Cerc pastoral-misionar la Parohia Peștere
18 April 2021La Parohia Peștere din Protopopiatul Caransebeș s-a desfășurat sâmbătă, 17 aprilie, întrunirea Cercului pastoral-misionar Caransebeș. Clericii aparținători acestui cerc s-au reunit în rugăciune împreună cu ierarhul lor în Biserica parohială cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia s-au împărtășit toți preoții ce formează Cercul pastoral-misionar Caransebeș. La slujbă au luat parte și un număr mare de credincioși.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu în această sâmbătă am oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Peștere, datorită faptului că aici nu am mai slujit de mulți ani. Iată în Postul Mare am fost împreună cu preoții din cercul pastoral-misionar Caransebeș și alături de toți credincioșii care formează această micuță, dar foarte dinamică comunitate euharistică. Astăzi inimoșii credincioși din această localitate au lăsat toată grija cea lumească și au venit la sfânta biserică. A fost un eveniment important întrucât ne-am împărtășit cu toții la Sfânta Liturghie”, a afirmat Părintele Episcop.
„Am dori ca în acest an să slujim Sfânta Liturghie cu toți preoții din Eparhia noastră pe cercuri pastoral-misionare, în fiecare lună. În luna martie am slujit cu preoții din Cercul pastoral-misionar Reșița Nord, în această lună aici, cu preoții din Cercul pastoral-misionar Caransebeș și vom continua în celelalte luni până la sfârșitul anului, slujind în toate cele 10 cercuri pastoral-misionare care formează Episcopia Caransebeșului”, a mai spus Preasfințitul Lucian.
După Sfânta Liturghie a avut loc o sesiune de comunicări administrative, printre care s-a discutat despre colecta ce se desfășoară la nivelul Protopopiatului Caransebeș pentru părintele Alexandru Mihăiescu de la Parohia Poiana, comuna Buchin, a cărui casă parohială a fost cuprinsă de flăcări.
Cercul pastoral-misionar Caransebeș cuprinde 26 parohii cu 35 de slujitori și este coordonat de părintele Liviu Muntean de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Caransebeș.