29. Parohia Doclin

Protopopiatul Reșița, Șematisme

Satul Doclin e consemnat în documente începând cu jumătatea veacului al XVI-lea şi faptul că el este menţionat în mai multe deftere turceşti (1564-1569, 1579) indică cu mare probabilitate existenţa sa încă înainte de perioada stăpânirii otomane în Banat. Hotarul de azi al comunei Doclin o desparte spre nord de localitatea Biniş, spre nord-vest de localitatea Tirol, spre vest şi sud-vest de localităţile Fizeş, Surducu Mare şi Forotic, spre sud de localitatea Cârnecea, iar către est de Dognecea. La sfârşitul secolului XVI, în 1597, luna august, satul este menţionat cu movilele sale de hotar laolaltă cu satul Biniş, fiind amândouă în proprietatea caransebeşeanului Negul (Neagu). Localitatea există neîntrerupt în epoca otomană, fiind menţionată sub numele Doklen la 1690-1700, în conscripţia contelui Marsigli, ca şi în conscripţia austriacă din 1717-1718, în hărţile veacului XVIII (a lui Mercy din 1723 ş.a.). Numele satului apare sub forma Doklen, Dochlan, Doklin etc. şi, după părerea cercetătorului reşiţean Vasile Ioniţă, etimologia acestuia ar fi sârbo-croată.

Se presupune că a existat o veche biserică de lemn, în locul căreia, după războiul austriecilor cu otomanii din 1716-1718 s-a înălţat o biserică de lemn ctitorită în 1733. Aceasta a fost înlocuită cu actuala biserică în jurul anului 1790. Biserică de lemn a fost pe actualul islaz comunal, în locul numit Dealul Bisericii. Despre alegerea noului amplasament pentru zidirea actualei biserici există o legendă locală, conform căreia o gâlceavă între localnici privind amplasarea noii biserici, a fost stinsă de episcopul de Vârşeţ. Acesta, conform legendei, a purtat în braţe un bolovan cât l-au ţinut puterile, până la locul pe care s-a înălţat apoi noua biserică.

Această mică biserică din cărămidă cu absidă semicirculară şi turn patrulater, a fost înzestrată după renovarea din 1891, cu un iconostas din lemn. Biserica are formă de corabie. Zidurile de la fundaţie şi până la acoperiş sunt din piatră. A fost acoperită cu ţiglă solz, actualmente cu ţiglă mare, iar Sfântul Altar cu tablă zincată. Turnul este din cărămidă arsă şi tablă de cupru.  Dimensiunile bisericii sunt: 22 x 6,20 x 6 m. În anul 1903, se consolidează biserica cu brâu din bare de oţel.

În 1911 biserica se pictează de pictorul academic Ion Zaicu din Fizeş. Tot în aceşti ani se toarnă pardoseala din ciment şi se execută iconostasul, stranele şi tronul arhieresc de vestitul sculptor în lemn Nestor Bosioc din Berlişte, ajutat de fiul său Iulius. Amintim faptul că în 16 august 1935 locuitorii parohiei Doclin s-au bucurat de binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Vasile Lăzărescu, care a fost aşteptat cu călăreţi şi trăsură la intrarea în sat, urmând să binecuvânteze Monumentul eroilor din Doclin căzuţi pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial şi să pună piatra de temelie a şcolii din sat (actuala şcoală). Toate aceste lucruri s-au realizat prin strădania domnului Furlugianu Octavian, fiu al satului. În anul 1964 s-a făcut restaurarea (spălarea) picturii şi s-a completat iconostasul cu unele icoane care lipseau, de către pictorul Simion Băcală din Petroman, preot paroh fiind Irimia Belu Ghita. Cu această ocazie, în acelaşi an s-a făcut antesfinţirea de către protopopul Gheorghe Cotoşman, vicarul Mitropoliei Banatului, iar în 26 septembrie 1965, târnosirea de către Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, în cadrul unor importante manifestaţii religioase. Cu ocazia terminării reparaţiei bisericii şi a spălării din nou a picturii sub păstorirea preotului Daniel Crecan, pe data de 13 iunie 1999, lucrările au fost binecuvântate de către IPS Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului. În anul 2008 s-a reînnoit Sfânta Masă, s-a înfrumuseţat Sfântul Altar şi s-a montat o centrală termică. Lucrările au fost binecuvântate de către PS Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, în 16 noiembrie 2008. În 12 august 2012, PS Lucian slujeşte Sfânta Liturghie alături de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, după care binecuvintează casa parohială care a fost renovată.

Lista preoţilor: Martin Luchici (1749), Barbu Muntean (1751-1757; Constantin Martin: 1757-1778; Ignatie Gruia şi Nicolae Brancovici (= Brancu): 1778-1787;  Nicolae Trailovici (= Trăilă, 1787-1824), Iancu Stoia şi Ion Dimitrescu (1824-1825), Pavel Crestici şi Pavel Zacharie (1825-1831), Simion Blidariu şi Irimie Zacharie (1831-1838), Ioachim Blidariu (1838-1856), Iosif Blidariu (1856-1887), Ion Pepa (1887-1902), Pavel Drăgan (1887-1928), Teodor Şandru (1902-1920), Teofil Bucşă (1920-1923), Petru Ghita (1923-1938), Irimia Belu Ghita (1940-1967), Ioan Mateia (1967-1980), Ştefan Gheorghe (1980-1993), Crecan Daniel (1994-2002), Tănase Nichifor Gheorghe (2003-2007), Mezeniuc Ovidiu Petru (2008 – prezent).

În această localitate s-a născut poetul Octavian Doclin ce a tratat şi subiecte religioase.