Cinstirea ocrotitorului, Sfântul Dionisie Exiguul, la Schitul Bucova
2 September 2020Marți, 1 septembrie, odată cu începutul noului an bisericesc, Schitul Bucova își sărbătorește ocrotitorul, pe Sfântul Dionisie Exiguul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la schitul din Valea Bistrei.
Alături de Părintele Episcop, a fost și un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.
Numeroși credincioși au ales să înceapă noul an bisericesc în rugăciune și închinare, împărtășindu-se, la timpul potrivit, cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, punând astfel început bun vieții lor duhovnicești, prin smerenie și credință, asemenea Sfântului Dionisie Exiguul și Sfântului Simeon Stâlpnicul, pomeniți în prima zi a noului an bisericesc. Despre cei doi cuvioși a vorbit Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în cuvântul său de învățătură:
„Suntem convinși că atât Sfântul Dionisie Exiguul, cât și Sfântul Simeon Stâlpnicul, se vor ruga pentru noi în toate zilele vieții noastre pentru că acești sfinți l-au urmat pe Mântuitorul Hristos și au înțeles din copilărie mesajul Evangheliei, cuvântul Mântuitorului care ne spune: «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.», dar și «Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie.». Cuvioșii Dionisie Exiguul și Simeon Stâlpnicul L-au urmat pe Domnul, îmbrățișând viața pustnicească, viața călugărească, unul devenind stâlpnic în Siria, altul, călugăr în Sciția Minor, după aceea, mare traducător și profesor în Italia, la Roma, și profesor în Calabria.”
Schitul „Sf. Dionisie Exiguul” din Bucova este primul aşezământ monahal din Patriarhia Română cu acest hram şi a fost ctitorit cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, de familia Ghiorghioni , în memoria fiului lor Dionisie, trecut prematur în lumea drepţilor. Această nouă aşezare monahală, aflat într-un peisaj mirific, cuprinde biserica schitului construită în stil moldovenesc şi un corp de chilii, pentru monahii care viețuiesc în acest nou schit.
„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest timp frumos pe care ni l-a dăruit și care ne-a permis să slujim afară, în altarul de vară, unde ne-am bucurat de prezența credincioșilor noștri de pe Valea Bistrei, ne-am amintit de ctitorii acestui așezământ și de Dionisie Claudiu, fiul iubit al familiei cititor, Ghiorghioni, care a trecut prematur la cele veșnice, în memoria căruia s-a ridicat această biserică, altarul de vară și corpul de chilii. Avem aici, la izvoarele Bistrei, la Porțile de Fier ale Transilvaniei, un preafrumos așezământ monahal care ne îndeamnă la meditație, la contemplație, la citirea vieților sfinților, îndeosebi viețile celor doi sfinți prăznuiți în data de 1 septembrie, fiind un popas binevenit și binemeritat la început de nou an bisericesc”, a mai adăugat ierarhul.
În încheiere, Preasfințitul Părinte Episcop al Banatului de Munte a adăugat o urare tuturor credincioșilor, cu credința ca noul an bisericesc să aducă întărire în credință și statornicie într-o viață duhovnicească în comuniune cu Dumnezeu, curată și binecuvântată:
La mulți ani tuturor credincioșilor și tuturor care înțeleg că anul bisericesc începe acum, în prima zi de toamnă, în prima zi a lunii septembrie!”