Acțiune de donare de sânge în Protopopiatul Băile Herculane
18 January 2020În oarecare măsură, campaniile de donare a sângelui desfășurate în Episcopia Caransebeșului sunt deja o deprindere pentru preoții și credincioșii care năzuiesc să ajute aproapele, știind că nevoia de sânge este acută în multe unități medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza acestei lipse. Astfel, vineri, 17 ianuarie, pe raza Protopopiatului Băile Herculane al Episcopiei Caransebeșului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, sub coordonarea părintelui protopop Iosif Frenț și prin găzduirea părintelui protosinghel Nectarie Câșlariu, în incinta Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Băile Herculane s-a desfășurat o nouă campanie umanitară de donare de sânge, la care au participat preoți și credincioși din cuprinsul acestui protopopiat.
„Obișnuim de câțiva ani ca și în Protopopiatul Băile Herculane să se organizeze astfel de acțiuni umanitare, în cadrul cărora preoții și credincioșii de pe Valea Cernei au posibilitatea de a oferi o mână de ajutor semenilor noștri care se află pe paturile spitalelor având nevoie de viață, având nevoie de sânge. Și de această dată, campania de donare de sânge s-a desfășurat în protopopiatul nostru, deoarece am considerat că este de o mare necesitate, gândindu-ne la faptul că sunt foarte multe persoane care au nevoie de sânge și de multe ori nu au putut fi ajutați, pentru că nu a fost în stoc. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă de a duce la bun sfârșit această acțiune. Mulțumim Preasfințitului Părinte Episcop Lucian care ne-a dat arhiereasca binecuvântare și Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița, dar nu în ultimul rând, le mulțumim tuturor voluntarilor care au donat sânge, totodată împlinind și cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!» (Matei 22, 39)”, a subliniat părintele protopop Iosif Frenț.
Această campanie de donare de sânge a fost organizată în urma parteneriatului încheiat între Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița și Episcopia Caransebeșului. Recoltarea sângelui s-a desfășurat în prezența doamnei doctor Rodica Neaga, alături de un grup de medici asistenți din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină.
„Ne bucurăm că ne-am deplasat din nou la Mănăstirea Băile Herculane pentru o colectă de sânge. De fiecare dată când am venit la Băile Herculane, am plecat cu rezultate bune. Și de această dată, am fost primiți foarte bine, condițiile sunt optime pentru recoltare și ne dorim să mai venim și să colaborăm cu Episcopia Caransebeșului pentru colecțiile mobile. Mulțumim Părintelui Episcop pentru sprijin și tuturor donatorilor prezenți.”, a precizat dr. Rodica Neaga, director al Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița.
La această campanie umanitară au fost validați 25 de donatori, iar 10 donatori au fost respinși. După procesul de donare, donatorii au primit apă și merinde din partea mănăstirii și a Protopopiatului Băile Herculane. (Claudiu Românu)