32. Parohia Prilipeţ

Protopopiatul Băile Herculane, Șematisme

Parohia este situată în satul Prilipeț, comuna Bozovici, județul Caraș-Severin. În conformația ei geografică actuală, este așezată în Valea Almăjului, pe ambele maluri ale râului Nera, la o distanță de 6 km spre sud-est de Bozovici. Prima atestare documentară a satului Prilipeț apare într-o diplomă din anul 1434. După tradiția locală, se pare că vatra vechiului sat era pe locul numit ”TĂRIA” (Săliște), ce se găsește aproximativ la 8 km nord-vest de actuala așezare a satului. Cu ocazia recensământului din 1717 satul „TĂRIA” avea 9 case din bârne, iar actuala așezare a satului era numită „PRILEVAZ” și avea 57 de case. Apoi, în statistica făcută din ordinul Episcopului de Vârșeț Ioan Georgevici, la 1749 erau în Prilipeț 87 de colibe sau sălașe. În anul 1800 satul Prilipeț avea 120 comunioane, în 1887 numărul caselor era de 300, iar în prezent au rămas 225 de case, din care locuite 162.

Satul Prilipeț a făcut parte din organizația de grăniceri (Confiniul Militar de Graniță) din anul 1772 până în anul 1872, aparținând companiei nr. 2 din Bozovici. Regimul militar de graniță a avut darul să încetăţenească în popor ordinea și disciplina, moralitatea etc. „S-a introdus ordinea în administrație, luând ființă o mulțime de instituțiuni folositoare”.[1] În vremea graniței s-a ridicat din satul Prilipeț o personalitate marcantă, generalul Traian Doda (1822-1895), care a fost un dârz luptător pentru cauza grănicerilor bănățeni, ales deputat în mai multe rânduri (1874-1887); la stăruința lui ia ființă Comunitatea de Avere în 1879, cu sediul în Caransebeș, al cărei președinte a fost de la înființare și până în 1892.

Biserica veche, din lemn, de la 1750, a ars în războiul din 1788, când turcii au dat foc satelor din Almăj. După tradiție ar fi fost așezată la circa 30 de metri nord-est de locul unde se află biserica actuală. Casa parohială a fost construită în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea (terminată în jurul anului 1764, după tradiție), în stilul clădirilor pentru militarii din graniță. A intrat în posesia parohiei prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 30 august 1873.

Biserica actuală a fost construită în anul 1831, în timpul păstoririi preotului Petru Drăgilă. Este zidită în stil baroc–vienez. Are formă dreptunghiulară și se încheie la răsărit cu o absida semicirculară. Zidurile sunt din piatră de carieră și cărămidă arsă, având grosimea de 1,30 m. Biserica are lungimea de 22,50 m, lățimea de 7,20 m și înălțimea până la boltă de 5,50 m. Iconostasul este din zid de cărămidă, având grosimea de 0,50 m. Pe pronaos este construit turnul, în formă de prismă patrulateră, din piatră de carieră, până deasupra acoperișului bisericii. În continuare, este construit din cărămidă și piatră și acoperit cu tablă de aramă. Restaurări interioare și exterioare: în anul 1858 s-a înlocuit șindrila din lemn și s-a acoperit biserica cu țiglă, iar turnul cu tablă. În 1897 s-a înlocuit lemnăria turnului și s-a acoperit cu tablă de aramă. În 1937 a fost înlocuită lemnăria bisericii, afară de turn, și biserica acoperită cu țiglă solzi de calitate fină. Exteriorul, care a suferit deteriorări în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost reparat în 1957.

În urma uraganului din 5 iulie 1965, biserica a suferit pagube la acoperiș. Cheltuielile de reparații au fost suportate de Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului. Exteriorul bisericii s-a mai restaurat în anii 1985, 1999, 2015. Tot cu aceste ocazii s-a reparat și zidul care împrejmuiește curtea bisericii.

Pictura murală este executată în ulei de pictorul Dimitrie Turcu în anul 1863. În 1938 s-a spălat pictura și s-a zugrăvit interiorul bisericii de către pictorul Nicolae Popovici din Grădinari. În anul 2003, prin contribuția credincioșilor, s-a restaurat pictura de către pictorul Igor Isac și s-a vopsit mobilierul. În anul 2004 cu sprijinul Consiliului Județean s-a introdus încălzire centrală în locașul de cult.

Lista preoţilor: Gheorghe (1751), Mihail (Micșa) Drăgilă până la 1778 (când a fost ucis de haiduci); Grigorie Popovici – 1778 (an când i s-a eliberat singhelia); Mihai Drăgilă (1805-1831) (probabil fiul lui Micșa cel ucis de haiduci); Petru Drăgilă (1831-1838); Petru Popovici, administrator (1838-1840), Dimitrie Tomici (1854-1855); Mihail Blidariu (1860-1900) (26 septembrie); Vasile Popovici administrator 1900; Ieremia Borchescu (1900-1942); Pavel Bogoievici, administrator (1942-1943); Ipolit Ilică, administrator (1944-1948); Nicolae Careba, administrator (1949-1950); Traian Constantin – administrator (1951-1952, 10 aprilie); Pavel Ciucur (1952, 10 aprilie – 1980, 31 martie); Pavel Iovănescu (1 aprilie, 1980 – prezent).

În 1796 e menţionată prima şcoală, învăţător Gheorghe Lenga. Încă din anul 1895 ia ființă o formație corală mixtă, din inițiativa învățătorului Ioan Bojincă, care va desfășura o bogată activitate până în ajunul Primului Război Mondial și apoi în perioada dintre cele două războaie până în anul 1935. După această dată corul a fost preluat și dirijat de către Petru Novacescu, zis Biran (1935-1952), iar apoi de către preotul Pavel Ciucur. Acest cor a purtat numele de „Corul plugarilor din Prilipeț”. În timpul activității sale s-a deplasat la București în anul 1930 la un concurs, apoi în 1955 la sfințirea bisericii din Borlovenii Vechi, în 1970 la sfințirea bisericii din Orșova Nord precum și în toate satele din Valea Almăjului, în duminici și sărbători, și cu diferite ocazii. Tot din inițiativa învățătorului Ioan Bojincă în anul 1910 a luat ființă fanfara compusă din 12 membri. Fiecare membru și-a cumpărat, pe cheltuiala proprie, instrumentul necesar și apoi l-a transmis la urmași. În anul 1930 fanfara din Prilipeț s-a deplasat la București, la un concurs și a obținut premiul I pe țară. Parohia în parteneriat cu școala organizează periodic cateheze şi diverse activităţi utile comunităţii.