52. Parohia Valeadeni

Protopopiatul Reșița, Șematisme

Paroh: Preot iconom stavrofor DUMITRU-ADRIAN TIUCH
N: 19.04.1983 – Reşiţa, jud. Caraş-Severin
Hirotonit în anul 2005.
Preot la Valeadeni din anul 2005.

Tel.: 0786132760;

Email: parohiartodoxavaleadeni@yahoo.com

La o distanţă de 20 de km față de Reşiţa şi la 20 km de Caransebeş, este situată localitatea Valeadeni, care aparţine de comuna Brebu, această comună situându-se la cca 3 km de satul Valeadeni. Centrul comunal are în componenţa sa trei sate: Apadia, Valeadeni şi Brebu. Legătura între sate este asigurată de drumul judeţean Reşiţa – Caransebeş, drum care trece prin comuna Brebu şi la nord de intravilanul Valeadeni (cca 1 km). Din punct de vedere administrativ, satul Valeadeni este încadrat în următoarele repere geografice: la nord se învecinează cu teritoriul satului Cornuţel-Banat, la est cu teritoriul satului Apadia, la sud cu teritoriul satului Târnova, iar la vest se învecinează cu teritoriul satului Brebu. Suprafaţa locuită este de 18 km, iar pământul arabil , pentru muncile agricole, este de 1045 ha. Satul este înconjurat de păduri şi dealuri care îl apără de furia naturii. Locuitorii comunei Valeadeni se mai ocupă şi cu negoţul, localnicii satului duc bunurile lor la vânzare la Reşiţa, în special alimente, iar la Caransebeş fac negoţ cu animale. Satul Valeadeni are în componenţa sa patru străzi, una principală pe care se găsesc şi instituţiile cele mai importante din sat şi anume: Şcoala cu clasele I-IV, Căminul cultural, Magazinul mixt (cooperativa) şi Oficiul parohial. Localitatea se numea la început Vlădeni, fiind o aşezare locuită de urmaşii lui Vlad, personaj care a stăpânit, se pare, terenuri întinse, până aproape în vecinătatea Reşiţei, căci între Valeadeni şi Reşiţa găsim locuri numite Vladu, Valea lui Vlad etc. De-a lungul timpului, numele Vlădeni a fost modificat prin intermediul formelor oficiale maghiare, astfel încât românescul Vlădeni a devenit Valadeny. După ce noua formă s-a încetăţenit, s-a creat un nou toponim, Vâna Deniei, cum se numeşte pârâul ce trece prin Valeadeni, Apadia și Brebu. Satul are vatra pe care este aşezat acum de peste 220 de ani. Înainte de această dată, satul era aşezat pe dealul Cozlariului. Despre existenţa acestui sat, până în anul 1548 nu avem date, însă sunt multe legendele legate de aceste meleaguri, legende pe care George Cătană, marele folclorist bănăţean, le-a adunat în scrierile sale. Prima atestare documentară a localităţii Valeadeni datează din anul 1548. După stăpânirea otomană, cum se știe, Banatul a fost cedat Casei de Austria în urma Tratatului de pace încheiat la 21 iulie 1718. În anul 1774 localitatea Valeadeni făcea parte din districtul Caransebeşului, cercul Bucoşniţei. În 1923 localitatea Valeadeni se afla deja în plasa Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, iar înainte cu vreo zece ani se ţinea de cercul naţional al Delineştiului, dar după 1923 se ţine de cercul notarial Brebu. Din  1923 şi până în prezent localitatea aparţine centrului comunal Brebu, alături de satul Apadia. Dar ceea ce a făcut localitatea Valeadeni deosebită este peisajul de pe aceste coline şi într-un mod aparte Centrul Militar Antiaeriană care a fost înfiinţat în 1984-1985 şi a rezistat până în anul 2004.

Înainte de biserica prezentă a existat una din lemn de stejar, de care s-au folosit localnicii şi în secolul al XlX-lea, ridicată sub episcopul Ioan Gheorghievici. Biserica actuală s-a zidit în mijlocul satului, în anul 1909. În 1966, sub îndemnul preotului Gheorghe Constantin, biserica a fost acoperită cu tablă şi electrificată în aprilie 1967. Cel care a întocmit planul şi a condus lucrările de construcţie a bisericii a fost inginerul arhitect Ioan Precup din Caransebeş.

Pe temelia vechii biserici s-a construit cea nouă din piatră şi cărămidă (21 x 11,5 m) în vara anului 1909 – cum s-a spus – şi a fost antesfinţită în ziua de Crăciun (1909) prin protopopul Andrei Ghidiu din Caransebeş.

Pictura actuală datează din 1973-1974 şi a fost executată de Elvira Dăscălescu în timpul păstoririi preotului Dionisie Nicola; un an întreg părintele a slujit  fără a-şi lua salariul, pe care l-a donat pentru realizarea picturii. Aceasta a fost binecuvântată în 12 octombri 1975 de către Dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului.