Sediul Centrului de Tineret „Sf. Ierarh Nicolae” din Măureni a fost sfințit
6 December 2021Duminică, 5 decembrie, comunitatea parohială din Măureni a fost gazda unui eveniment memorabil, dedicat misiunii și activității cu tinerii și copiii din parohie – sfințirea sediului Centrului de Tineret „Sf. Ierarh Nicolae” din Măureni.
La orele după-amiezii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Măureni, unde a săvârșit slujba de sfințire a noului Centru de Tineret. În cele ce a urmat, zeci de copii și tineri beneficiari ai activităților catehetice, dar și voluntari din parohie, alături de membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, sosiți din întreg județul, dar și însoțiți de ierarh și de soborul de preoți, au pornit într-o procesiune cu icoane, cântece religioase și steaguri, până la biserica din sat, unde Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae.
La finalul slujbei, ierarhul a oferit mai multe diplome și acte de cinstire și a împărțit pachete cu ghete, îmbrăcăminte și dulciuri, copilașilor nevoiași din parohie, beneficiari ai campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, implementată, la nivel local, de către voluntarii centrului de tineret și de către comunitatea parohială. După acest moment, în care s-au împletit rugăciunea cu filantropia, toți cei prezenți au avut ocazia să ia parte la un moment artistic, alcătuit din cântece patriotice și colinde, interpretate de către corul Centrului de Tineret „Sf. Ierarh Nicolae” și de corul ATOR Banatul de Munte, în urma cărora ierarhul a oferit pachete cu dulciuri tuturor copiilor și tinerilor prezenți în biserică.
„Ne-am bucurat în ajunul Sfântului Nicolae de această comunitate vie din Măureni. Aici, administrația locală, Școala și Biserica formează un binecuvântat triunghi al succesului în toate domeniile de activitate. Credem că această conlucrare și colaborare dintre aceste instituții au dus la formarea unui nucleu bine definit și articulat de tineri și copii. De aceea, comunitatea de aici s-a gândit să le asigure un sediu al lor propriu și Centrul de informare turistică s-a transformat într-un centru de formare și informare spirituală pentru tinerii și copiii din Măureni. Îl felicităm pe domnul primar, pe părintele paroh, pe tinerii din această comunitate și-L rugăm pe Dumnezeu să binecuvinteze pe mai departe lucrarea tuturor credincioșilor din această parohie”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
Sfințirea sediului Centrului de Tineret „Sf. Ierarh Nicolae” este un moment important pentru Parohia Măureni, întrucât acest eveniment reprezintă binecuvântarea unei lucrări și misiuni rodnice cu tânăra generație a parohiei, care, la acest moment, este atât cel mai nou centru de tineret înființat, cât și unul dintre cele mai puternice nuclee de tineri din județ. Centrul de Tineret „Sf. Ierarh Nicolae” din Măureni a luat ființă în luna octombrie a anului 2020, organizând, de-a lungul timpului, numeroase activități, desfășurate de un număr de 15 voluntari, pentru aproximativ 40 de copii și tineri ai parohiei.