Binecuvântare arhierească la centrele sociale ale Episcopiei Caransebeșului
18 December 2020 Off By Pavel CaneaDeși acest an a fost unul deosebit de ceilalți, având în vedere situația sanitară provocată de pandemie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a cercetat copiii, tinerii și persoanele vârstnice din centrele sociale ale Episcopiei Caransebeșului.
Respectând toate măsurile de siguranță sanitară ierarhul a mers cu un grup restrâns de colindători pentru a transmite vestea cea bună a Nașterii Domnului și a aduce mângâiere beneficiarilor și personalului deservent din aceste centre sociale.
Preasfințitul Lucian i-a binecuvântat și le-a transmis vestea cea bună a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos persoanelor vârstnice de la așezământul social-monahal „Sfânta Treime” din Glimboca, precum și copiiilor și tinerilor de la afterschool-ul ce funcționează la Centrul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeș.
Mesajul sfânt al colindului transmis de Pprintele Episcop dimpreună cu slujitorii Catedralei Episcopale din Caransebeș a ajuns și de această dată în sufletul și inima beneficiarilor și a personalului deservent. La rândul lor și copiii au cântat câteva colinde pentru oaspeți.
Pe lângă recitalul de colinde copiii, bătrânii și personalul unităților vizitate au primit, din partea Preasfințitului Părinte Lucian, calendare și mai multe daruri, dar și un cuvânt de mângăiere și încurajare, pentru a petrece cu bucurie sărbătorile de iarnă.