Slujire arhierească în Parohia Ruginosu
31 August 2020Duminică, 30 august, în cea de-a 12-a Duminică după Rusalii, la 6 luni de la nașterea în veșnicie a părintelui Nicolae Ileana, Preasfințitul Părinte Lucian a poposit duhovnicește alături de credincioșii din Parohia Ruginosu, care și-au pierdut, la începutul anului, în urma unui accident rutier, părintele duhovnic și cel care a fost păstorul Parohiei vreme de 17 ani, pe care Preasfințitul Părinte Lucian îl descrie astfel:
„Preot devotat, preot harnic, preot care s-a identificat cu viața spirituală din această parohie, fiind preotul căruia i se datorează înfrumusețarea acestei biserici, atât exteriorul, cât și pictura.”
Cu această ocazie, Părintele Episcop a sfințit exteriorul bisericii și crucea, dar și monumentul funerar al părintelui Ileana. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.
În cadrul Sfintei Liturghii, s-a săvârșit și parastasul de pomenire a părintelui paroh trecut la cele veșnice, iar, în încheierea acesteia, tuturor credincioșilor ce au contribuit la lucrările de renovare și înfrumusețare a Bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” li s-a acordat Diploma de excelență „Episcop Iosif Traian Badescu”.
„Ne-am bucurat să constatăm că parohia este încă una dinamică, deși mică. Oamenii sunt foarte atașați de Sfânta Biserică, se îngrijesc de sfântul lăcaș și îl ajută, în continuare, pe noul preot, care a venit preot paroh în urmă cu două luni. Le mulțumim tututor ctitorilor și binefăcătorilor acestei biserici și Îl rugăm pe Arhiereul cel Veșnic, pe Mântuitorul Hristos, să binecuvânteze Parohia Ruginosu și pe toți cei care au poposit la Sfânta Biserică, au ascultat Sfânta Evanghelie și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.