Seri duhovnicești în Parohia Bozovici
9 March 2020În prima săptămână din Postul Mare, Biserica „Înălțarea Domnului” din Parohia Bozovici, Protopopiatul Băile Herculane, a găzduit frumosul obicei al serilor duhovnicești, în cadrul cărora la invitația părintelui paroh Ion Cherescu au participat cuvioși și cucernici preoți. Săptămâna a început luni seara prin Canonul cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul, săvârșit de părintele paroh, alături de părintele Daniel Aldescu de la Parohia Potoc din Protopopiatul Moldova Nouă. După oficierea slujbei, părintele Daniel a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre dărnicie.
Marți seara, în mijlocul credincioșilor din Bozovici a fost părintele Călin Smeu de la Parohia Moceriș din Protopopiatul Băile Herculane, care a săvârșit Canonul cel Mare, alături de părintele paroh. La final, părintele Călin a vorbit credincioșilor despre Sfânta Împărtășanie.
În a treia zi din Postul Mare, seara duhovnicească a debutat cu oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfințite, de către părintele paroh Ion Cherescu și părintele Martin Valușescu de la Parohia Pătaș, Protopopiatul Băile Herculane, care a vorbit despre Sfânta Liturghie.
Joi seara, credincioșii s-au rugat împreună cu părintele Mihail Călin de la Parohia Șopotu Nou, Protopopiatul Băile Herculane, săvârșindu-se Canonul cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul, iar la final, părintele a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind credincioșilor prezenți despre rugăciune.
Ultima seară duhovnicească a avut loc vineri, în Biserica „Înălțarea Domnului” din Bozovici, acolo unde s-a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite de către părintele ieromonah Filotei Gherman de la Schitul Bogâltin, alături de părintele paroh. După oficierea liturghiei, părintele Filotei a vorbit credincioșilor despre post și Liturghia Darurilor.
Pentru orice credincios, Postul Mare reprezintă perioada de pocăință și curățire sufletească, perioada în care sufletul înfometează mai aprig după Dumnezeu, pregătindu-se astfel pentru înveșmântarea sa în Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, credincioșii sunt invitați să continue Postul Paștilor în rugăciune, participând la slujbele religioase oficiate în perioada acestuia. (Claudiu Românu)