Ziua Mondială a Tineretului Ortodox sărbătorită la Caransebeș
3 February 2020La praznicul Întâmpinării Domnului și cu prilejul sărbătoririi Zilei Mondiale a Tineretului Ortodox, Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” a organizat o întâlnire de suflet, la care au participat un grup de tineri de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” dar și tinerii de la ATOR Caransebeș, alături de ei fiind și părinții slujitori.
La orele serii, tinerii au participat la slujba Vecerniei după care a urmat o prezentare în Power-Point despre Ziua Mondială a Tineretului Ortodox, scurt istoric și importanța ei în Biserica Ortodoxă din toată lumea. Apoi a urmat un scurt referat realizat de doamna preoteasă Lavinia Ciucur despre tema „Ce roade poate aduce pomul tinereții tale”? amintind de cuvintele Mântuitorului când a vorbit despre pom și roadele pomului, că un „pom rău nu poate face roade bune, iar un pom bun nu poate face roade rele” (Matei 7, 18). „Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos” spune Sf. Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni 6, 12, arătând că toate non-valorile, egoismul, minciuna, desfrânarea și ura, nu fac altceva decât să influențeze negativ viața tinerilor și că toate aceste piedici i-au îndepărtat pe tineri de adevăr, credință și Biserică, neștiind să se folosească de libertatea cu care au fost înzestrați de Creatorul lor.
În cadrul întâlnirii a fost prezent și un invitat surpriză, domnul profesor Alexandru Bereczki, profesor de limba română și religie la Colegiul Economic din Reșița. Domnul profesor le-a povestit tinerilor despre activitatea bogată pe care a avut-o în decursul timpului în cadrul Ligii Tinerilor Ortodocși din Timișoara, excursiile organizate pentru elevi în țară și străinătate dar și de taberele organizate la Mănăstirea Oașa, fiind un apropiat al vrednicului de pomenire, părintele arhimandrit Teofil Pârâian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. În cuvântul domnului profesor s-a amintit despre sfaturile de viață pe care părintele Teofil le adresa tinerilor și cum să petreacă o tinerețe cât mai curată în Hristos.
În cea de-a doua parte a întâlnirii tinerii s-au împărțit pe grupe și au realizat un atelier, bazat pe viziunile diferite, în ceea ce privește misiunea Bisericii în viața tinerilor și influența societății din viața lor. Au urmat jocuri de socializare cu multă bucurie și voie bună, iar la final o agapă frățească. (Protopop Ilie-Florin Ciucur)