Binecuvântare arhierească la Anina
7 December 2019La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a rugat alături de credincioșii din orașul Anina. Părintele Episcop a fost întâmpinat de Fanfară după care a săvârșit slujba de târnosire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul Brădet al acestui oraș. În continuare ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica ce va deservi nevoilor spirituale a celor aproximativ 25 de familii ce viețuiesc aici.
„Am socotit ca la finalul Anului omagial al satului românesc să venim și în această comunitate izolată din Munții Aninei, să sfințim sfântul locaș de aici pe care credincioșii împreună cu preotul paroh l-au amenajat și l-au împodobit inclusiv cu icoane. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe cei care viețuiesc și se roagă aici și pe toți ctitorii și binefăcătorii acestei biserici pentru că nu este puțin lucru ca într-o localitate mică și izolată să construiești și să amenajezi o biserică”, a spus Preasfințitul Lucian.
Credincioșii prezenți în număr mare la sfânta biserică au fost încântați după momentul de rugăciune de un program de colinde oferit de un grup de copii și tineri din parohie. Părintele paroh Marius Negoiță a primit Diploma de excelență „Episcop Veniamin Nistor” pentru misiunea ce o desfășoară în comunitatea încredințată spre păstorire. De asemenea și ctitorii și binefăcătorii au primit același act de cinstire.
Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Nicolae toți copiii și tinerii au primit la final dulciuri și alte daruri.
Biserica din Filia Brădet-Anina a fost amenajată între anii 2014-1019 într-o clădire zidită din cărămidă, iar în anul 2018 a fost ridicat turnul sfântului locaș. Aici sunt aproximativ 25 de familii cu peste 60 de credincioși. Brădet este Filie la Parohia Celnic-Anina.
În după-amiaza zilei de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae la biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Anina, în prezența Preasfințitului Lucian, dar și a autorităților locale reprezentate de către domnii Gheorghe Românu și Dorinel Ungureanu, primarul și viceprimarul localității, a părintelui protopop Gheorghe Șuveți, moderatorul evenimentului, precum și a preoților Horia Mailat, Marius Negoiță și Muntean Alin, parohii celor trei parohi ortodoxe din localitate, a părintelui romano-catolic, Martin Jager, cât și a unui număr semnificativ de credincioși, a avut loc, concertul de colinde intitulat „Colind și armonie de Crăciun”.
Concertul a fost susținut de către Corul Catedralei Episcopale din Caransebeș, dimpreună cu un grup de tineri colindători ai Colegiului Național „Traian Doda”, condus de către părintele profesor Gheorghe Tistu, Corul Seminarului Teologic din Caransebeș, dar și de Grupul Psaltic „Ethos”, al Episcopiei. La sfârșitul concertului, Preasfințitul Părinte Lucian a subliniat importanța acestei perioade calendaristice, cât și caracterul de „prezent continuu” al Praznicelor Împărătești, dar și necesitatea reîntoarcerii la valorile tradiționale românești.