Slujire arhierească în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Reșița
8 March 2021În duminica Lăsatului sec de carne Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a mers să cerceteze credincioșii din parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul reșițean Lunca Bârzavei. Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în biserica parohială. Au participat la sfânta slujbă foarte mulți credincioși care s-au bucurat și de cuvântul de învățătură al ierarhului. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„În evanghelia de astăzi Mântuitorul ne invită să medităm la judecata finală și mai ales la criteriile Judecății de apoi. Vedem din evanghelie că iubirea milostivă și jertfelnică este criteriul principal după care Dumnezeu va judeca această lume. Noi credem și mărturisim că iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele trebuie să fie o constantă în biserica și societatea noastră, căci fără dragoste și milostenie nu putem să ajungem în Împărăția Cerurilor”, a subliniat ierarhul.
„Mântuitorul ne pune astăzi în față binecuvântarea și blestemul. Dacă alegem dragostea și binecuvântarea vom trăi fericiți aici pe pământ, dar și veșnic în lumina lui Hristos, dincolo în Ierusalimul cel de Sus. Iar dacă ne vom îndârji și ne vom învârtoșa și vom fi indiferenți și indolenți, vom avea parte de întunericul cel mai dinafară. Trebuie să încercăm să practicăm sfintele virtuți ale desăvârșirii, mai ales virtutea dragostei, ajutându-i pe toți oamenii, chiar dacă nu avem prea multe posibilități din punct de vedere material, vreau să cred că toți credincioșii bisericii dreptmăritoare au în sufletul lor iubire și pot s-o dăruiască aproapelui”, a mai adăugat Părintele Episcop Lucian.
Cu prilejul acestei vizite arhierești comunitatea parohiei din cartierul Govândari i-a dăruit Preasfințitului Lucian o cruce de binecuvântare și o icoană.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” este primul locaş ortodox ridicat în municipiul Resiţa, după anul 1989. Biserica a fost ridicată şi pictată între anii 1995-2002. Are forma tradiţională de ,,navă” cu abside mai largi în dreptul stranelor, iar turnul-clopotniţă este aşezat pe pronaos.
Pictura, realizată în tempera, a fost executată de Rita Aldea din Reşiţa. Planul iconografic respectă „Erminia picturii bizantine”. Culoarea dominantă este verdele, iar petele de căldură sunt oferite de roşu şi ocru, precum şi de împodobirea echilibrată cu „foiţă de aur”.