Cerc pastoral-misionar în Protopopiatul Moldova Nouă
26 February 2020În prezența părintelui protopop Bogoliub Martinovici și a părintelui coordonator Gelu Moldovan, întâlnirea Cercului pastoral-misionar Oravița-Racășdia din această lună a avut loc în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia Vrani, Protopopiatul Moldova Nouă. Această întâlnire s-a desfășurat miercuri, 26 februarie și a debutat cu oficierea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, de către părintele Ion Roșca de la Parohia Vrăniuț, părintele Afilipoae Mădălin de la Parohia Răchitova și părintele Paul Banci de la parohia Agadici. La rugăciune au fost prezenți și credincioși din Parohia Vrani.
După oficierea slujbei, părintele Ion Roșca a susținut un referat despre ,,Viața familiei creștine în lumina Sfintei Scripturi”, subliniind că „familia este un adevărat leagăn al vieţii, este locul unde se plămădeşte, se naşte şi se dezvoltă viaţa omului”.
La rândul său părintele protopop a accentuat că „familia creştină are misiunea de a deveni în primul rând, o comunitate profundă de viaţă şi iubire, care-şi va găsi împlinire definitivă în Împărăţia lui Dumnezeu”.
În partea a doua părintele protopop a comunicat preoților noile hotărâri luate în Episcopia Caransebeșului. Întâlnirea din această lună s-a încheiat cu dezbateri despre câteva probleme administrative și duhovnicești cu care se confruntă parohiile.
În încheiere preotul paroh a mulțumit părintelui protopop și preoților aparținători Cercului pastoral-misionar Oravița-Racășdia că au ales să se întâlnească în parohia sa. (Pr. Nicolae Ionescu)