Slujbă de pomenire pentru persoane a căror oseminte au fost descoperite recent
18 October 2019Cu câteva luni în urmă la Casa Armatei din Caransebeș au fost descoperite câteva oseminte umane în urma săpăturilor pentru fundația la unul din cele două blocuri ce s-au construit cu destinație de cămine pentru cadrele militare din garnizoană. Miercuri, 16 octombrie 2019, în același loc au fost descoperite încă trei schelete umane. Arheologii spun că în actualul stadiu al cercetării nu există încă indicii certe care să arate că osemintele descoperite aparțin unor oameni executați prin împușcare sau uciși prin alte metode de Securitate, însă împrejurările, mărturiile și unele documente din fondul arhivistic al fostei Securități întăresc, totuşi, convingerea specialiştilor că aşa ar fi fost.
Potrivit rânduielii bisericești a fost săvârșită joi, 17 octombrie, o slujbă de pomenire pentru cei care au fost îngropați în acest loc. Sfânta slujbă a fost săvârșită de către părintele protopop Florin Ciucur la Casa Armatei alături de un sobor de preoți. Părintele protopop a afirmat la final că „așa a rânduit Dumnezeu ca istoria să se repare, deoarece cei care au fost îngropați aici poate nu au avut parte de o slujbă de pomenire, iar astăzi după mulți ani a fost săvârșită probabil prima rugăciune pentru ei. Odată cu această descoperire și cu sfânta slujbă și acești oameni își vor dormi somnul de veci în pace și își vor găsi liniștea mult așteptată”.
Se ştie că prin sediul Securității și prin penitenciarul din Caransebeș au trecut foarte mulți partizani anticomuniști și sprijinitori ai acestora din grupurile de rezistență bănățene, care au fost capturați, reținuți și torturați aici, unii fiind dispăruți fără urmă până în ziua de astăzi.
Începând din 15 octombrie 2019 a demarat a doua campanie de investigații arheologice, prin care se continuă cercetările începute în vara acestui an. Acestea sunt efectuate de către o echipă de arheologi de la IICCMER și muzeele de istorie din Aiud, Alba Iulia și Turda, alcătuită din Paul Scrobotă, Horațiu Groza, Gabriel Rustoiu, Marius Oprea și Gheorghe Petrov. În cursul zilei de miercuri, 16 octombrie 2019, aceştia au descoperit încă trei schelete umane şi spun că este posibil să găsească şi altele. Acțiunea este susținută de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș și se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română.