Mulțumesc…Mama!
28 March 2022Vineri, 25 martie, la sărbătoarea Bunei Vestiri, cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului, Biserica „Sf. Ilie” din Oravița a cinstit-o pe Sfânta Fecioară și a sărbătorit Ziua Femeii Creștine prin rugăciune și momente emoționante, avându-i ca protagoniști pe cei mai mici enoriași, copiii, membrii Centrului de Tineret „Sf. Mare Mc. Ecaterina”, dar și dascăli, părinți, bunici și alți credincioși ai parohiei.
Slujba religioasă a început cu Acatistul Bunei Vestiri, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de doamne profesoare de la Liceul Teoretic ,,General Dragalina” din Oravița, instituția parteneră în derularea acestei seri, dar și în alte activități pe care le organizăm împreună, de peste 8 ani.
Cel mai emoționant moment al serii a fost susținut de elevii clasei a II-a de la Liceul Teoretic ,,General Dragalina”, coordonați de doamna prof. pentru înv. primar Livia Crețu și de doamna prof. de Religie, Adina Blaj. Mămicile și bunicile au primit în dar cântece, poezii, dar și câte un mesaj personalizat care le-a emoționat până la lacrimi.
Seara s-a încheiat cu un moment muzical susținut de Corul Magistri al profesorilor de la Liceul Teoretic ,,General Dragalina”, dirijat de către dl. Prof. Vuc Nicolae, pe care l-au dedicat mamei creștine și Maicii Domnului.
Ne-am bucurat astfel împreună de o seară binecuvântată în ,,familie”, o seară care a reunit prieteni, copii, mămici și bunici. (Prof. Țepeneu Alideia-Petronela)