Biserica din Domașnea își va prăznui hramul
1 July 2020Duminică, 5 iulie, Biserica cu hramul „Sfântul Atanasie al Athonului” din Domașnea își va sărbători ocrotitorul, fiind singurul lăcaș de cult din Eparhia Caransebeșului ocrotit de Sfântul Atanasie. Începând cu ora 9.00, prăznuirea hramului va debuta cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de părintele paroh protopop Iosif Frenț și de un sobor de preoți și diaconi.
Biserica din Domașnea s-a zidit între anii 1807-1817. Declarată de către venerabilul istoric Nicolae Iorga, biserică monument-istoric naţional, edificiul eclezial din Domașnea străjuiește înălţimea „Ciregăului”, deasupra Văii Timișului, care brăzdează munţii Banatului. Sfântul locaș a fost târnosit în anul 2010 de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Documentele menţionează că hramul Bisericii a fost atribuit de către episcopul sârb Maxim Minulovici, care a binecuvântat biserica în data de 5 iulie 1833, în ziua prăznuirii Sfântului Atanasie Athonitul.
Credincioșii sunt așteptați la prăznuirea hramului, deoarece acest eveniment reprezintă, cu siguranță, un moment important în viața comunității noastre și de asemenea a multor altor comunități din zona Banatului, totodată reprezentând un moment de reîntoarcere la tradiție, de sărbătoare și de reîntâlnire. (Claudiu Românu)