Cuvioasa Parascheva cinstită la Mănăstirea Nera
15 October 2019Numeroși credincioși și pelerini din Eparhia Banatului Montan, dar și din alte zone ale țării au participat luni, 14 octombrie, la hramul Mănăstirii Nera din județul Caraș-Severin. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, Sfânta Liturghie în cinstea Cuvioasei Parascheva a fost oficiată de părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc, alături de un sobor de preoți. În cuvântul său de învățătură, părintele consilier a evidențiat câteva repere biografice din viața Sfintei Cuvioase Parascheva, pornind de la chemarea pe care sfânta a simțit-o ascultând cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Marcu 8, 34: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”.
Părintele Alin Câmpean a spus că „lepădarea sinelui este primul pas pentru oricine dorește să îmbrățișeze viața monahală, iar Sfânta Parascheva rămâne, după un mileniu de la mutarea la cele veșnice, un model pentru toți monahii și monahiile din Biserica Răsăritului. Evlavia mare a credincioșilor din România, Serbia, Bulgaria, Muntenegru și din alte părți ale lumii, față de această sfântă, care a trăit într-un cvasi-anonimat, este dovada vie a faptului că Dumnezeu «celor smeriți le dă har» (I Petru 5, 5). Fiind ocrotitoarea Mănăstirii Nera, Sfânta Cuvioasă Parascheva este aproape de maicile și surorile ce se nevoiesc în această vatră monahală, ajutându-le și întărindu-le în lucrarea duhovnicească și misionară, deosebit de frumoasă, pe care acestea o desfășoară în extremitatea Sud-Vestică a României”.
Sfânta slujbă a fost înfrumusețată de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. De remarcat este faptul că s-au împărtășit foarte mulți credincioși cu Sfintele Taine în frunte cu toată obștea monahală de la Nera. Cu ocazia acestei zile de hram a fost scos spre închinare și un veșmânt folosit la acoperirea sfintelor moaşte a cuvioasei Parascheva primit în dar la data de 5 octombrie 2001, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Aşezământul monahal a fost ctitorit la iniţiativa şi prin strădaniile medicului Pavel Chirilă, originar din Slatina-Nera şi fost director al Asociaţiei Christiana din Bucureşti. În 19 iulie 1994, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Mănăstirii Nera, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. În prezent, obştea mănăstirii numără peste 90 de vieţuitoare, iar stareţă este Monahia Dositea Constantin. Principala îndeletnicire a maicilor de la Nera este prepararea de produse naturiste pentru tratarea unor afecţiuni trupeşti, dar şi pentru consum alimentar.