15. Parohia Ciclova Română

Protopopiatul Moldova Nouă, Șematisme

Localitatea Ciclova Română este aşezată pe Valea Mare sau Valea Lungă, străbătută de răul Ciclova, între Dealul Mare, deal care o delimitează de Oraviţa, şi Dealul Ţâcloni sau Ţîclovina, cu deschidere spre Sud în Câmpia Răcăşdiei, în vecinătatea satelor Ilidia şi Socolari, sate care aparţin de centrul comunal. Comuna Ciclova Română este una dintre cele mai vechi localităţi din zona etnografică  a Văii Caraşului.În sec. XVIII localitatea primeşte şi determinativul  „Română”, pentru a se putea diferenţia de Ciclova Montană, localitate ce se constituie în același veac, în procesul colonizării habsburgice.Ciclova Română este cunoscută din perioada dacică, pentru bogatele resurse miniere, mai ales de aramă, dar şi de aur şi argint, exploatat intens după colonizarea romană, metalele extrase de aici fiind transportate pe drumurile romane cunoscute. În 1223 este menţionată cetatea Ilidia cu comunele aparţinătoare, între ele şi Ciclova. Într-o scrisoare din decembrie 1437 se arată că în Ciclova mai există mine. În 1464, Matei Corvin dă ordin ca moşiile din judeţul Caraş, districtul Ilidia (printre ele şi Ciclova), să fie administrate de Gheorghe din Vrani.

În Ciclova Română întâlnim două biserici ortodoxe. Biserica veche păstrează puţine date cu privire la trecutul ei.

Iniţial locuitorii acestei comune au fost aşezaţi în partea de miazăzi la locul numit  „Sălişte”, unde au avut un locaş de rugăciune care a fost incendiat de turci. În procesul strămutării cu 2 km mai la Nord, pe locul numit Pomete, comunitatea şi-a construit o altă biserică din lemn după modelul celei vechi, pe timpul episcopului Moise Stanoievici (1713-1724). Şi această biserică a fost incendiată de turci. A treia biserică ridicată pe un deal, numit Dealul Bisericii, s-a zidit de astă dată din piatră,  având iniţial acoperişul din şindrilă şi pardoseală din cărămidă. Pe o lespede de piatră din interiorul bisericii s-a gravat anul 1794, probabil anul sfinţirii. Biserica suferă treptat modificări, acoperişul din şindrilă fiind înlocuit cu tablă zincată, pardoseala este refăcută cu plăci de mozaic, iar iconostasul se reface în 1959. Această biserică (17,60 x 7,50 m) rămâne una din cele mai vechi construcţii, păstrate în condiţii optime.

Biserica aceasta devenind neîncăpătoare datorită creşterii continue a populaţiei, între anii 1852-1859 se ridică o nouă biserică de dimensiuni mult mai mari (32 x 11 m). Ambele biserici au hramul ”Înălţarea Domnului”. Biserica a fost sfinţită de către Mitropolitul Banatului Dr. Vasile Lazarescu, la 1 noiembrie 1953.

În anul 2007, tabla de pe acoperişul bisericii a fost schimbată în întregime cu tablă nouă (lindab). De asemenea au fost înlocuite ferestrele cu geamuri termopane. Tot în 2007 s-au început lucrările de consolidare a bisericii, lucrări ce au durat pănă în anul 2012, când s-a terminat atât consolidarea, cât şi reabilitarea exterioară a sf. locaș.

Biserica este zidită din piatră şi cărămidă, în stil baroc. Bolta iniţială a fost făcută din cărămidă, iar în urma unui cutremur de pământ s-a prăbuşit, apoi s-a refăcut din ipsos şi beton cu semicercurile de siguranţă, de către arhitectul Dimitrie Boitor din Oraviţa.

Pictura în ulei de pe iconostas, proscomidiar şi altar este opera pictorului Nicolae Haşca din Oraviţa. Pictura a fost restaurată în anul 1939 de câtre pictorul Radu Ion din Ciclova Montană. În 1965 se retuşează pictura veche, se lucrează pictură nouă în ulei şi tempera de către pictorul Toader Iulian din Arad.