56. Parohia Slatina-Timiş

Protopopiatul Caransebeș, Șematisme

Paroh: Preot iconom stavrofor VASILE DRAGOMIR

N: 05.09.1969 – Armeniș, jud. Caraș-Severin
Hirotonit în anul 1999.
Paroh la Slatina-Timiş din anul 2010.

Tel.: 0755252001
Email: parohiaortodoxa.slatinatimis@yahoo.com

Parohia este situată în comuna Slatina-Timiş, pe culoarul Timiş-Cerna, la o distanţă de 60 km de municipiul Reşiţa, la 20 km de municipiul Caransebeş. Comuna este situată în centrul judeţului Caraş-Severin, cu dezvoltare pe axa V-E, având vecini comuna Brebu Nou la vest, comuna Teregova la sud-vest, comuna Armeniş la sud-est, comuna Bolvaşniţa la nord-est şi comuna Bucoşniţa la nord-vest. Localitatea Slatina-Timiş îşi are originea din timpul stăpânirii romane în Dacia. Este o localitate veche, des amintită de istorici, mai ales de istoricii bănăţeni. Apare pentru prima dată ca localitate în Tabula Peutingeriana, ca Masclianis, o mansio (loc de popas) pe drumul principal ce ducea – de lângă gura Cernei – spre  Tibiscum, lângă Caransebeșul de astăzi. La Masclianis era un castru ale cărui urme s-au aflat nu departe de gara comunei Slatina, pe țărmul stâng al pârâului Sadova. La 600 pași de drumul de țară , un șanț care pe vremuri împrejmuia cetatea, indică locul castrului. La 1871 s-a găsit pe teritoriul acesta o piatră de mormânt de proveniență romană, cu inscripții. Monumentul acesta epigrafic a fost destinat Muzeului Banatului. Denumirea comunei Slatina este de origine slavă. Solul sărat (sărătura) era numit salină, dar în cazul de faţă are sensul special de „punct de aprovizionare cu sare“, extrem de important în economia pastorală a unei zone montane. Întâia dată, Slatina apare documentar  în  anul 1433.

Cu privire la existența bisericii mai vechi, nu avem nici un document. Totuși tradiția grăiește despre această biserică veche de la care au rămas două icoane mari, a Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Ioan Botezătorul. A existat o biserică de lemn în centrul satului, ridicată după anul 1775 (până atunci slătinenii mergeau la biserica din Armeniş; vechiul lăcaş va fi demolat în 1888). Între anii 1738-1739 are loc războiul austro-turc, prințul Francisc de Lotharingia, soțul Mariei Terezia și fratele său Carol, rătăcind de trupele lor, care erau așezate pe o câmpie între Slatina și Ilova – Câmpul Fomii, au fost scăpați de niște haiduci și drept mulțumire se zidește o capelă romano-catolică. Apoi, în anul 1771 se clădește biserica romano-catolică actuală. Începând din 1888, credincioșii își adună material pentru o biserică nouă din carămidă. Actuala biserică este zidită în locul celei vechi; a fost terminată prin contribuția credincioșilor, sub păstorirea Pr. Gheorghe Ivănici, fost întâi învățător în diferite sate. În fruntea credincioșilor, pe lângă preotul Gheorghe Ivănici, a fost și tânărul învătător Nicolae Udrea, originar din Cornea, care trăgea lemnele în pădure, pentru biserică. Lucrarea a fost executată de meșterul Vidu. La 14 octombrie 1890, biserica este antesfințită de către arhimandritul vicar episcopesc Filaret Musta din Caransebeș. Antimisul, din 1916, este de la episcopul Miron Cristea. Acoperișul era din șindrilă, peste care se va pune tablă zincată; și turnul este acoperit cu tablă din aramă. Interiorul este pardosit cu cărămidă, peste care în anul 1942 se toarnă ciment din mozaic pe cheltuiala cântărețului Dumitru Radu și a tatălui său Ilie Radu, zidar. Lucrarea este executată de maistrul Gheorghe Barbu din Craiova.

Biserica (15 x 7 m) este în stil baroc, iconostasul e din cărămidă. În anul 1947, sub păstorirea Pr. Gheorghe Bihoi, prin contribuția credincioșilor se pictează iconostasul. Pictura este executată pe table de furnir, de pictorul Ioan Băleanu din Caransebeș, în stil neobizantin.

În anul 1984 a început pictarea bisericii în tehnică tempera; lucrarea s-a terminat în 1985. În anul 1994 tabla zincată a acoperișului este înlocuită cu tablă de aluminiu, lucrarea fiind executată de Petru Fălosu din Ilova. Se mai construiește o marchiză (un acoperiș) din tablă de aluminiu, la intrarea de pe latura de apus a bisericii. În 9 iulie 1995 episcopul Emilian Birdaş al Caransebeșului a sfințit și binecuvântat lucrările de pictură a bisericii și lucrările din exterior.

Preoții slujitori au fost: Petru (în jurul anului 1700), Dimtrie Pătrașcu (1831), Petru Bogdan (1832), Dimitrie Bogoevici sau Bogoiu (1832), Ioan Stoica (1832-1835), Vasile Bogoevici (1835-1840), Gheorghe Bogoevici (1840-1862), Dimitrie Bogoevici (1862-1878), Nicolae Jurca (1876-1881), Romulus Tinca (1881-1883), Petru Domil (1883-1884), Pavel Magdescu (1884-1888), Gheorghe Ivănici (1888-1917), Simion Șandru (1917-1934), Gheorghe Bihoi (1934-1952), Traian Alionte (1952-1981), Nistor Suru (1982-2011), Vasile Dragomir (2011 și în prezent).

La școala confesională din 1781 preda învățătorul George Avram. Ocazional, parohia organizează pelerinaje la mănăstirile din țară și are un grup de cateheză, format odată cu implementarea Proiectului Patriarhiei Române – Hristos împărtășit copiilor. În parteneriat cu Fundația Bărbaților Creștini din Slatina Timiș -KWB- Organizația Muncitorilor Catolici din Beligia –GEEL,  Comitetul parohial organizează anual Crosul Primăverii și oferă cadouri copiilor participanți la cros și la activitățile de Ziua Copilului. În fiecare an se adună produse care se duc la Azilul de bătrâni din Sacu și Caransebeș. Consiliul parohial a organizat împreună cu Căminul cultural lansările de carte ale prozatorului Florin Bănescu – descendentul protopopului Marcu Bănescu, fiu al satului (Moara de apă, La trei ape, Calendar de o sută de ani). Urmărit un timp de regimul communist, regretatul  M. Bănescu (1911-1995) s-a dovedit un foarte competent teolog și talentat publicist.