categ. II rural B; 114 familii cu 265 credincioşi
Adresa casei parohiale: 320003 Doman (Reşiţa), nr. 118
Paroh: Preot sachelar MIHĂIŢĂ DICUHirotonit în anul 2014.
Preot la Doman-Reșița din anul 2017.
Email: dicu.mihaita@yahoo.com
Doman este este atestat documentar în anul 1370, amintit în anii 1648, 1652 şi 1757, când împreună cu satul Cuptoare avea 93 de
case. În anul 1910, avea 1192 de locuitori şi 206 case, iar în anul 1935 erau 1016 locuitori şi, în cele din urmă, în 1992 populaţia era de 800 de persoane. La recensământul din 2002, populaţia era de 731 de locuitori, iar în prezent, numărul credincioşilor ortodocşi este de 520. Localitatea este poziţionată geografic la 4 km de centrul Reşiţei, în drumul spre Anina, într-o zonă deluroasă. Odată cu anul 1770, când se descoperă la Doman, zăcăminte de cărbune, începe perioada modernă a localităţii, când alături de vatra veche a satului apar două colonii: Carolina şi Slamina (între anii 1870 și 1912). Localitatea a deţinut un dispensar dotat cu sală de naşteri ce a funcţionat până în anul 1990. Primele mine au fost date în folosinţă antreprenorilor descoperitori începând cu anul 1788, dată care marchează începutul înlocuirii treptate a cărbunelui provenit prin arderea lemnului (mangal) cu cărbunele mineral. Minele de cărbune de la Doman au rămas în posesia micilor antreprenori capitalişti până în 1846. O bună parte din locuitorii Domanului au lucrat până în preajma anului 2000 la mină sau la Uzinele din Reşiţa (C.S.R sau U.C.M.R). A funcţionat şcoala cu învățământ gimnazial până în anul 2005. De asemenea, programul de gradiniţă s-a desfăşurat într-o clădire separată. În prezent, în localitate, funcţionează doar Grădiniţa cu program normal, în regim de ,,simultan” (toate grupele au aceeaşi educatoare). În centrul satului, a fost ridicată în 1880 o troiţă. Până în anul 1967, localitatea a deţinut statutul de comună, după care a devenit cartier al Municipiului Reşiţa.
Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului’’ a fost construită în anul 1782. Lucrări de renovare ample s-au realizat în 1936-1939; în ultimul an Episcopul Vasile Lăzărescu a sfinţit biserica. Între anii 1992-1996 au avut loc repictarea, schimbarea acoperişului, turnarea unei alei împrejurul bisericii şi tencuirea exterioară, iar în anul 2008, după placarea Sfintei Mese cu marmură, Preasfinţitul Episcop Lucian a târnosit-o şi pecetluit-o cu sfinte moaşte.
Arhitectura este în stil baroc, din piatră, iar cărămidă s-a folosit doar în zona ferestrelor. Este acoperită cu tablă galvanizată, iconostasul de zid îmbrăcat în lemn, iar pardoseala din mozaic, bolta din lemn, turnul de cărămidă acoperit cu tablă galvanizată. Are dimensiunile 18 x 6, 50 x 5, 20 m.
Biserica a fost pictată în anul 1862 de Mihai Velceleanu, iar renovarea picturii s-a făcut în 1936, apoi în 1996 de Maria Tudor. Iconostasul a fost sculptat de Pavel Pocker, iar icoanele au fost pictate în ulei pe lemn de către Victor Jurca în 1992. Totodată, aici se află un caz unic de pictură în Eparhia Caransebeşului în ceea ce priveşte uşile împărăteşti, şi anume faptul că acestea au icoanele Arh. Gavriil şi Sf. Barbara în locul icoanei Buna-Vestire, iar pe uşile diaconeşti sunt pictaţi Sf. Gheorghe şi Arh. Mihail.
Lista preoților: Grigorie (1751), Ioan Popovici (1794-1801), Mihai Popovici (1802-1828), Dimitrie Popovici (1828-1838), Gheorghe Pocreanu (1839-1847), Gheorghe Gherga (1847-1855), Adam Musta (1855-1860), Ion Colojoară (1861-1866), Alexei Capeţianu şi Ştefan Ioanovici (1867), Ion Oprea (1868-1930), Mihai Belcea (1930-1933), Ioan Franţ (1933-1935), Ioan Uzum (1936-1960), Pavel Goanţă (1961-1983), Crîsta Cănicean (1984-1987), Aurel Bendariu (1988-1996), Păuniţă Secula (2000-2002), Gheorghe Cristian Manole (2002-2012), Casian Văleanu (2012- 2017), Mihăiță Dicu (2017 – prezent).