29. Parohia Petnic  Protopopiatul Băile Herculane, Șematisme

29. Parohia Petnic

,

Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” și „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” Petnic -ridicată în anul 1823
categ. II rural A; 134 familii cu 388 credincioşi;
Ruga localităţii: Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie)


Adresa bisericii: 327237 Petnic nr. 64B, comuna Iablaniţa
Adresa casei parohiale: 327237 Petnic nr. 68A, comuna Iablaniţa


         

Paroh: Pr. iconom ILIE-ȘTEFAN BUBĂ
N: 15.09.1975 – Caransebeş, jud. Caraş-Severin
Hirotonit în anul 2000.
Paroh la Petnic din anul 2009.
Tel.: 0255244521; 0766105122;
Email: parohiapetnic.cs@gmail.com

 

 

 

 

Satul Petnic este aşezat între dealuri, pe drumul naţional Orşova-Bozovici, la 12 km nord-vest de Mehadia. Abia în sec. XVIII s-a mutat pe vatra actuală; anterior era situat la 3 km sud-vest de aşezarea prezentă. În documente apare în anul 1603. De-a lungul anilor populaţia a fost într-o continuă mişcare. În 1757 erau 50 de case, în 1910 erau 241 de case şi 1.238 locuitori, în 1935 erau 245 de case şi 1.117 locuitori. În 1992 erau 937 locuitori, iar în 2002 numai 881.

Specificul economic este: creşterea animalelor, pomicultura, apicultura şi cultura plantelor. Din punct de vedere administrativ satul aparţine comunei Iablaniţa (împreună cu satul Globu Craiovei), comună situată în sud-estul judeţului Caraş-Severin.

Vechea biserică a satului a fost construită din lemn și amintită în anul 1745; a fost incendiată în timpul războiului austro-turc din 1788, pe locul ei fiind ridicată biserica de azi. Biserica actuală a fost construită în 1822-1823, pe cheltuiala credincioşilor parohiei, cu hramul bisericii vechi „Sf Vasile cel Mare”, iar de la ultima sfinţire din 27 martie 2011 şi cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, când este şi ruga satului.

Este construită din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă, în stil baroc; turnul e din cărămidă, susţinut de 4 piloni situaţi în pronaos. Dimensiunile bisericii sunt: 19 x 6,8 m. Reparaţii capitale s-au făcut în anii 1894, 1907, când turnul este acoperit cu tablă de cupru, în 1930 când este schimbat lemnul pe întreg acoperişul, lucrare realizată de săteanul Vasilie Lazarescu zis şi „Frenţ”. În ultimii ani s-au realizat o serie de lucrări: s-a renovat interiorul şi exteriorul prin zugrăvire, s-a pavat cu gresie, s-a îmbrăcat sfânta masă cu marmură, s-a pus centrală termică etc. Casa parohială a fost construită în centrul satului pe vechiul hambar al fostului sediu al companiei a IV-a a Regimentului de Graniţă, care îşi are începutul aici în 1773. Zidită din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă, compusă din 6 camere şi dependinţe, în prezent clădirea este renovată în mare parte. Ultimele lucrări de amenajare s-au făcut în perioada 2009-2015.

Pictura realizată în anul 1838 de pictori necunoscuţi (probabil în anul zidirii nu au mai existat fonduri şi pentru pictură), a fost recondiţionată în anii 1894 (de B. Delliomini) şi 1936; ultima dată în 2000, este numai curăţată şi spălată.

Lista preoţilor care au slujit în această parohie: Radu Crăciun (1760), Gheorghe Giurginca (1790-1804), Constantin Giurginca (1803-1830), Spiridon Giurginca (1845-1857), Gheorghe Tătucu (1864-1865), Ioachim Popovici (1865-1888), Spiridon Şandru (1888-1896), Ioan Chendi (1896-1924), Alexandru Dorobanţu (1911-1914), Grigorie Popovici (1924-1927), Traian Nemoianu (1927-1952), Dimitrie Stoichescu (1952-1955), Octavian Trailovici (1955), Nicolae Sinevici (1955-1969), Trifon Grozăvescu (1969), Constantin Bolbotină (1969-1992), Ion Drăghicescu (1992-2008), Emil Gabriel Băbuţă (2008), Ilie Ştefan Bubă (2009 – prezent).

Şcoala primară e atestată documentar în 1774. Un cor bisericesc activează în perioada 1925-1940, iar un cor de copii se afirmă cu ocazia unor vizite arhiereşti în 1927 şi 1937.

În fiecare an, în luna martie, se desfăşoară „Craina Bănăţeană” cu o slujbă de „Te-deum”, simpozion, port şi joc popular etc. La 27 martie 2011 s-a resfinţit biserica satului de Episcopii Lucian al Caransebeşului şi Nicodim al Severinului şi Strehaiei. Ocazional parohia organizează pelerinaje la mănăstirile din ţară, iar o dată pe an are loc în parohie adunarea „Oastei Domnului”. În fiecare an în Sâmbăta lui Lazăr, la Paşte, Înălţarea Domnului şi Crăciun se oferă cadouri cu dulciuri copiilor parohiei.