Peste 1.000 de copii din Banatul de Munte s-au bucurat de „Ghetuțele lui Moș Nicolae”
17 December 2020Pentru al treilea an consecutiv, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la inițiativa Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, s-a desfășurat campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae”.
Campania, destinată copiilor proveniți din familii aflate în dificultate de pe întreg cuprinsul eparhiei, s-a desfășurat în perioada 14 noiembrie – 14 decembrie 2020, atât prin implicarea voluntarilor de la ATOR Banatul de Munte și din centrele de tineret, dar și prin efortul preoților și credincioșilor din aproximativ 100 de parohii din Eparhia Caransebeșului.
Proiectul umanitar a avut două direcții importante, și anume: o campanie de strângere de fonduri, prin colectarea de donații în bani la voluntari, donații online în contul campaniei, precum și colecte organizate în biserici, pe de o parte, și, pe de altă parte, achiziționarea și distribuirea de încălțăminte de iarnă (ghetuțe) noi, îmbrăcăminte specifică anotimpului (geci, ciorapi, căciuli, ș.a.), rechizite, tablete pentru școala online, dulciuri și alimente de bază.
Rezultatele obținute în acest an sunt cele mai bune de până acum, fiind peste așteptările organizatorilor, având în vedere contextul social și economic delicat în care ne aflăm. Astfel, 954 de copii au primit ghetuțe noi, 455 de perechi ghetuțe fiind oferite de voluntarii ATOR Banatul de Munte și din centrele de tineret și 499 de perechi de ghetuțe de către preoții din parohiile eparhiei.
În total, în cadrul campaniei, un număr de 1.097 de copii au beneficiat de sprijin, după cum urmează: au fost oferite peste 950 de pachete cu îmbrăcăminte, dulciuri și alimente, 954 de copii au primit ghetuțe de iarnă noi și, de asemenea, au fost distribuite 11 tablete pentru școala online și 89 de pachete cu rechizite.
Valoarea în bani a campaniei a fost de 121.877 lei, din care 67.075 lei au fost donații strânse la nivelul ATOR Banatul de Munte și al centrelor de tineret, iar 54.802 lei au fost strânși în urma colectelor organizate în parohii.
La campanie au participat: trei filiale ale ATOR Banatul de Munte (Reșița, Oravița și Valea Bistrei), 15 centre de tineretdin toate zonele județului și 98 de parohii de pe întreg cuprinsul Eparhiei Caransebeșului. De asemenea, s-au implicat, în calitate de parteneri, mai multe instituții (unități de învățământ, asociații non-profit) din mai multe zone ale județului.
„În numele copiilor care au fost sprijiniți și al familiilor acestora, aducem mulțumiri și felicitări tuturor celor care au susținut campania prin donații în bani și sponsorizări, precum și tuturor preoților și voluntarilor ATOR Banatul de Munte, din centrele de tineret și din parohii, care au făcut posibil ca peste o mie de copii din Caraș-Severin să primească o rază de speranță și mângâiere în prag de Sărbători, în ciuda vremurilor foarte confuze și dificile pe care le traversăm”, a transmis părintele Mihai Ciucur, coordonatorul la nivel eparhial al campaniei.