Actualmente, populaţia satului Gârlişte este formată în proporţie de 80% din pensionari, care s-au întors la casa părintească, iar alături de aceştia trăiesc şi orăşeni care şi-au făcut în sat case de vacanţă.

Biserica veche a fost construită din lemn şi s-a aflat pe locul  unde se găseşte acum casa cu nr. 29. Conform însemnărilor preotului Axentie Popoviciu, care a păstorit parohia între anii 1902-1945, în 1820 se lucra la construcţia bisericii noi, fiind zidită din piatră de meşterul Iosif Sisler din Oraviţa. În Gârlişte a fost o perioadă în care existau două parohii ortodoxe, însă cu timpul, datorită scăderii populaţiei, a rămas o singură parohie cu un singur lăcaş de cult, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În anul 1926, la biserică s-au cumpărat  trei clopote de la U.D. Reşiţa, clopotele vechi din 1916 fiind luate de către stăpânirea ungară. În anul 1929 s-au făcut uşile şi geamurile, apoi s-a pus tabla de aramă pe turn. În 1934 s-a sculptat mormântul Domnului de către preotul Axentie Popoviciu şi de tâmplarul Petru Irimia. În anul 1911, s-a acoperit biserica cu eternit. Casa parohială a fost cumpărată pe banii enoriașilor în  2006, preot fiind Stoica Mihail.

Biserica este aşezată în centrul satului Gârlişte, fiind costruită în stil baroc, construcţia finalizându-se în 1825- 1826. Este construită din piatră și cărămidă, bolta semicilindrică din cărămidă; biserica este acoperită cu tablă, turnul de cărămidă acoperit cu tablă galvanizată, iconostasul de zid de factură barocă; pe jos este placată cu lespezi de piatră. Reparații capitale au fost făcute în 1969 și 2010. Biserica este în stare foarte bună de conservare și are dimensiunile: 24 x 7,70 x 7,55 m.

Biserica a fost pictată de Dimitrie Turcu în 1865-1868. Pictura în întregime, din ulei pe zid, a fost restaurată în 1967 de pictorul A. Demian și apoi de Rita Aldea în 2009- 2010, pictura originală păstrându-se în condiții deosebite.