Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Reșița
16 March 2020Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost în a doua duminică din Postul Mare în orașul reședință al județului Caraș-Severin. Ierarhul a slujit la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” Moroasa-Luncă din Reşiţa. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie la care au participat numeroși credincioși. O mare parte dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine, fiind și perioada de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii.
La finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Lucian s-a rugat împreună cu preoții și credincioșii, rostind rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei de coronavirus.
„Am ținut foarte mult ca astăzi să venim aici și să ne bucurăm împreună slujind Dumnezeiasca Liturghie. Nu este bucurie mai mare pentru un creștin autentic decât să fie prezent în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Nimeni nu ne poate lua această bucurie sfântă de a participa activ la Sfânta Liturghie, cea mai mare și cea mai importantă slujbă din cultul divin public creștin. La Sfânta Liturghie, mai ales în postul Mare, dar nu numai în această perioadă, suntem chemați să ne împărtășim cu Sfintele Taine”, a spus Părintele Episcop Lucian în cuvântul de învățătură.
Ierarhul a mai subliniat și faptul că „noi credem și mărturisim că în Sfântul Potir după Epicleză se află Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, care ni se oferă nouă spre viață veșnică, spre veselie și spre sănătate sufletească și trupească. De aceea nu trebuie să ezităm ca în Postul Mare în mod special, dar și în toate duminicile și sărbătorile, să venim la sfânta biserică și la momentul rânduit, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să ne apropiem, să gustăm și să vedem cât de bun, milostiv și iubitor este Dumnezeu cu noi păcătoșii robii Săi”.
Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din cartierul reșițean Moroasa – Luncă a fost înființată în anul 2002, avându-l ca preot paroh pe Părintele Daniel Țăpârdea. În data de 4 martie 2007, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a binecuvântat punerea pietrei de temelie a actualului locaș de cult, lucrările efective începând în anul 2009 și au fost finalizate în 2014. Sfântul locaș este în stil bizantin cu o turlă centrală și a fost târnosit de Preasfințitul Lucian în data de 6 octombrie 2019.