Cercul pastoral-misionar Bocșa s-a reunit la Parohia Valeapai
28 August 2019Cu binecuvântarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, în seara zilei de 26 august, preoții de pe raza Cercului pastoral-misionar Bocșa din Protopopiatul Reșița s-au întâlnit la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Valeapai.
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea slujbei vecerniei de către părintele protopop al Protopopiatului Reșița, Gheorghe Suveți, împreună cu părintele Vasilică Mutașcu de la Parohia Fizeș și cu părintele Adrian Moteca de la Parohia Ramna, ceilalți preoți dând răspunsurile la strană. După slujba vecerniei atât preoții participanți cât și credincioșii prezenți s-au bucurat de bogatul cuvânt de învățătură al părintelui protopop în care a evidențiat importanța rugăciunii pentru aproapele nostru și strânsa legătură dintre enoriași și conducătorul lor spiritual .
A doua parte a întâlnirii s-a desfășurat în sala căminului cultural din localitate unde a fost prezentat referatul cu tema ,,Credința ca factor de unitate spirituală, coeziune sociala și înnoire culturală în comunitățile sătești” de părintele Flavius-Catalin Florea de la Parohia Ersig. După susținerea referatului au fost dezbătute anumite teme plecând de la subiectul referatului, cât și anumite probleme ce țin de organizarea administrativă a parohiilor. În încheiere s-au discutat probleme de actualitate, cu care se confruntă Biserica în satele românești, dar și trasarea noilor sarcini pentru întâlnirea următoare. (Pr. Ionuț Vatră)