Un tânăr teolog din Episcopia Caransebeșului a trecut la Domnul
4 December 2020În urmă cu câteva zile tânărul teolog de numai 19 ani, Petru Marian Jompan, din localitatea Teregova a trecut la Domnul în urma unui tragic accident. El a slujit ca paraclisier la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Joi, 3 decembrie, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, a săvârșit Slujba de Prohodire în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Teregova, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. De dimineață a fost oficiată și Sfânta Liturghie de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial. Alături de familia îndurerată s-au rugat pentru sufletul tânărului Petru Marian și colegii lui, prieteni, rude și mai mulți credincioși din comuna Teregova.
Născut în anul 2001, la data de 8 septembrie, în ziua de prăznuire a Nașterii Maicii Domnului, în localitatea Teregova din județul Caraș-Severin, Petru Marian s-a remarcat prin constanță, discreție și fidelitate, asemenea ocrotitorilor săi. După finalizarea Școlii Generale din localitatea natală, Petru Marian a fost admis la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș în anul 2015.
Pe parcursul celor patru ani de studiu la școala de teologie din Caransebeș, tânărul Petru Marian s-a remarcat prin naturalețea și constanța vocației de teolog, iubind cu sinceritate Biserica, iubire manifestată prin aportul pe care îl aducea la desfășurarea programului liturgic. În mod cu totul deosebit, pe lângă activitatea de la paraclisul Seminarului teologic s-a atașat duhovnicește de catedrala episcopală din Caransebeș, unde încă din anul I de seminar participa la slujbele de la sfârșitul săptămânii, fiind primit cu multă dragoste de către slujitorii catedralei, în comunitatea ostenitorilor acestui locaș de cult. După finalizarea studiilor la Caransebeș, în anul 2020 a fost admis la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, unde a dorit să își continue studiile de Teologie Pastorală, în perspectiva slujirii Bisericii ca sacerdot a lui Hristos.
În acest răstimp s-a făcut apreciat de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, de părintele ecleziarh al catedralei, precum și de toți slujitorii, prin râvna și răbdarea cu care își împlinea toate ascultările încredințate. A slujit astfel ca paraclisier până în ultima zi a vieții, când a plecat după slujba de priveghere de la catedrala episcopală. A fost un tânăr râvnitor, smerit și ascultător atât față de părinți cât și de profesori. Plecarea prematură din această lume a acoperit cu tristețe comunitatea din Episcopia Caransebeșului, care se desparte de un om de nădejde, de un tânăr teolog, care anunța o speranță vie pentru altarele bisericilor noastre. Dumnezeu să îl ierte!