41. Parohia Măureni

Protopopiatul Reșița, Șematisme

Parohia Măureni este o parohie relativ nou înfiinţată, până în anul 1978 funcţionând ca filie a satului Sculea (din 1930). Primul locaş de cult a fost o sală de clasă din cadrul şcolii, ce avea intrare separată. Această sală a fost amenajată de credincioşii Munteanu Gheorghe şi Iosif Faur care au contribuit cu bani, împodobind sala cu cele necesare. În 1930, prin grija preotului Dumitru Botău de la parohia Sculea, au fost primite ca donaţie de la parohia Răchita (jud.Timiș), cele două clopote ce sunt folosite şi astăzi. În anul 1965, sala de clasă amenajată a fost părăsită, iar credincioșii s-au mutat în actualul locaş de rugăciune, închiriat de la Parohia romano-catolică cu suma modică de 1 leu/an. Acest nou locaş, devenit mai apoi capela parohiei, a avut ca destinaţie, hotărâtă de episcopul romano-catolic Augustin Pacha (originar din Măureni), să fie Casa de cultură a tineretului german. Datorită nevoilor financiare ale parohiei romano-catolice, în anul 1972 s-a hotărât ca aceasta să fie vândută şi a fost cumpărată cu suma de 40.000 lei.  În 1977 a fost electrificată. Comuna Măureni poartă numele schimbat, din 1951, de către autorităţile de stat, al localităţii de colonişti germani Moritzfeld.  Denumirea se pare că a fost preluată de la primul colonist care a poposit aici şi se traduce : „Pământul lui Moritz”. Aceasta a fost întemeiată în anul 1784, cum ne informează monografia întocmită de episcopul Augustin Pacha. Locuitorii au fost aduşi din părţile izvorului Dunării, din Munţii Pădurea Neagră. Printre ei erau şi francezi, dar aceştia cu timpul au fost asimilaţi de germani. Pământul a fost împărţit după familii: familiile fără copii sau cu puţini copii, au primit 16 jugăre, iar familiile cu mulţi copii au primit 32 jugăre. Primul primar al localităţii Moritzfeld a fost Franz Nikolaus, iar întâiul preot venit din Germania s-a numit Aloisius Hamf; a decedat în 1790. Prima şcoală a fost zidită în anii 1786-1819, iar actuala, al cărui corp de clădiri este folosit şi astăzi, s-a construit între anii 1873 și 1875, fiind deschisă în 25 ianuarie1875, cu limba de predare maghiara. Electrificarea s-a făcut în 1977.

Localitatea este aşezată în partea de sud-vest a ţării, fiind ultima localitate aparţinătoare jud. Caraş-Severin, pe drumul ce leagă Reşiţa de Timişoara. Are sub administraţie satul Şoşdea împreună cu care constituie unitatea administrativă denumită Comuna Măureni. În partea de Est, la o distanţă de 7 km, se învecinează cu localitatea Gherteniş, iar la Vest, la o distanţă de 5 km se învecinează cu oraşul Gătaia. Forma de relief este cea de colină, făcându-se trecerea de la Câmpia Banatului la dealurile Bocşei.

Primii români, care s-au aşezat în preajma localităţii, au venit din părţile Sibiului, mai precis din Porceşti (Turnu Roşu). În primăvara anului 1924, la Turnu Roşu s-a făcut oferta de a merge în Banat spre a se primi pământ şi loc de casă. În vara anului 1924 au poposit la Moritzfeld primele familii care au primit în posesie 8 jugăre de pământ arabil şi 2 jugăre de păşune. Nefiind primiţi de către etnicii germani să locuiască în localitate, aceştia au găsit un loc la o distanţă de aproximativ 6 km, unde şi-au construit primele bordeie. Locul păstrează până astăzi denumirea de „Pustă”. Abia în anul 1928 li s-a permis „coloniştilor sibieni” să-şi construiască case la marginea comunei. Locul păstrează şi în prezent denumirea de „Colonie”. Odată cu trecerea timpului, etnicii germani au ales să emigreze în Germania, aşa că între anii 1972-1989, numărul germanilor din Măureni a scăzut la cca 50, iar în prezent mai sunt 30. În schimb, locul lor a fost ocupat de români veniţi la muncă în IAS. Părţile de unde aceştia au venit sunt: Bistriţa, Moldova, Sălaj. Odată cu creşterea numărului de credincioși, locaşul de rugăciune a devenit impracticabil, aşa că s-a hotărât ridicarea unui nou locaş.  Ritmul de viaţă este cel al satului în care activitatea principală este agricultura. În lipsa locurilor de muncă, mulți cetăţeni sunt plecaţi la muncă pe meleaguri străine.

În anul 2004 a fost pusă piatra de temelie la construcţia noului locaş de rugăciune de către ÎPS Laurenţiu Streza, pe atunci episcopul Caransebeşului. De la acea dată, lucrările de construire a noului locaș de cult au putut înainta, prin sprijinul, înțelegea și buna comunicare oferite în mod constant din partea Primăriei Comunei Măureni și a primarilor Traian Pușcaș (2000-2016) și Brian Filimon (începând din 2016), precum și a donatorilor care au contribuit în mod semnificativ la înfrumusețarea și îmbogățirea bisericii, de-a lungul timpului. După aproape 16 ani de muncă desfășurată în folosul zidirii primei biserici ortodoxe din Măureni, cetățenii, credincioșii comunei Măureni s-au bucurat de momentul mult așteptat, târnosirea Bisericii cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Ierarh Nicolae”. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului la Praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, sâmbătă, 15 august 2020.