Binecuvântare arhierească la Catedrala Episcopală din Caransebeș
17 February 2020În a doua duminică din perioada Triodului, a Întoarcerii Fiului Risipitor, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în prezența a numeroși credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-biserivcesc al Episcopiei Caransebeșului. Răspunsurile Liturgice au fost date de Corul Catedralei dirijat de părintele profesor Gheorghe Tistu.
„Suntem în această perioadă deosebită din cursul anului bisericesc numită a Triodului, o perioadă de purificare, de curățire duhovnicească, o perioadă în care suntem îndemnați să ne smerim și să spunem în inima noastră: «Dumnezeule milostiv fi mie păcătosului!». De asemenea, suntem îndemnați și la pocăință, la întoarcere în fiecare zi în casa Părintelui Ceresc, rostind cuvintele: «Părinte am greșit la Cer și înaintea Ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău, fă-mă ca pe unul din argații Tăi!»”, a explicat Preasfințitul Lucian la final.
Părintele Episcop a mai spus că în această perioadă trebuie să ne și iertăm unii pe alții și cu toții să ne cerem iertare Mântuitorului Hristos. „Împăcați unii cu alții să săvârșim faptele milei creștine, să avem o iubire milostivă față de toți oamenii, deoarece criteriile Judecății de apoi sunt faptele milei creștine. Așadar, în această perioadă premergătoare Postului Mare suntem chemați la a cultiva sfintele virtuți ale desăvârșirii și suntem chemați la multă smerenie și meditație duhovnicescă.
Credincioșii care au venit și astăzi la sfânta biserică au înțeles că fără o pocăință autentică, fără o revenire în sine nu pot dobândi Împărăția lui Dumnezeu. Să ne ajute Mântuitorul Hristos ca în această perioadă deosebită să punem început bun vieții noastre, să ne pocăim cu adevărat și să ne împărtășim cât mai des cu Sfintele Taine”.
În 12 septembrie 2010 noua catedrală a Caransebeşului, cel mai de seamă aşezământ bisericesc al credincioşilor ortodocşi din Eparhia Banatului Montan a fost sfinţit de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care în fruntea unui sobor de arhierei, preoţi şi diaconi a oficiat târnosirea catedralei caransebeşene, în anul centenarului instalării episcopului Miron Cristea în scaunul vlădicesc de la Caransebeş (1910 – 2010).