Preasfințitul Lucian la Hramul Mănăstirii „Pantocrator“ din judeţul Teleorman
24 July 2020Mănăstirea „Pantocrator” din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca, judeţul Teleorman, şi-a sărbătorit ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniţă, cea întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, miercuri, 22 iulie. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de ierarhi, credincioşii prezenţi la sfânta slujbă fiind îndemnaţi să urmeze exemplul sfintei ocrotitoare a mănăstirii, care şi-a schimbat radical viaţa, ajungând să fie primul martor al Învierii Domnului.
Sărbătoarea Sfintei Muceniţe Maria Magdalena adună în fiecare an la mănăstirea teleormăneană, aşezată sub ocrotirea sa, mulţi pelerini care vin să se închine sfintelor sale moaşte şi să ceară ajutor şi binecuvântare. Anul acesta, hramul mănăstirii a fost sărbătorit prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Harghitei şi Covasnei, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, îmconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, a transmis TRINITAS TV.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a arătat virtuţile sfintei ocrotitoare a aşezământului mănăstiresc, îndemnându-i totodată pe credincioşi să îşi schimbe viaţa, urmând exemplul Sfintei Maria Magdalena.
„Maria Magdalena se aseamănă cu Sfântul Ioan Evanghelistul, care nu s-a despărţit niciodată de Mântuitorul. Ea a dat dovadă de multă fidelitate faţă de Hristos. De aceea şi noi suntem îndemnaţi astăzi, în aceste vremuri confuze, să ne asemănăm cu ucenicul iubit, Sfântul Ioan Evanghelistul, şi cu mironosiţa cea zeloasă şi pioasă”, a spus Preasfinţia Sa.
La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Galaction a mulţumit ierarhilor invitaţi la acest eveniment, îndemnând, de asemenea, la imitarea vieţii virtuoase a sfintei mironosiţe: „Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena este un model de căutare a lui Hristos şi avem încredinţarea că doar celor care-L caută cu inimă curată Mântuitorul li Se descoperă”.
În patrimoniul sacru al Mănăstirii „Pantocrator” din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca din judeţul Teleorman se află un fragment din moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena.