63. Parohia Var  Protopopiatul Caransebeș, Șematisme

63. Parohia Var

,

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – ridicată în anul 1824.
categ. II rural B; 75 familii cu 235 credincioşi
 

Adresa bisericii: 327288 Var, nr. 170, comuna Obreja
Adresa casei parohiale: 327288 Var, nr. 171, comuna Obreja

 

 

Paroh: Pr. iconom  stavrofor NICOLAE IONESCU

N: 18.02.1986 – Caransebeș, jud. Caraș-Severin.
Hirotonit în anul 2013.
Preot la Var din anul 2022.

Tel.: 0749609214;
Email: ionescu_cs@yahoo.com

 

 

 

Localitatea este așezată pe valea Bistrei și face parte din comuna Obreja; este atestată documentar în anul 1411, în actul emis din porunca regelui Sigismund de Luxemburg. Satul Var, situat la poalele Dealului Cremenea, este un sat de tip adunat în lungul „Drumului Mare“, adică uliţei principale. Numele vine de la cuptoarele de var, care ardeau piatra de var adusă din dealurile din apropiere, arsă la marginea localității spre a fi apoi vândută. Astăzi se pot vedea locurile acelor vechi ,,varnițe”.

Prima biserică datează din secolul XVIII (1749) şi a fost pe locul numit astăzi „Crucea Viilor“; nu se cunoaşte din ce a fost construită. O a doua biserică, despre care se vorbeşte în tradiţia locală, a fost în actualul cimitir, fiind construită din nuiele şi acoperită cu şindrilă, dar în anul 1900 a fost demolată. Pisanie. În Altar se află o pisanie veche care face unele precizări despre biserica actuală; o cităm mai jos: „Acest sfânt locaş s-a ridicat întru mărirea lui Dumnezeu, de credincioşii ortodocşi români din Var în anul 1824, iar în anul 1910 s-a zugrăvit din nou, prevăzându-se cu iconostas şi tot mobilierul necesar, cu cheltuiala sfintei biserici şi a românilor de lege ortodoxă orientală şi s-a sfinţit în ziua hramului Sf. M. M. Dimitrie, adecă în 26 octombrie 1910. Dumnezeu să fie cu noi şi cu urmaşii noştri”.

Biserica a avut de la început  iconostas din piatră, ca majoritatea bisericilor de pe Valea Bistrei; în anul 1910 s-au făcut scaune noi, din lemn de stejar, tronul Arhieresc, al Maicii Domnului, precum şi iconostasul din lemn sculptat. Toate aceste lucrări au fost executate de cei mai vestiţi meşteri din vremea aceea, fraţii Ioan şi Aurel Cotârlă din Oraviţa. Aceştia au lucrat mobilierul şi la bisericile din Obreja şi Glimboca, parohii vecine. Nu avem date despre prima sfinţire a bisericii; imediat după zidirea ei, cunoaştem doar numele preotului paroh de atunci, Gheorghe Guliman. A fost ales hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie. Nu ştim cu exactitate numele pictorului de atunci; s-au descoperit mai târziu patru icoane în Sf. Altar din prima pictură; după stil se pot atribui lui Trifon Achimescu care a pictat prin zonă în acea vreme (în 1837-1838 a pictat biserica din Obreja, apoi pe cea din Ciuta).

Actuala biserică a fost zidită – cum s-a spus – în anul 1824, în stil baroc, cu o turlă principală de 26 m înălţime deasupra pronaosului. Biserica este lungă de 20 m, lată de 8 m şi înaltă de 7 m. Nu se cunoaşte arhitectul care a făcut planurile. Este zidită din piatră de râu, aflată din belşug în aceste locuri, şi cărămidă, pe un fundament de piatră de munte. Costul acestei lucrări a fost suportat de toţi locuitorii satului.

Turnul e zidit din cărămidă, cu intrare de piatră şi a fost acoperit cu tablă zincată. Bolta bisericii este semicilindrică, cu trei arcuri; de o parte şi de alta sunt trei geamuri. În Sf. Altar, de asemenea, există trei geamuri, iar în turnul bisericii un ceas, aşezat în anul 1957. Este de remarcat faptul că altarul bisericii din Var nu este îndreptat spre răsărit, o regulă generală pentru bisericile ortodoxe, ci spre nord.

În anul 1910 s-a pictat a doua oară biserica de Nicolae Popovici din Caransebeş. Iconostasul, din lemn cu stâlpi prevăzuți cu capiteluri, are o pictură pe cinci registre.  Tronul Arhieresc are pictat chipul mitropolitului Andrei Şaguna al Ardealului, cel mai reprezentativ ierarh din secolul XIX, şi nu un ierarh al locului. În 1910, cu prilejul binecuvântării bisericii, s-a oferit Sf. Antimis de episcopul Miron Cristea al Caransebeşului, viitorul patriarh. Pictura a fost spălată şi au fost făcute unele rectificări în anul 1972 de Burdea Ioan din Oţelu Roşu. Restaurarea complexă a picturii s-a făcut în 1997 de către Aurelia şi Damian Mihuţ şi prin purtarea de grijă a preotului paroh Sârbu Eftimie.

 

 

Șirul preoților: Mihai Ivanovici (=fiul lui Ioan, 1745-1795), Preda Popovici (1757), Ioan Grozovici (de facto: Groza, 1790), Mihai Bistrian (1797-1808), Gheorghe Prisecan (1809), George Crişan, Nicolae Adamovici (1813), Emanoil Harambaşa (1813-1824), Gheorghe Guliman (1824-1838), Nicolae Popovici (1838-1858), Ioan Balint (1858-1864), Nicolae Bistrian (1864-1909), Sinesie Bistrian (1909-1939),  Gheorghe Golopenţa (1939-1942), Nicolae Bojin (1942-1973), Pr. Sârbu Eftimie (1973 – 2015), Petru Trainoschi (2015 – 2022), Pr. Nicolae Ionescu (2022 – prezent).

O şcoală confesională e semnalată în 1808, învăţător fiind Ioan Stan. În parohia Var în trecut au fost multe activități culturale legate în special de folclor. Sunt cunoscuți  aici instrumentiști de valoare : Sandu Tită și Constantin Gherghină – trompetiști, dar și formațiile de jocuri populare și călușerul. În ceea ce privește activitatea filantropică, aceasta e promovată de biserică. La colectele Fondului Central Misionar cât și la colecta pentru Catedrala Mântuirii Neamului contribuie enoriașii parohiei. La fel sunt sprijiniţi material – dintre parohieni – cei trăitori în condiţii precare.

Ocazional, parohia  organizează pelerinaje la mănăstiri și are în atenție catehizarea credincioșilor și a tineretului. Cu prilejul vizitelor arhierești, s-a mobilizat toată obștea, iar tineretul a îmbrăcat portul popular.  În anul 2002 pr. paroh de la Obreja, Petru Itineanțu, a redactat Monografia comunei Obreja, care a cuprins și parohia de față. Parohul de aici a oferit informații și materiale de interes, iar la apariția lucrării s-a făcut o lansare și în biserica din Var.