Adresa bisericii: 327325 Sacu, nr. 48
Adresa casei parohiale: 327325 Sacu, nr. 48A
Paroh: Pr. iconom stavrofor CRISTIAN GURANHirotonit în anul 2008.
Preot la Sacu din anul 2023.
Parohia este situată în comuna Sacu, în nordul judeţului Caraş-Severin, la limita dintre acesta şi judeţul Timiş, pe malul stâng al râului Timiş. În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile: Sacu, Tincova şi Sălbăgelu Nou. Prima atestare documentară a localităţii datează din 1440. La recensământul efectuat de austrieci în 1717, localitatea era înscrisă cu 28 de case şi făcea parte din districtul Caransebeşului. În 1815 (pe vremea administrării de către familia moșierului Hazy) localitatea a fost ridicată la rangul de oraș, cea mai importantă facilitate obținută în urma acestei “titulaturi” fiind aceea de a putea organiza târguri pentru animale, produse agricole și alte mărfuri, unde veneau negustori din toată zona, ajutând la creșterea prosperității așezării. După 1905 au început să se construiască instituții publice noi și toate gospodăriile au fost dotate cu curent electric. La Marea Adunare de la Alba-Iulia din 1918, sătenii din Sacu au trimis o delegație formată din preotul satului, Aurel Spătaru, și un sătean numit Petru Ghiocel. Mai recent, în baza decretului privind reforma administrativă, emis în 1925, când s-a hotărât ca teritoriul ce cuprindea judeţele Caraş-Severin şi Timiş-Torontal să se împartă în 3 judeţe, localitatea Sacu a devenit un punct administrativ însemnat: reședința Plasei Sacu (care deservea administrativ între 15 și 30 localități). În prezent, conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Sacu se ridică la 1.485 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.681 de locuitori. Majoritatea sunt români (78,18%). Principalele minorități prezente sunt cele de ucraineni (12,26%), romi (3,64%) și maghiari (2,02%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (74,61%), dar există și minorități de romano-catolici, penticostali sau baptiști. Este de remarcat că vatra anterioară se afla pe colina dinspre sud, la cca 3 km de actuala aşezare, pe locul numit „Satul Bătrân“. Vechea biserică de lemn s-a înălţat în anul 1728. În 1788 a ars pe jumătate datorită turcilor invadatori. S-a refăcut în anul 1793 şi a fost demolată în 1841.
Datorită dezvoltării satului și măririi comunității de credincioși, în 1838 s-a decis înlocuirea bisericii de lemn a satului cu o biserică nouă, mai încăpătoare și cu o rezistență crescută. Preotul Aurel Spătaru consemnează că biserica a fost zidită prin osteneala credincioșilor și „cu ajutorul domnului de pământ, spăia Ştefan Hazy”. Biserica actuală este acoperită cu tablă de aluminiu vopsită, dar a fost mai înainte și din șindrilă, tablă meagră, tablă zincată etc. Ceasul orginal a fost fabricat în Viena la finele secolului XVIII. Instalația inițială, care presupunea ridicarea greutăților la fiecare 24 ore a fost înlocuită în 1969 cu una care necesită intervenție umană o dată la 8 zile. După ce s-a defectat la începutul anilor ‘80 și nu a mai putut fi reparat, a fost înlocuit cu unul nou în 1985. Biserica are în prezent trei clopote de dimensiuni diferite, toate funcționale. Clopotul mijlociu și cel mic au fost confiscate de către Statul austro-ungar în 1917, preotul Aurel Spătaru salvând doar clopotul mare (300 kg). În 1923 au fost cumpărate de la un maestru turnător din Timișoara încă două clopote noi (220 kg și 150 kg). Casa parohială a fost zidită din cărămidă în perioada 1977-1979, pe un teren de lângă biserică.
Biserica prezentă este construită din cărămidă și piatră, în formă de corabie, cu dimensiunile 21,50 x 10 m și cu o înălțime de 20 m. Clădirea are 8 ferestre (patru pe fiecare parte) și două uși (una principală și una laterală). Incinta este despărțită parțial de două ziduri care marcau odinioară naosul și pronaosul.
Până în 1909 iconostasul bisericii era construit din cărămidă și piatră însă, odată cu executarea noii picturi, a fost înlocuit cu unul din lemn sculptat, ornat cu picturi în ulei, lucrare realizată de Aurel Cotîrlă din Oravița. Prima pictură a bisericii din Sacu a fost executată în 1857 de către un „moalăr” (anonim), pentru prețul de 808 florentini și 35 creițari. Pictura actuală a fost executată în ulei în anii 1909-1910 de către un pictor de origine italiană stabilit în zonă – Bartolomeu Delliomini. După 60 ani de la finalizarea ei, în 1971, pictura a fost spălată și restaurată.
Preoții parohi care au slujit în bisericile din Sacu și sunt consemnați în arhiva parohială sunt: Rusaliu Vancea (169
7-1704), Iosif Popovici (1741-1757), Moise Popovici (1778-1786), Gheorghe Popovici (1778-1799), Mihai Popovici (1799-1811), Petru Zgriba (1811-1829), Petru Țerovon (1829-1830), Nicolae Blajovan (1832-1863), Dimitrie Blajovan (1843-1887), Aurel Spătaru (1885-1932), Dimitrie Socineanțu (capelan în 1906-1908), Vasile Socineanțu (1929-1952), Traian Constantin (1952-1973), Atanasie Leonte (1973-1975), Mihai Pop (1975-1983), Mihai Rosoha (din 1983 – 2015), Ianăș Ambruș (2017 – prezent).
Un cor ia fiinţă în 1891, iar o şcoală confesională funcţionează încă la 1766, în frunte cu învăţătorul Chiriac Roşu.
În prezent, Parohia din Sacu a rămas la fel de implicată în viața comunității, jucând atât rol de suport moral şi material în caz de nevoie cât și un rol educativ și de promovare a culturii. Un prim exemplu: implicarea preotului paroh în păstrarea obiceiurilor satului la hramul bisericii: participarea la Liturghia hramului în straie populare, alegerea unei perechi de tineri care să înceapă hora din curtea bisericii. Un alt exemplu este implicarea parohiei în reluarea obiceiului de a organiza Balul bătrânilor (eveniment care nu s-a mai organizat ani de zile în perioada comunistă). În fiecare an, preotul paroh pregătește în postul Crăciunului un cor de bărbați și altul de tineri pentru a duce în ajunul Crăciunului colindul străbun la toate casele din sat. În zilele de sărbătoare, aceste coruri susțin și un concert de colinde în biserică, la finalul Liturghiei. O mare parte din acțiunile filantropice (donații, ajutoare constând în haine sau alimente) au avut ca țintă bătrânii singuri din Centrul pentru persoane vârstnice, aflat în parcul dendrologic din comună. În plus, preotul paroh împreună cu parohienii au contribuit întotdeauna la colectarea ajutoarelor materiale pentru bisericile sărace, sinistrați, nevoiași sau pentru alte categorii sociale defavorizate.