Cerc pastoral-misionar la Borlovenii Noi
21 November 2019Cercul pastoral-misionar Valea Almăjului s-a întrunit luna aceasta în Parohia Borlovenii Noi din Protopopiatul Băile Herculane, în prezența părintelui protopop Iosif Frenț și a părintelui coordonator Mihail Călin. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Liturghiei a Sfântului Ioan Gură de Aur, având ca preoți slujitori pe părintele Nicolae Băcilă – preot paroh al Parohiei Bănia și părintele Vasile Grecu – preot paroh al Parohiei Borlovenii Vechi. La finalul Sfintei Liturghii s-a săvârșit o slujbă de pomenire în cinstea preoților și profesorilor de seamă, adormiți în Domnul, care au slujit cu vrednicie la altarul bisericii și la catedra școlară.
Aflându-ne în anul omagial al satului românesc, părintele Horia Stoichescu de la Parohia Lăpușnicel a susținut un referat, vorbind despre „Preocuparea Bisericii privind situația satului românesc de astăzi și viitorul lui”. Cel de-al doilea referat a fost prezentat de către părintele Dragoș Victor Vasile de la Parohia Lăpușnicu Mare, cu titlul „Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei – activitatea de traducător a cărților bisericești”. În continuare, au avut loc discuții pe marginea celor două alocuțiuni.
Întâlnirea din această lună s-a încheiat cu dezbateri despre câteva probleme administrative și duhovnicești cu care se confruntă parohiile, cu o agapă frățească oferită de parohia gazdă, precum și cu referirile necesare făcute de părintele coordonator, pentru următoarea întâlnire. (Claudiu Românu)