Rugăciune intensă la Mănăstirea Nera
26 March 2020La Praznicul Bunei Vestiri Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Nera. Acest așezământ monahal este ocrotit de Maica Domnului și de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Hramul bisericii de lemn din curtea mănăstirii este „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, iar hramul Paraclisului de iarnă este „Buna Vestire”. De aceea Părintele Episcop a ales ca la această sărbătoare să slujească la Mănăstirea Nera. În ajunul praznicului, ierarhul a săvârșit slujba rasoforiei pentru 3 surori și a tuns în monahism 3 rasofoare.
Preasfințitul Lucian a subliniat în cuvântul său din această zi de sărbătoare că trebuie „să-L urmăm pe Mântuitorul toată viața, având-o în fața ochilor duhovnicești pe Maica Domnului, cea care L-a ascultat pe Dumnezeu. Să luăm aminte la viața simplă a Maicii Domnului care s-a mulțumit cu ceea ce avea, căci ea a trăit în simplitate, iar pe de altă parte a trăit în curăție. La acest praznic trebuie să medităm și la dragostea și smerenia Preasfintei Născătoare și nu ne vom pierde niciodată, plecându-ne genunchii în fața icoanei sale și spunând împreună cu Arhanghelul Gavriil: «Bucură-te cea plină de dar Domnul este cu tine»”.
Ierarhul s-a rugat intens la Sfânta Liturghie și prin cererile speciale pentru încetarea noii boli molipsitoare, iar după sfânta slujbă a spus că toți trebuie să intensificăm rugăciunea în aceste vremuri de cumpănă. „Trebuie să ne rugăm mai profund pentru toată lumea, nu trebuie să ne oprim din rugăciune mai ales în aceste vremuri. Trebuie să priveghem și să-i făgăduim Mântuitorului și Maicii Domnului că îi vom asculta și că nu ne vom îndepărta de Sfânta Împărtășanie, căci adevărata mâncare și adevărata băutură este Trupul și Sângele Mântuitorului”.
Mănăstirea Nera este ocrotită și de Sfinții Arhangheli, Sfinții români, Cuviosul Mucenic Ioan Rusul, Sfântului Ierarh Nicolae și Cuviosului Siluan Athonitul întrucât așezământul monahal are mai multe paraclise. La intrarea pe poarta mănăstirii, în partea dreaptă, se află și o mică biserică în stil bizantin zidită în cinstea Sfântului Mare Mucenic Mina.
În incinta mănăstirii au fost amenajate o frumoasă bibliotecă, două ateliere de icoane (pictură şi litografiere), un atelier de croitorie, unul de sculptură în lemn şi unul de muzică psaltică. Încercând să reînnoade o tradiție de veacuri a monahismului ortodox de pe aceste meleaguri, măicuțele de la Mănăstirea Nera și-au ales ca îndeletnicire pregătirea unor tratamente medicinale naturale în Laboratoarele Nera Plant, sub atenta îndrumare a d-lui Doctor Pavel Chirilă, medic fitoterapeut și homeopat.
Toată lucrarea cea din afară a maicilor, tot lucrul mâinilor, totul se împletește cu rugăciunea, strădania de toată clipa a maicilor, și una dintre principalele particularități care autentifică viața unui monah.