Rugăciune și dialog duhovnicesc pentru tinerii de pe Valea Bistrei
18 March 2022În cea de-a doua săptămână a Postului Mare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit în Parohia Marga, în cadrul unei întâlniri duhovnicești cu tinerii și copiii de pe Valea Bistrei, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.
Reuniunea a debutat în biserica parohială din comuna Marga, cu oficierea slujbei Pavecerniței Mari, oficiată de către ierarh, alături de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, răspunsurile la strană au fost date de către grupul psaltic Ethos, al Episcopiei Caransebeșului, iar tinerii membri ai asociației au fost implicați în oficierea slujbei, prin citirea psalmilor rânduiți. La acest eveniment au participat un număr de aproximativ 50 copii și tineri, atât din parohia Marga, din Oțelu Roșu, cât și din alte zone ale județului Caraș-Severin.
În continuarea întâlnirii dedicate tinerilor și creșterii lor spirituale, în această perioadă de post, ierarhul a susținut un dialog duhovnicesc, alături de cei prezenți, răspunzând mai multor întrebări și curiozități adresate de către tineri, specifice vârstelor și căutărilor lor din această perioadă. Prin răspunsurile sale, ierarhul a oferit îndemnuri cu privire la sporirea rugăciunii și la dobândirea răbdării și a dragostei față de aproape, îndemnându-i pe tineri să-și păstreze curăția, o conștiință trează și, mai ales, să rămână uniți în aceste vremuri de dezbinare, încercare și mărturisire.
Totodată, în aceeași zi, cu prilejul prezenței Preasfințitului Părinte Lucian în comuna Marga, ierarhul a sfințit troița ridicată la intrarea în localitate, în prezența tinerilor, a credincioșilor și a autorităților locale.
Întâlnirea duhovnicească de la Marga face parte din misiunea Eparhiei Caransebeșului, prin activitatea Departamentului de Tineret, care are în vedere formarea și apropierea tinerilor și copiilor de Biserică, în perioada Postului Mare fiind organizate cu precădere mai multe momente de rugăciune și dialog în toate zonele județului, această misiune desfășurându-se în paralel, în acest an, cu proiectul eparhial de intensificare a rugăciunii și a comuniunii la nivelul fiecărei parohii din Eparhia Banatului de Munte.