Satul românesc, piesa de bază a proiectelor iniţiate de tinerii ortodocşi bănăţeni
25 January 2019Joi, 24 ianuarie 2019, membrii centrelor de tineret şi ai ATOR din Banat s-au întrunit la Biserica „Schimbarea la față” din Reșița într-o şedinţă de lucru pentru a stabili viitoare proiecte şi programe organizate de Departamentul misionar şi activităţi cu tinerii al Episcopiei Caransebeşului pentru anul 2019, cu sprijinul şi binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.
„Este pentru al treilea an când în 24 ianuarie, zi importantă pentru istoria poporului român, organizăm această întâlnire; este şi o întâlnire sărbătorească, într-un fel, cu caracter festiv, dar şi o întâlnire de lucru deopotrivă. Ziua de 24 ianuarie este o zi specială, o zi de sărbătoare naţională și, desigur, am profitat şi de faptul că elevii sunt liberi şi au putut fi prezenţi la această întâlnire de lucru, pentru că azi, aici, au venit reprezentanții tuturor centrelor de tineret și ai filialelor ATOR din Eparhia Caransebeșului. Am stabilit împreună principalele priorități ale acestui an 2019 și, sigur că, mergând pe anul omagial al Patriarhiei Române, foarte multe dintre activități și proiecte se vor duce către zona satului, către zona rurală”, mărturisește părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul întâlnirii.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată de pr. insp. Mihai Ciucur, pr. prof. Nicu Chiosa și pr. Nicolae Hațegan. După momentul de rugăciune tinerii s-au așezat la masa de lucru și fiecare centru și-a prezentat delegația și, evident, proiectele propuse pentru noul an, proiecte care se pliază armonios pe agenda Departamentului Misionar și activități cu tinerii al Episcopiei Caransebeșului, despre care pr. insp. Mihai Ciucur explica: „Noi în Eparhia Caransebeșului, pe lângă proiectele tradiționale pe care le menținem an de an avem și două proiecte importante pe care le închinăm anului omagial al satului, al preoților, profesorilor și primarilor gospodari. Unul dintre acestea chiar urmează să înceapă, este o formare de voluntari pentru proiectul de tabere pe care le inițiem la vară, este vorba de „Tabăra din inima satului” în care voluntari, tineri voluntari, vor merge și vor organiza tabere în parohiile noastre rurale din Caraș-Severin. Al doilea proiect este o „Caravană ATOR BM”, o caravană care-și propune să surprindă povești, oameni, locuri relevante, importante din județul Caraș-Severin.”
Tinerii și coordonatorii centrelor de tineret și ai filialelor ATOR au propus proiecte și activități interesante și atractive, având experiența anilor trecuți: ateliere de pictură, cateheze, pelerinaje, vizionări de filme documentare, activități cu caracter filantropic, spectacole și activități artistice, concursuri de creații pe temă religioasă, cântatul în strană și alte activități în biserică, acestora alăturând noi proiecte dedicate satului românesc.
Și de această dată, tinerii prezenți la întâlnire și-au arătat bucuria și și-au îndreptat atenția spre organizarea taberelor, mulți dintre aceștia manifestându-și deja dorința de a participa, într-un fel sau altul, la aceste tabere: fie ca simpli beneficiari, fie ca voluntari implicați, ca membrii ai echipelor de organizare. Despre importanța acestor tabere care, de altfel, nu sunt nici simplu de organizat, nici facil de susținut financiar, însă experiența și deja tradiția organizării acestora demonstrează că sunt foarte utile și necesare, mai ales în cazul copiilor și tinerilor nevoiași, părintele insp. Mihai Ciucur a precizat: „Anul acesta vor fi mai multe tabere, sunt mai multe motive de a le organiza. Având la dispoziție acești copii și tineri timp de 3, 5 sau 7 zile cât ține o tabără, fiind acolo împreună zi și noapte, putem să construim mai mult, să zidim mai mult, putem ca ceea ce le propovăduim la nivel teoretic în catehezele noastre, să le putem aplica efectiv în aceste tabere. Copiii se întorc acasă, de multe ori, schimbați după aceste tabere și am exemple concrete. Pot să dau exemplu de filială, filiala ATOR BM Caransebeș care a renăscut în urma unei tabere (Școala de vară. Credința altfel), care, efectiv, a adus aproape de biserică un nucleu frumos de tineri liceeni, care actualmente sunt foarte dinamici.”
Deși a durat câteva ore, întâlnirea tinerilor s-a demonstrat a fi o bucurie și o reușită. O bucurie a întâmplării de a fi împreună, puține fiind totuși momentele când tinerii reușesc să se adune din toate zonele județului, din Protopopiatele Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă și Băile Herculane, din sate și orașe, dar și o reușită pentru că împreună au pus cap la cap idei de activități de succes.
„Cred că întâlnirea de astăzi a fost una fructuoasă; am împărtășit câteva idei de activități pe care le vom desfășura anul acesta, dar eu nădăjduiesc să organizăm și mai multe întâlniri decât anul trecut. Totuși, trebuie să precizez două dintre activitățile noastre reprezentative și de care suntem foarte mândri: festivalul de colinde din decembrie „Se naște bucuria”și un festival mai nou, dar foarte important: „Buni români și buni creștini” în care comemorăm familia Emilian Novacovici”, mărturisea cu mândrie Nadia Alexandru Popescu de la Centrul de tineret „Sf. Mare Mc. Ecaterina” Oravița și reprezentanta Filialei ATOR Oravița.
Un punct de vedere și-a exprimat și tânăra Mădălina Matei de la Centrul de tineret „Timoteos” Bozovici, un centru mai tânăr, dar cu copii și tineri care promit:
„Cred că întâlnirea de astăzi a fost extraordinar de productivă, cred că toată lumea a reușit să-și spună părerea, să-și spună un punct de vedere care va contribui pe viitor la o colaborare mai eficientă între noi ca și centre de tineret. Mă bucur foarte mult că am participat și sper ca noi să fim în continuare fruntași cu activitățile noastre; suntem cunoscuți pentru festivalurile de colinde și de tradiții.”
Întâlnirea s-a încheiat așa cum le place tinerilor: cu pizza și jocuri în zăpadă, dar și cu îndemnul părintelui inspector Mihai Ciucur: ”Avem foarte mult de lucru, avem foarte multă treabă, cred că e vremea ca faptele să vorbească pentru noi mai mult decât vorbele și i-aș îndemna pe toți să treacă la lucru atât cât dorește și cât poate fiecare, să fim cu toții lucrători adevărați nu numai prin cuvânt, ci și prin faptă în ogorul bisericii lui Hristos.” (Gabriela Şerban)