categ. III rural; 55 familii cu 241 credincioşi
Adresa bisericii: 327271 Globurău nr. 108, comuna Mehadia
Adresa casei parohiale: 327271 Globurău nr. 107, comuna Mehadia
Paroh: Pr. iconom PETRU URDĂREAN-CERNESCUN: 09.03.1985 – Cornereva, jud. Caraş-Severin.
Hirotonit în anul 2015.
Preot la Globurău din anul 2018.
Localitatea es
te înglobată din punct de vedere adminstrativ în Estul județului Caraș-Severin,în comuna Mehadia. Globurăul se învecinează cu următoarele sate: la sud – satul Plugova; la nord – comuna Cornereva; la nord-est – satul Bogâltin; la sud-vest – satul Crușăvăț. Este străbătut de râul Belareca în partea de est , fiind o apă de munte cu chei și cascade care se succed pe distanță de câțiva kilometri.
Este greu de stabilit data așezării primilor oameni pe aceste locuri, însă documentar satul este atestat întâia oară la 1584. Prima vatră a satului s-a aflat în partea de vest a actualei vetre și purta numele de „Globșor”, datorită numărului restrâns de case din bârne existente în cuprinsul său. Deasemenea nu se știe când și-a modificat satul pentru prima dată vatra (oricum înainte de anul 1700), mutându-se de aici pe malul stâng al râului Belareca, sub dealul ce poartă numele de Șorlița, aflat la circa un km de la Globurău, și care a luat numele de „Vârtop”, denumire păstrată de acel loc până astăzi.
Cu timpul, locul unde se afla fiind insuficient pentru desfășurarea sa, satul a fost întemeiat pe vatra celui de astăzi, dându-i-se numele de Globurâu (deoarece era așezat pe cursul râului Belareca). Abia pe la anii 1895-1896 s-a descoperit o însemnare care amintește satul sub numele Globe (folosit probabil ca prescurtarea denumirii Globurâu). După al Doilea Război Mondial s-a încetățenit denumirea Globurău, păstrată până în ziua de astăzi, exprimând aspectul neplăcut al dealurilor ce străjuiesc satul și care atunci erau golașe.
Vârstnicii satului afirmă că, după cum au auzit și ei de la bătrânii lor, primul om care a locuit pe teritoriul satului a fost un oarecare român din părțile Ardealului pe nume „Scripete”, iar în anul 1808 era pomenit „Toma Scripete din Globurău”. Se cunosc şi alte familii în sat care își au rădăcinile foarte vechi, cum ar fi: Șuvăgău, Greu, Dobre, Peștenariu, Boată, Bubă etc.
Biserica parohială actuală – înainte exista una din lemn – are o istorie deosebită.Vizita împăratului Iosif al II-lea în aceste locuri la 19 mai 1773 are ca urmare ridicarea unei biserici în sat pentru români, în stil catolic, deși în sat nu era nici un catolic.Biserica era prevăzută cu sacristie, amvon și orgă. Lucrarea a fost finalizată în anul 1775. Din surse bine întemeiate știm că în 1775 biserica a fost sfințită de episcopul Vârșețului Vichentie Popovici; probabil la sfințire a participat și preotul Mehadiei Athanasie Stoica de Hațeg, precum și preoții din jur, între care amintim pe cel al Plugovei, Lupu Cristescu, astfel că din 1775 preotul Plugovei Lupu Cristescu administrează și parohia Globurău. În 1776, postul fiind vacant, se dorește a fi așezat preot Nicolae Stoica din Mehadia; la anul 1790 – 1792 găsim preot în Globurău pe Lazăr Șuvăgău.
Biserica are dimensiunile de 21,70 m lungime, 11 m lățime, 18 m înălțime la turn. Este construită din piatră, acoperită cu ţiglă, având formă de navă; se încheie la răsărit cu o absidă semicirculară, atât la exterior, cât și la interior. Fiind iniţial o biserică romano-catolică, are sacristie adosată, bolta din cărămidă, iconostasul de zid cu lambriuri de lemn, pardoseala din ciment, turnul din cărămidă acoperit cu tablă galvanizată.
Biserica a fost pictată în 1799 de Popovici Mihai și în 1943 de Nicolae Popovici din Caransebeș. În biserică se păstrează 5 icoane împărătești pictate de N. Popovici și o icoană „Maica Domnului cu Pruncul” la tronul Maicii Domnului pictată de Z. Achimescu în 1876. În pronaos se află o icoană, ulei pe pânză „Nașterea Domnului”, iar în altar sunt icoanele mobile, pictate pe placaj: „Sf. Vasile cel Mare”, „Sf. Grigorie de Nazianz”, „Sf. Ioan Gură de Aur”, „Arhidiaconul Ștefan” și icoana pe tablă „Intrarea lui Iisus în Ierusalim”, precum și o icoană, ulei pe pânză „Nașterea Domnului”.
Lista clericilor: Lupu Cristescu, preot la Plugova, administrează biserica din Globurău (1774-1778); Nicolae Stoica de Hațeg, preot la Mehadia, administrează biserica din Globurău (1778-1790), urmat de Lazăr Șuvăgău (1790-1807), Nicolae Baros (1807-1831), Dimitrie Petrașcu (1831), Nestor Popescu (1831-1835), Gheorghe Baros (1835-1858), Dimitrie Iacobescu (1858), Mihai Popovici (1858-1863), Simion Lalescu (1863), Toma Grozăvescu (1863-1873), Grigore Vasilescu (1873-1875), Nicolae Coca (1875-1877), Iancu Domil (1877-1885), Ioan Bogoevici (1885-1888), Constantin Vlăduceanu (1888-1890), Alexandru Ogârlaci (1890-1893), Constantin Vlăduceanu (1893-1895), Cornelie Ghilezan (1895-1908), Zaharia Grozăvescu (1908), Grigore Vasilescu (1908), Gheorghe Tătucu (1908), Ioan Grozăvescu (1909), Gheorghe Belcotă (1910), Iosif Drăgoi (1910-1926), Vasilescu Grigorie (1926-1929), Nicolae Goanță (1948-1949), Ipolit Ilică (1949-1950), Nicolae Careba (1952-1956), Ioan Nedici (1956-1961), Trifon Grozăvescu (1961-1964), Macu Cuzmanovici (1964-1966), Gheorghe Șuvăgău (1967-1973), Gheorghe Rădulescu (1973-1976), Ioan Badea (1976-1995), Nicolae Răduța (1995-2000), Ilie-Ștefan Bubă (2000-2006), Vasile Fordon Gligor (2006-2014), Răzvan Rădoi (2014- 2017), Ștefan Ionuț Pușchiță (2018), Petru Urdărean Cernescu (2018- prezent)
Prima şcoală confesională apare la 1774. La Anul Nou bărbații făceau calendare din ceapă pentru a cunoaște lunile ploioase și secetoase de peste an. În Joia Mare, dimineața mergeau bătrânii la cimitir aprinzând lumânări și dând de pomană alimente.
În fiecare an, cu ocazia sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel, preotul împreună cu un număr mare de credincioși merg în pelerinaj la Schitul cu același hram din Bogâltin, fiind prezenți la Sfânta Liturghie și împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului, încununând astfel perioada de post prin care tocmai au trecut.
Filia Ineleț
.Cătunul Ineleţ apare în documente din 1956. La 30 km de centrul satului Bogâltin se află capela de la Ineleț. Fundația este din piatră, iar zidurile din lemn acoperite cu tablă ca și acoperișul. În cătunele din jurul bisericii, oamenii nu au energie electrică și nici acces rutier. La această biserică se poate ajunge pe la km 22 pe Valea Cernei după un drum anevoios, cu urcuș greu și scări de lemn prinse pe stâncă. Este un adevărat Athos românesc. Suprafața de teren pe care se află biserica și cimitirul au fost donate de Drăghicescu Pavel (Curtu) de la numărul 317. Ridicarea bisericii s-a terminat în 1973 iar sfințirea s-a făcut în 1975 de PS Timotei Seviciu. În anul 2012 la această biserică s-au efectuat lucrări de reparație începute de preotul paroh Cristian Rădulescu și terminate de ieromonahul Nectarie Câșlariu. În 7 septembrie același an, prin PS Lucian al Caransebeșului s-au sfințit lucrările de renovare.