Sfântul Nicolae prăznuit în Parohia Mal
7 December 2021În Ajunul Prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, după Sfânta Liturghie, copiii din Parohia Mal au prezentat un program de poezii și colinde specifice perioadei Postului Nașterii Domnului.
Totodată a fost organizat un Bazar cu aranjamente și decorațiuni de Crăciun confecționate de tinerii din parohie în colaborare cu elevi ai Liceului Bănățean din Oțelu Roșu sub îndrumarea doamnei preotese Simona Popa, profesor de religie la liceu. Cu banii obținuți din vânzarea decorațiunilor, se vor cumpăra daruri pentru copiii din familii nevoiașe de pe Valea Bistrei.
La biserică au participat un număr însemnat de credincioși și credincioase. Cu acest prilej, preotul paroh a mulțumit tinerilor implicați în această activitatate caritabilă, și a vorbit celor prezenți despre datoria creștinului de a-l ajuta pe aproapele său aflat în primejdie. „Aproapele nostru este orice om, fără nici un fel de deosebire. După învăţătura creştină, toţi oamenii sunt fii ai aceluiaşi Tată Ceresc. Toţi sunt creaţi după «chipul lui Dumnezeu», toţi au aceeaşi fiinţă, se trag din aceeaşi unică pereche de oameni (Adam şi Eva), stau sub osânda aceluiaşi păcat strămoşesc, sunt mântuiţi prin aceeaşi jertfă de pe Cruce şi au aceeaşi chemare la aceeaşi viaţă veşnică”.
Sfânta noastră Biserică ne învață că avem datoria de a săvârși fapta de milostenie, oricând, inclusiv duminica sau în zilele de sărbătoare. (Pr. Ioan Petru Popa)