Instalarea noului preot paroh la Peștere
16 March 2021Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, la slujba Vecerniei, credincioșii parohiei Peștere, din Protopopiatul Caransebeș, l-au avut în mijlocul lor pe părintele protopop Ilie Florin Ciucur. După săvârșirea Vecerniei, părintele protopop le-a vorbit credincioșilor despre importanța postului în viața fiecărui creștin, post care implică nu doar abstinența trupească, ci și dragostea și iertarea aproapelui, săvârșirea milosteniei, rugăciunea și unirea cu Hristos prin Sfintele Taine.
La final, părintele protopop l-a prezentat pe noul preot paroh, Vasile-Anton Sârbu, căruia i-a înmânat, în mod simbolic, Evanghelia, Crucea și cheile bisericii. Părintele Sârbu a mulțumit tuturor credincioșilor prezenți pentru dragostea cu care a fost întâmpinat în parohia pe care o va păstori, încredințându-i că va fi mereu cu inima deschisă pentru credincioșii săi.
La eveniment, au participat autoritățile locale ale comunei Constantin Daicoviciu, dar și numeroși credincioși veniți pentru a-l întâmpina pe noul preot paroh. (Florin Cilibia)